Elena Bacalu: Zece ani am dedicat politicii!

Elena Bacalu: deputată

Cariera mea politică este una nici prea mare, nici prea mică. Zece ani am dedicat politicii, timp în care am activat în funcția de vicepreședinte al raionului Cahul, fiind responsabilă de domeniul social și medicină. Am condus două comisii importante în Parlamentul RM. În mandatul precedent am fost Președintă a comisiei administrație publică, iar în legislatura a XX-a, cea de protecție socială, sănătate și familie. Totodată, mandatul actual l-am obținut în urma votului mixt pe circumscripția uninominală nr. 42 Cahul – Cantemir într-o concurență destul de mare și în acelaș timp, foarte dură și nemiloasă.

Orice învingător, nu este altceva decât un înfrânt care a avut curajul de a încerca și a doua oară. El a crezut în potențialul său și care, după orice căzătură, se ridică mai puternic și mai înțelept. Acela care învață atât din eșecuri, cât și din victorii. Care vede oportunități acolo unde nimeni altcineva nu reușește și care atunci când toți se odihnesc, el muncește și consideră ziua de luni nu ca pe o povară, ci ca pe o nouă oportunitate de a ajunge acolo unde își dorește și unde a visat mereu.

Câștigătorii sunt cei cărora nu le este teamă să piardă și își asumă lecțiile care vin la pachet cu eșecul pentru a putea câștiga altă dată. Eșecul face parte din drumul către succes. Nu trebuie să vă fie frică de greșeli sau pierderi. Orice greșeală este o experiență de neprețuit.

Viața se clădește pe baza propriilor tale alegeri. Iar orice alegere presupune asumare și responsabilitate. Atunci când urmează să fac o alegere, analizez și meditez asupra tuturor variantelor posibile. E nevoie doar să îți dai seama de ele pentru a putea decide, și mă bucur că am o flexibilitate mintală foarte bine dezvoltată, care mereu m-a ajutat să fac alegerea corectă pentru ca în final rezultatul să fie cel așteptat.

Fiind femeie în Parlamentul RM, desigur că reprezint și vocea femeilor și mereu am fost implicată în diverse proiecte ce țin de respectarea drepturilor femeilor, egalitatea de genuri, precum și sporirea implicării lor în funcție de conducere și politică. Iar de fiecare dată când am vut ocazia, le-am transmis mesajul că ele trebuie să fie conștiente de puterea care o dețin, să iasă din culise și să arate tuturor ce pot face. Să nu uite și să fie solidare!

Abonează-te la articolele

Vip Magazin