Am prins-o lucrând… la unul din visele ei, pe care încă nu e gata să ni-l divulge. De altfel, ca și multe altele. „Sunt secrete, să stea acolo unde le este locul pentru că sunt secrete”, ne-o spune franc distinsa doamnă Zinaida Julea, cea pentru care scena și muzica e mai mult decât un stil de viață. Dar să știți că poate schimba ușor microfonul și aplauzele pentru… o undiță și un loc în care să asculte tăcerea naturii. Probabil, asta ar fi făcut și atunci când a lăsat orchestra „Fluieraș” cu care s-a lansat și unde a cântat timp de 24 de ani. De altfel, Serghei Lunchevici nu a iertat-o niciodată pentru asta, zice ea! A fost un mare chin să ia o astfel de decizie și chinul ăsta o urmărește și astăzi.
Zinaida Julea: Artistă a Poporului
Foto: Natalia Mitereva
Nu cred că aș putea să-mi fac un autoportret. Nu-s sigură că aș putea fi sinceră până la capăt. Mai bine, intuiesc eu, ar fi să-i întrebați pe cei care mă cunosc de mai mulți ani.
Mă simt mult mai apreciată în lumea bărbaților decât în cea a femeilor! În orchestrele cu care am cântat și cânt peste 90% din muzicanți sunt bărbați. Nu mai zic de dirijori. Deci, de la 16 ani sunt printre bărbați. Pentru mine mereu a contat aprecierea oamenilor de specialitate.
Dacă mă plasați pe un piedestal, înseamnă că m-ați urmărit, că sunteți la curent cu activitatea mea artistică și, prin urmare, cunoașteți ce m-a ajutat să ajung Zinaida Julea.
Mă bucur când cineva îmi cântă piesele! Însă mi se întâmplă și să mă întristez atunci când cineva din cântăreți, știind prea bine că vin cu un program la vreun concert, nuntă, hram, îmi cântă melodiile chiar înainte să ajung. Ba le mai și schimonosesc pe alocuri! Dar sunt și destui soliști cu bun simț care îmi sunt recunoscători, care-s foarte respectuoși.
Mi-a fost greu atunci când am plecat din orchestra „Fluieraș”. Din păcate, marele și mult regretatul Serghei Lunchevici se îmbolnăvise și nu mai putea veni la repetiții. În colectiv începuse anarhia. Fără el nu-mi vedeam viitorul în orchestră și atunci am plecat la „Mugurel”-ul lui Ion Dascăl. Am început să colaborez și cu „Lăutarii”, „Folclor”, „Joc”, dar și cu orchestrele de peste Prut: „Rapsozii Botoșanilor”, „Ioan Cobîlă”, „Ciprian Porumbescu”, „George Sârbu”. Azi cânt cu orchestra minunaților frați Vasile și Vitalie Advahov.
Dacă acceptăm că fericirea înseamnă împăcarea cu sine, dacă ai senzația de împlinire reușind să-ți pui în valoare calitățile, dacă ai în jurul tău oameni cu valori și principii comune, atunci… (despre mine vorbesc), atunci sunt obligată să mă simt fericită.
Când am o clipă liberă citesc, vorbesc la telefon, privesc televizorul. Recent am fost la pescuit cu Vasile Advahov și câțiva muzicanți și să știi, chiar am prins pește, pentru că mă pricep. Este o pasiune a mea de mai demult.
De mică eram artista tatei și a satului. De atunci visam să devin artistă și nicidecum altcineva.
Dar cine nu greșește sau n-a greșit? Greșelile sunt lecțiile de înțelepciune ale vieții, din greșeli învățăm toți. Cât despre secrete, să stea acolo unde le este locul, pentru că sunt secrete.
Am o bibliotecă bogată, achiziționez cărți de la anticariat și librării mai ales când merg în România. Încerc să aplic din toate câte ceva care mă ajută în evoluția mea personală. Acum citesc „Iubirea omenească” de Andrei Makine.
Știi, vorba cântecului „Aș vrea iar anii tinereții și mintea mea de acum”? Mai bine nu se poate de spus. Am niște regrete, uneori mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă… Eu nu-i cred pe cei care afirmă că nu regretă nimic, doar toți cunoaștem adevărul că mereu a fost și este loc de mai bine.
Ce mi-a adus celebritatea? Povara că n-am voie să îmbătrânesc, să arăt mereu bine, să mă fotografiez cu oricine (altfel se supără), să nu mă cert cu cineva pentru că nu mi-ar sta bine, să nu pot să-mi dau cu părerea despre anume lucruri, căci lumea este împărțită și dacă nu împărtășești gândurile cuiva atunci ține-te, că doar e democrație. Celebritatea, cum îi spuneți voi, mi-a adus și o insomnie severă, căci în loc să dorm, eu cântam sau străbăteam drumuri. În rest, e bine. Lumea mă recunoaște, mă complimentează și cel mai mult îmi place că-mi cântă piesele.