Este un „colecţionar de drame umane”, dar a ajuns în această postură fără voia lui – se pare că are o predispoziţie lăuntrică faţă de drame. Asta e crucea pe care o duce. Opera sa poate fi numită şi material didactic despre cum trebuie să trăim în această viaţă ca apoi, în cealaltă, să avem parte de linişte şi pace. De unde o ştie? Răspunsul la această întrebare numai bunul Dumnezeu îl cunoaşte.

Cum a fost anul 2017 pentru fondatorul de holding, analistul politic şi scriitorul Igor Volniţchi? Care ţi-au fost succesele şi ce regrete ţi-au rămas?

Ca fondator de holding, sunt mulţumit. Afacerile au continuat să crească la trafic şi notorietate. Nu am făcut avere, dar am reuşit să acumulăm suficienţi bani pentru a fi independenţi, ceea ce e un mare lux în Republica Moldova. Ca analist şi cercetător politic, am lansat a doua ediţie a Almanahului Politic şi prima enciclopedie politică.

Ca scriitor, am lansat un nou roman – „40 de zile şi o clipă suspendată”, finalizând astfel prima trilogie clasică din istoria literaturii dintre Prut şi Nistru. Am reuşit şi să traduc un roman („Berbecul alb, Berbecul negru”) al cunoscutului scriitor azer Anar şi mă bucur că la el vor avea acces şi cei care citesc în română. De asemenea, în acest an am reuşit să „pătrund” în spaţiul caucazian – romanul meu „Învaţă-mă să mor” fiind tradus în azeră şi lansat oficial la Baku, în ianuarie 2018.

În general, anul a fost unul bun. Regret doar că nu am reuşit să scot de sub tipar şi a doua ediţie a Enciclopediei politice a Republicii Moldova. Dar mă revanşez în 2018.

În ce stil literar se încadrează creaţia ta?

Un bun prieten de-al meu, scriitor şi critic literar, încadrează ceea ce scriu eu în definiţia „teribilismului tragic”, un alt prieten, scriitor şi el, spune că ceea ce scriu este „roman psihologico-filozofic”. Nu ştiu de care stil literar sunt mai aproape şi, să fiu sincer, nici nu mă interesează. Scriu pentru că asta simt şi asta e tot ce contează. Iar dacă ceea ce scriu provoacă anumite emoţii şi un anumit interes, mă bucur.

Avem scriitori? Eşti parte din tagma lor sau vii dintr-o parte? Cum te privesc ei?

Cu siguranţă, avem. Unii dintre ei sunt chiar destul de buni. Dar eu nu prea comunic cu tagma scriitoricească – doar cu unii din ea. Îi pot număra pe degetele de la o mână. Ştiu că despre mine se zice în lumea scriitoricească că m-am lansat în literatură pe cont propriu şi că mi-am găsit nişa mea. Nu ştiu dacă asta e de bine sau de rău, dar înclin să cred că e de bine, pentru că, periodic, lucrările mele literare sunt premiate. Eu nu caut asocieri, aderări la o gaşcă literară sau alta, nu mă interesează conflictele interne din mediul scriitoricesc etc. Mie îmi place să scriu şi asta fac.

Avem pentru cine scrie? Pentru cine scrii tu?

În Republica Moldova sunt mulţi oameni care iubesc să citească şi m-am convins de acest lucru în timpul întâlnirilor pe care le am cu cititorii în raioane. Am rămas mirat să aflu că, într-un raion, am peste 3000 de cititori, în alt raion – peste 2000 etc. Poate că aceste cifre nu sunt atât de impresionante pentru un scriitor de peste hotare, dar pentru Moldova ele înseamnă ceva. Oamenii continuă să citească şi continuă să caute literatură bună. Evident, trebuie să scrii din plăcere şi cu inspiraţie. Dar şi când vezi aceşti cititori, tot te inspiră să scrii.

Eşti omul luminii, omul întunericului sau omul amurgului?

Sunt omul care balansează între două lumi – a Luminii şi a Întunericului. Sunt un fel de „Prizonier al Amurgului”, exact ca şi în culegerea mea de povestiri cu aceeaşi denumire, lansată în 2015. Şi, credeţi-mă, nu a fost alegerea mea. Locul mi-a fost stabilit cred că de Cel care e Stăpân peste tot şi peste toate. Aştept cu nerăbdare când una dintre lumi îşi va deschide porţile şi mă va primi în interior. Căci nu poţi fi suspendat între două lumi o veşnicie. E obositor. E greu. E la limita puterilor.

2f3a6860page_183_fmt Fişier

Scriitor, fondator POLIEXPERT

Data şi locul naşterii: 10 iunie 1977, s. Bădiceni, r-nul Soroca

Studii: Facultatea de Jurnalism a USM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Marcel Toma

Foto: VIP magazin