Svetlana Sainsus e însărcinată? Wow! Ce? Cum aşa? Cine e tatăl? A cam bubuit comunitatea virtuală la mijloc de toamnă! Așa au scris mai toate portalurile despre anunțul pe care l-a făcut recent! A mai răspuns ea la câteva dintre întrebările care i-au fost puse, dar noi ne-am dorit să aflăm mai mult! Și știți ce se întâmplă când se întâlnesc două Svetlane? Iese un interviu de plin lumină! Așa că am prins-o la o discuție sinceră, așa, ca între fete. La ce visa când era mică, oare când o mai vedem în rochie de mireasă, dar și cine este misteriosul tătic al micuței Lia ce urmează să apară pe lume în curând, vă lăsăm să descoperiți mai jos! Text: Svetlana Tataru; Foto: Natalia Mitereva

Svetlana de ieri

Cândva visam să ajung la fel de iubită ca prințesa Diana…

Sunt un om mic, care a visat toată viața să facă lucruri mari. O femeie puternică, care, la fel ca toate femeile puternice, am parte şi de nopți tare grele, iar uneori adorm plângând. Un om care simte mai mare bucurie din a dărui decât din a primi. Un copil nebunatic, de cele mai deseori. O luptătoare și o încrezătoare în minuni. O mamă care și-ar da și sufletul pentru copiii ei.

Am copilărit la Ialoveni, localitatea în care m-am şi născut. Nu există weekend să nu merg şi acum la casa părintească împreună cu frații mei și toată familia.

Cea mai frumoasă amintire din copilărie, oricât ar părea de straniu, e despre serile în care se stingea lumina. În ciuda motivelor acestei perioade de întuneric, erau momentele magice din familie, când ne strângeam cu toţii într-o cameră și, în lumina candelei, vorbeam și petreceam seri de neuitat.

Cândva visam să ajung la fel de iubită ca prințesa Diana. Era și este idolul meu până azi. Mă mai vedeam cântăreață sau actriță, sau prezentatoare TV. Visam să fac un teren de joacă de vis în mahalaua unde am copilărit și, din fericire, această dorință mi s-a îndeplinit. Acum visez la lucruri mult mai simple, vreau să îmi fie sănătoasă familia, copiii. În toți acești ani am văzut atâta durere, atâtea mame care și-au pierdut copiii, și am înțeles că unicul meu vis e să-i știu pe toți ai mei sănătoși până la adânci bătrâneți.

Mama mea este o femeie puternică și toată viața am văzut-o luptând pentru copiii săi ca o leoaică. A muncit mult, a trecut prin multe și m-a învățat cum e să cazi de șapte ori, dar să te ridici de opt.

Cel mai mult îmi place marea. Aș fi tare fericită dacă aș locui lângă mare. Îmi plac pădurile, m-aș plimba zilnic prin ele. Ador locurile liniștite, aerul curat și căldura. Unde e cald, acolo sunt și eu.

India a fost și el un vis al copilăriei. Am primit această călătorie drept cadou de ziua mea și, cu siguranță, a fost unul din cele mai preţioase daruri primite vreodată. India nu m-a schimbat în vreun fel, doar puțin m-a șocat sărăcia pe care nu am crezut că o voi întâlni acolo. În India am văzut oameni care au nevoie de tare puține pentru a fi fericiţi și care niciodată nu încetează să zâmbească. Asta am învățat de la ei. Acolo m-am convins iarăși că minuni există, pentru că una din dorințele pe care mi le puneam mereu la locurile sfinte, era să îmi dăruiască Dumnezeu o fetiță, ca într-un final asta să se întâmple. De fapt, fetița deja era cu mine în călătorie, doar că eu încă nu ştiam…

În pat, Svetlana este o femeie ca toate femeile, aşa bănuiesc, sau poate un pic mai îndrăzneață.

Continuarea interviului e în ediția print a revistei VIP MAGAZIN!