Pro Imobil este una dintre cele mai bune companii din Republica Moldova specializate în tranzacțiile imobiliare. Cu o experiență de peste cinci ani în acest domeniu, compania a reușit să devină lider la capitolul respectiv nu doar datorită profesionalismului și promptitudinii, dar și prin respectul manifestat față de clienții săi.

Istoria brandului

Agenția Pro Imobil a fost creată în 2011, iar în prezent are peste 70 de angajați. Odată cu lansarea acesteia pe piață, a apărut și brandul companiei, dar și logoul distinctiv, care poate fi recunoscut cu ușurință în orice anunț imobiliar. Acesta, de fapt, reprezintă niște zgârie-nori, simbol al măreției, fiind inspirați din celebrele clădiri din Kuala Lumpur. Culoarea roșie, una destul de îndrăzneață, face ca agenția Pro Imobil să se evidențieze din mulțime. Și denumirea companiei a fost aleasă în mod cumpănit. Potrivit celor de la Pro Imobil, devotamentul profesional este sinonimul cel mai potrivit pentru a reflecta activitatea agenției lor.

Promovarea brandului

Deși debutul companiei Pro Imobil a fost unul destul de timid, treptat, agenția a ajuns pe primul loc la capitolul promovării online. Procesul a fost dificil, dar s-a pus accent din start pe elaborarea unui proiect de management al calității, un plan strategic de marketing intern care vizează cât mai multe traininguri corporative pentru a oferi o pregătire adecvată echipei. Dacă la început bugetul de promovare al Pro Imobil constituia 500 de euro pe lună, acum acesta a atins cifra de 15.000 de euro pe lună, fiind repartizat pentru publicitatea stradală, dar și pentru promovarea în mediul ­online. O altă tehnică reușită de promovare a fost aprobarea unei strategii aparte pentru B to B marketing, pentru oferte promoționale inedite, dar și pentru extinderea, împreună cu partenerii din afară, a metodelor de instruire.

Totuși, agenția s-a promovat cel mai eficient datorită profesionalismului de care au dat dovadă experții acesteia, cât și datorită calității serviciilor prestate de ei. Nu în zadar, zilnic crește numărul de recenzii pozitive adresate specialiștilor din cadrul companiei, cât și numărul clienților noi. Merită menționat faptul că majoritatea acestor clienți apelează la Pro Imobil prin recomandare.

7 milioane de lei pe an, cifra de afaceri

ceo_fmt Vlad Musteață, directorul general al Pro Imobil: Am muncit mult ca Pro Imobil să ajungă unde a ajuns. Vom investi și mai mult pentru a ne menține poziția de lideri și a asigura creșterea calității serviciilor noastre. Avem soluții pentru aceasta și le promitem clienților și partenerilor noștri că vor fi și mai satisfăcuți de conlucrarea cu noi în noul an.

Text: Svetlana Tataru