Anul 2019 a fost pentru proprietarii magazinului ETHIOPIA o confirmare că în Republica Moldova oamenii apreciază din ce în ce mai mult calitatea și preferă să investească în gust veritabil, dezvoltând o cultură a servirii. Indicatorul de bază a fost numărul cumpărătorilor în magazin și feedbackul.

Veselă

Brandul ETHIOPIA este reflecția unei mari pasiuni față de vesela rafinată și elegantă, dar și un simbol pentru o gamă variată de produse de gastronomie fină, pregătite după rețete exclusive și premiate. ETHIOPIA este mai mult o oază a frumosului și relaxării decât un magazin și se numără printre preferințele connaisseurilor în materie de porțelan, eleganță, cafea, ceai și ciocolată. Nu o să prinzi coadă aici, dar o să ai parte de o abordare individuală, un amalgam de arome, vesela ce se va încadra perfect în sufragerie sau bucătărie și cafeaua proaspăt măcinată ce umple spațiul cu aroma ei. Aceste calități unice, plasează ETHIOPIA, de mai bine de 12 ani, printre branduri de clasă de la Chișinău.  Și dacă în edițiile trecute TOP BRAND, produs VIP Magazin, ETHIOPIA intra în voting în categoria ceai/cafea, în 2019 s-a făcut remarcat preponderent prin colecțiile English Fine Bone China, aduse în Republica Moldova în baza colaborării îndelungate cu partenerul său englez, producător cu o istorie de 238 de ani, cu reputație pentru produse frumoase, de calitate superioară, care cuprind măiestrie, forme elegante și design rafinat. Așadar, ETHIOPIA este brandul care cucerește nu prin cantitate, ci prin calitate și inovație.

DIVERSITATE ȘI UNICITATE

Zeci de tipuri de veselă și sute de modele, de la stilul tradițional până la casual și modern, oscilând între minimalist și sofisticat, cu imprimeuri și tematici diverse – acesta este tabloul vitrinei ETHIOPIA. În același timp, diversitatea de aici nu oferă senzația de mult și haos, fiind bine selectată și formând colecții. Iar implicarea consultantului magazinului este biletul spre o alegere perfectă a veselei în raport cu preferințe, caracter, interiorul sufrageriei cumpărătorului sau a celui care o va primi drept cadou. Un mare atu al locului rămâne variația de produse de gastronomie: branduri cu o reputaţie de peste 200 de ani, cele mai iubite mărci din Regatul Unit şi din lume: Roy Kirkham, Aynsley, Whittard, Taylors, Beanies, Coffee-Direct, produse pe care mulți se miră că le pot procura în Moldova, fiind obișnuiți să le găsească doar pe rafturile magazinelor din Marea Britanie.

DE 12 ANI ÎN INIMA CHIȘINĂULUI

Integrat stilat în Centrul Istoric al Chișinăului, prin geamuri lungi și înguste, magazinul ETHIOPIA amintește de burghezie și locul pentru sindrofie. Nu a fost însă întotdeauna în respectiva locație. Brandul a cunoscut pe parcursul celor 12 ani de activitate a companiei o creștere lină și naturală, alimentată de dorința proprietarilor de a aduce noi și noi produse apărute pe piața engleză, dar și de dorința chișinăuienilor de a le procura și de a deveni fideli.

Aurelia Gârbu, Proprietara magazinului ETHIOPIA
Poate părea o nimica toată, dar vesela din care ne bem ceaiul sau cafeaua matinală și tipul de ceai/cafea pe care-l consumăm ne reflectă caracterul, preferințele și ne asigură o parte din buna dispoziție. Eu cred în acest detaliu și, de mai bine de 12 ani, observ cum se schimbă preferințele clienților ETHIOPIA și asigur vitrinele noastre cu cele mai noi și fine opere din porțelan englezesc și cele mai calitative produse de gastronomie. Dezvoltăm împreună o cultură, iar cererea continuă și îmbucurătoare îmi confirmă viziunea.