VIP Magazin și Floare Carpet prezintă Brandurile Anului 2018: Linella

De mai bine de 17 ani, Linella își bucură clienții cu servicii și produse de cea mai înaltă calitate. De la primul magazin deschis la 17 octombrie 2001, de către cei trei proaspăt absolvenți ai ASEM, brandul a ajuns astăzi unul dintre liderii acestui domeniu de activitate! Și nu se oprește aici! (Coordonare text: Svetlana Tataru)

EXTINDEREA PE PIAȚĂ
Din 2001 și până în prezent, compania s-a extins considerabil, ajungând deja să numere acum 85 de magazine în întreaga țară. Pe parcursul anului 2018, au mai fost deschise 21 de magazine, intre care 10 în capitală şi câte unul în Bălți, Nisporeni, Ungheni, Ialoveni, Trușeni, Călărași, Măgdăcești, Briceni, Cahul, Hâncești și Grătiești. Prin deschiderea magazinelor Linella, compania își dorește să fie cât mai aproape de clienţii săi fideli, astfel încât să se bucure de inovaţiile şi ofertele acesteia, de aceea planifică, până în anul 2020, să ajungă la un număr total de 150 de magazine.

TENDINȚE NOI
Fiind cea mai mare rețea de magazine, Linella încearcă mereu să aducă inovații și tendințe noi pe piața locală, una dintre ele fiind comercializarea produselor sub marcă proprie – o alternativă cu până la 20% mai ieftină față de produsele asemănătoare din gamă, păstrând însă nivelul de calitate al acestora. În magazinele Linella sunt disponibile astăzi două categorii de branduri private: O Preț Mic! – produse de calitate ce vin în întâmpinarea necesităților cotidiene, aducând cele mai scăzute prețuri, și marca proprie Linella cu articole ce oferă calitatea mărcilor de top, fiind astfel comparabile cu branduri faimoase, dar la un preț mai mic. Un alt proiect important pentru Linella este ambalarea produselor culinare în atmosfera modificată și dezvoltarea categoriei ready-meal pe piața locală. Produsele preparate gata pentru a fi consumate, fie direct, fie încălzite, cunosc o creștere rapidă pe piața locală, de aceea
a fost procurat un utilaj special nou care va ajuta la inițierea și startarea proiectului, Linella fiind pioner pe piața locală în acest domeniu. Introducerea Cardului de Beneficii
Zi de Zi a fost o noutate pentru rețeaua de magazine. Programul de fidelitate prin care Linella dorește să-și recompenseze clienții care trec zilnic pragul magazinelor este salutat de consumatori.
linellla-1RESPONSABILITATEA SOCIALĂ
Pe parcursul anilor, pe lângă proiectele noi lansate pe piața locală, promovările intense atât online, cât și offline, contribuția socială este una dintre direcțiile încorporate în activitatea companiei Linella, iar în prezent, majoritatea programelor pe care le desfășoară se concentrează pe 5 piloni: cultură, mediul înconjurător, educație, societate și sport. Au încheiat o serie de parteneriate pe termen lung cu organizații care pot produce o schimbare în societate, precum: Hospice Angelus, programul social DARE2CHANGE, Campania de Paşti „Masa Bucuriei”, Prima bancă de haine în Moldova, proiect Businessm Lab, au oferit cadouri de sărbători și pachete ce acoperă nevoile de bază ale oamenilor nevoiași. Linella a participat activ la derularea campaniei „Copil Școlarizat – Copil Protejat”, al cărui impact social este de o importanță majoră pentru societatea din Republica Moldova. Aceasta vizează nu doar școlarizarea tinerilor, dar și reducerea
ratei criminalității juvenile din țară prin promovarea spiritului de responsabilitate civică. În urma campaniei de binefacere, circa 1900 de copii din familii social-vulnerabile, cu suportul acordat de Linella, au primit uniforme pentru a merge la școală. La fel, anul acesta, de Ziua Globală a Curățeniei, a susținut mișcarea oferind 6000 de saci pentru colectarea
gunoiului. Din 2017, sunt alături de casa de plasament din orașul Strășeni, unde copiii primesc fructe proaspete, dulciuri de sărbători și produse de primă necesitate. În plus, de mai mulți ani, ajută Asociația „Noi suntem alături” prin procurarea utilajelor medicale în spitalul municipal de copii Nr.1 și spitalul de copii „Ignatenco”. Anul acesta, a contribuit la dotarea spitalelor cu concentratoare de oxigen și monitoare ale funcțiilor vitale pentru copii în secțiile de reanimare. Din 2018, a început colaborarea cu asociația Little People, care susține copiii bolnavi de cancer prin programe psihologice. În misiunea de a crea o viață mai bună pentru consumatori, brandul Linella promovează sportul, implicându-se în acțiuni care încurajează adulții și copiii deopotrivă la un mod de viață sănătos. Anul acesta, s-au implicat activ la Chișinău International Marathon, fiind partener la Pasta Party, pe lângă acestea, fiind și partener la Chișinău HellRun și maratonul Caritabil de Crăciun.

ECHIPA LINELLA
Pe lângă faptul că Linella este cea mai mare rețea națională din Republica Moldova, este unul dintre supermarketurile cu cel mai mare număr de angajați, având peste 2000 de persoane angajate, astfel reușind să creeze încontinuu noi locuri de muncă pe piață. Pe lângă crearea constantă a locurilor de muncă, investeşte permanent în calificarea și școlarizarea angajaților săi, pentru că resursele umane sunt cele mai importante. Compania inițiază specialiști calificați de talie internațională pentru a instrui și școlariza specialiștii locali. Astfel, angajații buni devin și mai buni și sunt și mai în formă dacă participă periodic la cursuri de training și perfecționare în domeniul lor de activitate.

ÎN 2019…
În anul ce vine, Linella promite să vină cu noi proiecte pentru clienții săi, deschideri de magazine noi, sortiment și mai variat, oferte de nerefuzat și, desigur, cu metode moderne de promovare.

valentin-scurtu-2VALENTIN SCURTU, DIRECTOR GENERAL AL REȚELEI DE MAGAZINE LINELLA

Linella își propune să fie prima alegere a clienților în ceea ce privește produsele proaspete, calitatea produselor și sortiment unic și diversificat, toate fiind oferite într-un mediu cu un caracter
original și inconfundabil. Satisfacţia clientului se află în centrul activităţii noastre zilnice, deoarece noi suntem mulțumiți numai atunci când clienții noștri sunt mulțumiți. În acest sens, avem convingerea că succesul nostru e în formarea unei echipe din angajați satisfăcuți, care vor îndeplini așteptările consumatorilor. În efortul nostru de a ajunge lider de piață, am trecut prin multe schimbări și aducem în continuare îmbunătățiri. Astăzi, putem spune cu mândrie că suntem rețeaua cu cele mai multe magazine în Republica Moldova. Asta însă nu înseamnă că ne vom opri aici, ba dimpotrivă, vom lupta cu forțe sporite ca să devenim cea mai bună companie.

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin