10 idei pentru o bucătărie practică

Bucătării prea spațioase nu există, indiferent de câți metri pătrați ar avea acestea. Cei care își doresc ca bucătăria lor să fie cât mai practică trebuie să țină cont de mai multe aspecte. Astfel, toți cei care îi vor călca pragul vor simți că au în fața lor un model organizat de bucătărie unde fiecare spațiu e folosit la maximum, iar toate obiectele, începând cu tacâmurile și finisând cu aparatele electrocasnice și mobila, își au locul lor. Revista Casa MIA ți-a pregătit câteva recomandări la acest capitol.

  1. Un dulap secret pentru electrocasnice

Este o ascunzătoare perfectă pentru toate acestea. Chiar dacă unele sunt folosite mai rar, altele, mai des, oricum în acest spațiu ele se vor păstra mai bine și vor ocupa mai puțin loc pe masa de lucru.

1

  1. Rafturile interioare

Cât mai multe rafturi nu strică, în special dacă acestea sunt în interiorul dulapurilor. Sunt soluția perfectă pentru a păstra cât mai compact farfuriile sau cănile pentru ceai și cafea.

2

  1. Suportul pentru capacele cutiilor de mâncare sau ale cratițelor

Să recunoaștem, de multe ori vesela noastră nu-și ține echilibrul și se mai „prăbușește”  atunci când încercăm să o aranjăm frumos pe raft. De data asta, în ajutor vine suportul care se atașează ușor pe ușa de la dulap.

3

  1. Suportul pentru cuțite

Da, și cel pe care îl ținem pe masă e bun, dar cel care se fixează de perete cu o bară de magnet e perfect pentru bucătăriile mici. Un plus de spațiu pentru masa de lucru: nu se răstoarnă „accidental” și e mereu la îndemână.

4

  1. Raftul pentru produsele de curățare

O simplă bară fixată de pereții dulapului de sub chiuvetă e „trucul” ideal pentru a păstra aceste produse. Nu le mai ții pe masă și nu mai faci drumuri până la baie ca să le iei. Și tot aici poți adăuga niște pungi eco pe spatele ușii. Cu siguranță că îți vor prinde bine.

5

  1. Dulapul îngust cu rafturi/spațiu de depozitare mobil

El ar sta perfect între frigider și aragaz. Aici îți poți aranja toate condimentele pe rafturile superioare, poți păstra și unele pahare pentru evenimentele speciale. Iar la nivelul inferior, fără îndoială, e spațiul perfect pentru niște vin de colecție.

6

  1. „Tabloul” cu verdețuri

E cel care va da nu doar un strop de culoare interiorului tău, va întâmpina oaspeții cu aromă de rozmarin sau busuioc, dar și va fi mereu doza de vitamine pentru bucatele pe care le vei prepara.

6

  1. Cârligele

Deși pare ciudat, dacă le vei agăța în diverse locuri din bucătăria ta, vei simți cum economisești spațiul de depozitare. Un prosop, un rulou de hârtie de bucătărie sau chiar careva dintre vase își vor găsi locul perfect aici.

7

  1. Borcanele de sticlă sau caserolele de plastic

Acestea pot fi folosite pentru a scăpa de „incidentele” casnice când cerealele se pot împrăștia la atingere din cauza pachetului fin. E un plus, pentru că sunt transparente și, astfel, mai economisești din timpul de preparare a bucatelor, nemaifiind nevoit să ghicești produsele de după ambalajele de diferite culori.

8

  1. Scaunele și masa transformer

Nu e musai să ai toată mobila de bucătărie de tip transformer, doar că atunci când chiar duci lipsă de spațiu, de ce să nu ai un scaun sau o masă fixată de perete? Ele se pot trage și transforma în ceea ce, ulterior, capătă un contur de loc pentru a lua dejunul sau cina.

9

Abonează-te la articolele

Vip Magazin