Soție, mamă, jurnalistă, prima femeie-artibră de armwrestling din Moldova și colega noastră de la „VIP magazin”, Svetlana Tataru. Este cea pentru care nu există stereotipuri și al cărei caracter poate intimida aproape orice bărbat, unde mai pui că adoră să-și măsoare forțele într-un sport aparent tipic bărbătesc, armwrestlingul. A început să-l practice doar acum câteva luni, reușind deja să se afirme pe scena sportului național. Detalii despre noua ei pasiune, află în interviul de mai jos!

img_4206-1Ce te-a motivat să începi să practici armwrestlingul?

De fapt, nu e chiar vorba de un ce, dar de un cine. 😉 Munca de reporter îți dă marea oportunitate să cunoști zeci de personalități interesante. Una dintre ele este neurologul Alexandru Grumeza, care a luat și premiul „Omul Anului 2016” decernat de revista „VIP magazin” pentru succesele sale medicale. Și, iată că, realizând cu el un interviu la începutul acestui an, am aflat că mai practică și acest sport. Eu, sinceră să fiu, nici nu aveam habar ce este asta. Dar îmi amintesc că am privit cândva „Over the top” cu Silvester Stalone, filmul care înfățișează cumva viața unui armwrestler. Apoi, printr-o provocare, am decis să merg la un antrenament să văd ce și cum. Îmi amintesc și acum dimineața de duminică, 26 februarie. Creștinii o sărbătoresc pe Sf. Svetlana în acea zi, nume pe care îl port și eu. Am întârziat cu o oră la antrenament. Și nici încălțăminte de schimb nu mi-am luat, că am venit doar să văd, nu și să încerc acest sport. Și am intrat desculță în sala de sport, îmbrăcată cu șosete albe. După câteva clipe de privit de la distanță, am fost invitată la masa de sparing și am fost „racolată” de către cei din echipă. Mi-au „măsurat” bicepșii într-un fel. 😉 Și mi-au zis că am potențial. Am zis „OK”, dar mai vedem. Și așa am rămas doar cu impresiile primului antrenament. A urmat și primul campionat național de armwrestling organizat în Moldova, la început de martie. Acolo, am fost doar câteva clipe și am văzut destul de multă lume interesată de acest sport. Am admirat de la distanță întreg procesul. Cum are loc, ce fac arbitrii, participanții. Și parcă mi-a intrat în sânge. Au urmat încă vreo două antrenamente și prima deplasare la Kiev, la început de aprilie, unde am făcut un antrenament comun cu armwrestlerii ucraineni, unii dintre ei fiind și campioni. Și atunci am suportat prima traumă.  Nu a fost ceva grav, mai ales că după cinci antrenamente, am reușit în sfârșit să deprind tehnica și stilul de luptă. Încă de la bun început mi s-a spus că mulți abandonează acest sport prea devreme, pentru că nu suportă durerea de la primele antrenamente. Eu, parcă, am trecut „inițierea”.

img_5333Cum îți schimbă acest tip de sport condiția fizică, dar și morală?

Eu nu credeam că sportul te poate energiza atât de mult. Nu am fost la sală niciodată, mai alergam uneori vara, prin parcul din apropiere, dar să fac sport intensiv, nu am avut ocazia. Acum, însă, chiar dacă nu reușesc să merg de fiecare dată la fiecare antrenament, oricum mă simt altfel și moral, și fizic. Se observă cum se modelează mușchii corpului și, paradoxal, nu știu de ce toți cred că practicând acest sport, îți faci niște bicepși care nu încap în tricou. Eu zic că nu e adevărat, da, faci mai multe tipuri de exerciții, unele cu accent mai mult pe mușchii brațelor, dar ăsta e specificul sportului și, atât timp cât îți asculți antrenorii, care spun că unele exerciții nu se combină cu altele în tipul unui antrenament, atunci fii sigur că atât condiția ta fizică, cât și cea morală vor fi la cel mai înalt nivel, iar cei din jurul tău vor întoarce privirile după tine.

Cât de dezvoltat este acesta în Republica Moldova?

Acest sport se practică de mai mulți ani. A început ca o pasiune pentru frații Grumeza, Alexandru și Mihail. Apoi, abia anul trecut, după mai multe încercări, la inițiativa lor, cu suportul unui om de afaceri,  s-a reușit să se înființeze și prima federație de profil din Moldova. Până în prezent, s-au mai organizat și câteva competiții, chiar la sfârșit de 2016, Armwrestling Moldova OPEN CUP 2016, unde au fost invitați arbitri internaționali, printre care și Katia Cruciti, prima femeie-arbitră din Italia cu grad de master obținut la mondiale. A urmat și primul campionat național de armwrestling, organizat la 11 martie a.c. Tot anul trecut am obținut și prima medalie de argint la mondiale datorită performanței tânărului Daniel Procopciuc, și asta demonstrează că sportul acesta are un viitor aici, la noi. Despre performanțe am putea adăuga și ultimele obținute la Campionatul Național de Skandeberg ( e varianta balcanică a termenului de armwrestling adoptat de români) din România, unde am obținut 15 medalii. Aici l-aș menționa pe Oleg Tudoreanu, care a reușit să obțină patru medalii de aur la categoria -75kg Left și Right Seniori și Left și Right Tineret, pe Victor Butmalai, moldoveanul care mai face modelling în România și a luat trei medalii de aur la Tineret -90 Right, Tineret -90 Left, Seniori -90 Left, pe Ruslan Balaiuș, care a obținut două medalii de aur la categoria Seniori 60 kg Left și Right, pe Denis Pancu, care a venit din Franța și a luat două medalii de aur la categoria -65 Kg Left și Right, pe Ana-Maria Mînăscurtă, care a luat argintul la categoria – 65 kg Left senioare și bronzul la categoria – 65 kg Right senioare, și pe Ghenadii Ababii, care a obținut argintul la categoria Tineret 90 kg Left,  iar asta demonstrează că acest sport progresează în Moldova și că progresează în direcția cea mai bună. Tot aici, putem adăuga și faptul că echipa de arbitri a Moldovei s-a mai mărit cu alți trei, și anume cu Ruslan Balaiuș, Victor Butmalai și Svetlana Tataru (adică eu), iar Mihail Grumeza (head of referee din Moldova), Ioan Alexei și Ghenadie Ababii și-au confirmat statutul de arbitri.

img_5344Cum îmbini jurnalismul și sportul?

Chiar foarte bine. Mie sportul îmi place, chiar dacă îl practicam mai puțin. Eu mai sunt și o microbistă înflăcărată, și lumea aceasta îmi este cunoscută, cu atât mai mult că anume sportul mi-a „scos în cale” și jumătatea mea, cu care suntem împreună de zece ani deja. Deci, pentru mine, sportul are o conotație mai mult decât pozitivă. Ca jurnalistă, trebuie să fii mai „universală”, să te poți adapta la toate. Eu încerc să o fac și parcă reușesc. Și dacă e să vorbesc anume de armwrestling, el doar aduce un pic de ceva neobișnuit în viața mea. Ba, mai mult… mă uit că și unuia dintre copiii noștri, mai exact, fetiței, îi place să mă ia în prize și mă tot provoacă la meciuri prin casă. Îi place să mă „dea jos”, pe când cel mic, băiatul, calcă pe urmele tatălui său. Pentru el, fotbalul e mai interesant. Parte dreaptă.  😉

La ce performanțe ai dori să ajungi în armwrestling?

Hmm… Păi, cine nu ar vrea să ajungă pe un podium și să asculte cum este intonat imnul țării sale în fața a mii de oameni și a zeci de camere de luat vederi? Eu mai am mult de muncit la acest capitol, cel puțin un an, cu siguranță. Un an de muncă intensivă cu antrenamente regulate și cel mai important e să ascult antrenorii. Le spun un „Mulțumesc” aparte atât lui Mihail, cât și lui Alexandru Grumeza că au această răbdare și că nu se sfiesc să mă critice de fiecare dată când nu fac ceva corect, chiar și dacă nu respir cum trebuie atunci când fac unele exerciții. Recunosc, sunt foarte încăpățânată și cu propriile deprinderi,  mereu caut să mi se explice de ce trebuie să fac anume așa și de ce anume astfel de exerciții, dar nu altele. Totuși, conștientizez că ei știu mai bine și trebuie să mă conformez regulilor, chiar dacă natura de jurnalist caută mereu răspunsuri la întrebări, și încă argumente plauzibile. De asta cred că e cel mai dificil să antrenezi o jurnalistă… Și le spun „mersi” că au această răbdare cu mine.

Totodată, faptul că am luat titlul de prima femeie-arbitră de armwrestling din Moldova mă face să tind să avansez și pe acest plan, iar limita superioară ar fi să obțin și eu un grad de master pe la mondiale. Pentru asta, am de lucrat mai mult decât un an și o știu bine. Dar, momentan, sunt motivată să o fac. Primul care a obținut titlul de arbitru din Moldova a fost Mihail Grumeza, acum deține gradul de junior la mondiale și de senior la europene, și el e de cinci ani deja în acest domeniu. Așa că, pas cu pas și sub îndrumarea lui, sper să ajung să mai iau și eu câteva grade și, de ce nu, poate să-l depășesc. El a fost cel care m-a făcut să „gust” și din lumea arbitrajului. Și această lume mi se pare captivantă, la fel ca și senzația pe care o simt în momentul în care am ocazia să-i leg pe cei doi adversari în strap match, pentru că de asta depinde soarta unui meci.

img_7680Este acest sport unul individual sau în el predomină și spiritul de echipă?

În orice sport există o echipă. Chiar dacă trofeul îl ia doar unul, în spatele acestuia stă o echipă întreagă care ajută să obții aceste performanțe. Nu poți spune și nu e corect să afirmi că ai obținut ceva singur. Cu tine mereu va merge alături antrenorul, colegii de echipă care te susțin chiar și moral, acest lucru contează mult, apropo, chiar și familia, părinții, prietenii influențează rezultatele care le obții. Totuși, dacă ai o echipă în spate, e mai ușor să iei laurii. Eu am simțit-o acum, la Campionatul Național de Skandeberg din România. E un sentiment de încredere deplină în tine. E frumos să ai cu cine împărtăși aceste emoții.

Cum te încurajează ceilalți membri ai Federației Naționale Sportive de Armwrestling din Moldova?

Federația e prea mare ca să îi cunosc personal pe toți de când practic acest sport. Totuși, aș putea afirma cu mâna pe inimă că mă simt bine alături de cei cu care ne vedem la antrenamente. Chiar dacă avem și antrenamente serioase, când nu reușim nici să vorbim, mai sunt și unele momente în care zâmbim și avem parte de clipe minunate împreună. Suntem o echipă și asta se simte. Atunci când ceva nu merge, toți dau sfaturi și își împărtășesc experiențele ca să depășesc ceea ce nu reușesc. Și eu încerc să însușesc totul. Eu știu că am mult de muncit ca să îi ajung pe toți din urmă. Unii practică sportul de ani buni și fac zilnic antrenamente, iar rezultatul acestora se vede pe podiumuri. Sunt abia o începătoare, dar parcă m-am infiltrat repede în echipă și fiecare îmi este drag. Cu unii am devenit destul de apropiați, ne cunoaștem trăirile și căutăm unele soluții împreună, suntem nu doar colegi, am devenit prieteni buni. Și dacă mai ai și suportul celor dragi de acasă, atunci e imposibil să nu te simți bine atunci când faci ceva! Trebuie doar să căutăm acel „ceva”! Eu l-am găsit! Dar deja cât va dura, timpul o va arăta! 😉