Direct de la Paris Fashion Week! Corina Bîrcă îți povestește detalii din culise

Obsedată de modă! Așa se caracterizează fashion bloggerița Corina Bîrcă. Moldoveanca, stabilită la București, este deținătoarea unui blog de succes, onchampselysees.com, unde promovează moda, așa cum numai ea poate mai bine. Activitatea în domeniul modei i-a permis nu doar o dată, să participe la Săptămânile Modei, evenimente care o inspiră.

Recent, Corina a mers la Săptămâna Modei de la Paris, iar mai jos ai ocazia să-i descoperi impresiile de acolo.

  • Cum şi de ce te-ai decis să devii fashion bloggeriţă?

Mi-am dorit să creez propriul meu blog de aproape trei ani, dar nu simţeam că e momentul potrivit, până în clipa în care am ajuns la Paris Fashion Week. Atunci am zis că, da, sunt gata să mă apuc de asta. Ştiam cât de multă implicare şi dedicație necesită şi mi-am asumat-o. Am fost îndrumată de majoritatea prietenilor mei, dar am aşteptat să fiu eu sigură pe mine.

  • Cât de pasionată eşti de lumea modei?

Pasionată? Nu, cred că în cazul meu s-ar potrivi mai bine cuvântul „obsedată”. Îmi plac o mulţime de lucruri, dar uite că nimic nu mă face mai fericită decât moda. Activând în domeniu, simt că trăiesc şi fac ceea ce trebuie.

  • image6Cum ai ajuns la Săptămâna Modei de la Paris?

Acum jumătate de an, am mers pentru prima dată la Paris Fashion Week, fiind acreditată în calitate de jurnalist pentru site-ul www.fashionbobor.com. A fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea şi acum pot spune că este ca un drog. E imposibil să ştii că se apropie şi să nu fii acolo, motiv pentru care uite-mă aici, răspunzând la aceste întrebări direct după show-ul lui Valentin Yudashkin. Mă simt onorată că înainte de Paris am reuşit să ajung şi la un show de la Milano Fashion Week şi sper că în viitor voi participa şi acolo.

  • image1Ce te-a impresionat cel mai mult?

Aici am găsit lumea mea. Îmi place să fiu înconjurată de oameni care mă inspiră, să nu critic şi să nu fiu criticată pentru ţinutele mele. Aici nu există greşeli de styling, nu există reguli, eşti doar tu – cel care are puterea de a inspira. Toţi cei prezenţi la Fashion Week încearcă să se remarce, să fie cei mai buni, dar totodată învăţăm unul de la celălalt. E frumos.

  • Cum ai aprecia colecţiile văzute?

Mi-au plăcut extrem de mult colecţiile pentru primăvară-vară 2018, în primul rând pentru că am văzut multă culoare pe podium. Pur şi simplu îţi bucură ochii. Printre favoritele mele se numără show-ul brandurilor Each&Other, Gauchere, Leonard Paris şi, desigur, prezentările designerilor Rahul Mishra şi Valentin Yudashkin. Astea, după părerea mea, au fost într-adevăr puternice. Uneori un show care se remarcă prin locaţie, muzică şi organizare oricum nu reuşeşte să facă faţă unei colecţii extrem de bune.

  • image8Ce tendinţe noi ai observat? Care dintre ele ar putea fi introduse şi în Republica Moldova?

Pliurile! În primăvară le vom vedea pe majoritatea fustelor şi a rochiilor. Franjurile vor crea o nebunie, începând a fi purtate pe geci sau pe pantaloni, până la accesorii. Costumele  bărbăteşti le-am văzut de data aceasta din in şi mi se par perfecte pentru zilele călduroase, mai ales combinate cu mătasea.

  • Care este piesa ta vestimentară preferată?

În mod normal, cred că aş fi răspuns  jeanşii, pentru comoditatea şi libera posibilitate de a-i combina. Dar uite că acum, când mă gândesc la frigul care vine, voi spune paltonul. Un palton poate schimba radical o ţinută, datorită croiului sau culorii. Uneori, poate fi o adevărată soluţie atunci când simţi că ţinutei tale îi lipseşte ceva. Şi acum nu vorbesc despre un palton gri sau de unul negru. Dacă nu sunteţi gata pentru o culoare aprinsă, alegeţi măcar bejul sau kakiul. Oricare dintre acestea ar face diferenţa şi nu necesită un efort colosal din partea ta.

  • Cine este personalitatea pe care o admiri în lumea modei?

Nu este o personalitate anume, dar îmi place să urmăresc în general cum au evoluat lucrurile în cariera altor bloggeri/media influenceri care s-au remarcat la nivel internaţional. Le apreciez pentru că au arătat că se poate atunci când pe lângă pasiune depui şi foarte multă muncă.

foto: arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin