Numele lui este cunoscut în domeniul Social Media datorită realizărilor sale profesionale și dorinței de a evolua cât mai mult în acest sens. Pasiunea pentru creativitate, simțul umorului și energia desăvârșită de a crea proiecte frumoase sunt doar câteva din punctele sale forte. Astfel, la vârsta de 29 ani, coordonează mai multe proiecte precum ASAP Digital Team, KICK Social Work, Digital Uncensored, ZOOM Your Business și organizează training-uri coach. Deși a făcut Facultatea de Arte Dramatice și Management Artistic, la moment, se regăsește în digital comunicare.

Cine e Dumitru Talmazan?

Dumitru Talmazan este un liber profesionist în digital comunicare, cel puţin acum mă afirm mai mult în acest domeniu. Sunt un tânăr specialist care face antreprenoriat, dezvoltă proiecte şi sunt foarte pasionat de automatizarea proceselor în afaceri.

De ce Social Media? Prin ce te-a cucerit?

Pentru mine, domeniul în care activez la moment este un fel de rezultat şi nicidecum nu a fost o chestie spre care am tins, eu pur şi simplu m-am apucat şi mi-a reuşit. În primul rând, trebuie să te gândeşti, unde ai putea face antreprenoriat şi ce serviciu cer de la tine prietenii tăi, pentru care, de mâine, să poţi cere bani. S-a întâmplat că o perioadă, făceam Social Media şi într-o bună zi, am zis că e timpul să cer o recom­pensă pentru asta. Cât se poate gratuit? Facebook-ul m-a cucerit prin faptul că este în continuu proces de dezvoltare şi învăţare şi prezintă nişte soluţii tare faine pentru afaceri. Dacă Facebook-ul nu ar fi evoluat atât de mult, poate cumva oboseam de el, însă el nu-ţi permite să te relaxezi.

Dacă nu Social Media, ce ar face Dumitru?

Dacă nu ar fi Social Media, aş fi bucătar, pentru că îmi place să gătesc. Chiar a fost o perioadă când nu-mi prea mergea în Social Media şi voiam să merg să gătesc, pentru că îmi reuşeşte. Îmi place însuşi procesul de gătire.

dt-110page_115_optCine / ce te inspiră?

Mă inspiră oamenii de succes care, la 23 de ani, sunt milionari, precum şi proiectele tinere şi frumoase. Am parteneri de afaceri cu care adesea organizăm întâlniri strategice. La o ceaşcă de cafea se nasc idei, cum ar fi seminarul din 28 februarie sau conferinţa Zoom. Ideile se nasc din discuţii cu oameni care se află pe aceeaşi undă cu tine, iar provocarea la inspiraţie vine de la oamenii care au mai mult succes. Mie îmi plac oamenii care mă fac să mă simt prost, îmi place anume senzaţia când un om ştie mai multe decât mine şi am ce învăţa. Când eram student, nu-mi plăcea deloc acest lucru, ci să-i coordonez pe toţi. Însă când dispare necesitatea de atenţie, atunci valorile sunt altele şi nu mai contează să impresionezi pe cineva, dar ce urmă vei lăsa.

Îi urmăreşti doar pe oamenii din Moldova sau şi pe cei de peste hotarele ţării?

Îi urmăresc mai mult pe oamenii de succes din Moldova, Rusia şi România, decât pe cei din ţări mai mari, fiindcă experienţa lor este alta. Se spune că America este ţara posibilităţilor, pentru că este mare şi atunci probabilitatea că cineva din miliardele de oameni o să vrea produsul tău este majoră. Şi dacă vine cineva care are o audienţă de câteva milioane şi îţi spune ce paşi trebuie să urmezi, posibil că tu nu vei avea succes, pentru că acolo, această formulă funcţionează, iar la noi nu. De asta îmi plac ai noştri, pentru că au aceleaşi condiţii de coacere.

Cât de deschisă e lumea spre tehnologizare, gadgeturi şi schimbări?

Dacă vorbim de secolul XXI, atunci este foarte deschisă. La momentul actual, chiar şi oamenii în vârstă au făcut upgrade la profesia lor şi deja nu trebuie să ducă evidenţa pe hârtii, ci să introducă datele în Excel, de aceea oamenii sunt predispuşi să înveţe şi le place. Iar noi urmărim o tendinţă de digitalizare foarte mare a societăţii. Acum este posibil şi să mergi la un magazin de electrocasnice, să-ţi cumperi ochelari şi să vezi aluzia unei realităţi virtuale. Deci, e un flux foarte mare şi n-avem încotro.

dt-44page_115_optCe reprezintă aceste seminare? Care este misiunea lor?

Pentru anul 2018, noi ne-am propus să instruim 10.000 de oameni, iar 1000 dintre aceştia au fost deja instruiţi la seminarul din 28 februarie. Organizarea lor reprezintă pentru mine un teren sportiv al meu pentru a discuta cu oamenii. Este un rol pe care mi l-am asumat şi nu mi l-a impus societatea. Mizăm şi pe cei care vor fi interesaţi şi vor dori să obţină o instruire avansată. Seminarele au misiunea de a oferi sfaturi practice pentru o promovare cât mai eficientă prin intermediul reţelelor de socializare.

Care este viitorul Social Media?

Viitorul Social Media este în automatizare. Dacă vorbim despre Moldova la etapa actuală, atunci noi trebuie să punem accent pe Video Content şi calitatea lui, să fim atenţi la partea estetică, pentru că oamenii deja au mai multe opţiuni de alegere. De exemplu, dacă faci o simplă pagină şi alegi o poză cu omuleţi de pe Google, nu va fi niciun efect. Social Media înseamnă să te gândeşti la clientul tău şi dacă el are nevoie de postarea sau oferta ta, atunci postează. În cazul în care postarea va fi ineficientă, nu are sens să mai fie, de aceea Social Media în 2018 este raţională.