De când scrii muzică?

De la 12 ani. Inițial am încercat diferite programe pentru scrierea muzicii, însă, până la urmă, am ales Ableton Live. Îmi este foarte comod să lucrez în acest program, e un fel de colțișor de rai.

La ce instrumente muzicale poți cânta?

Bună întrebare. De fapt, nu cânt la niciun instrument… din păcate. De fiecare dată încerc să scriu melodia după auz, însă, deseori, este greu să redai toate ideile pe care le ai în gând. Planific să iau lecții de pian și chitară electronică în această toamnă.

În ce stil scrii și pe care ai vrea să-l abordezi?

Nu mă concentrez pe un stil anume, de fiecare dată rezultatul este o combinație de diferite genuri. Scriu doar când am ce să împărtășesc, când am niște emoții care trebuie scoase din suflet și transpuse în piesă. Eu am două proiecte: Ratix și S. Bluyer. Ratix este tot ce ține de ambient, S. Bluyer e un proiect mai mult chillout, atmosferic-electronic, breaks, liquid dnb ș.a. Aș dori să încerc să scriu muzică în stil future garage, e un stil deosebit.

Ții minte primele piese scrise de tine? Care a fost premisa scrierii lor?

Păstrez până în prezent în calculator primele piese pe care le-am scris. Totul a început din curiozitate, mai apoi a devenit o necesitate. Acum, nu pot să exist fără muzică. Și, atunci când nu reușesc să-mi expun emoțiile într-o piesă, mă simt foarte rău.

Descrie-te în câteva rânduri ca muzician.

Muzician e prea mult spus. Trebuie să mai cresc până la acest calificativ. Însă pot să descriu muzica mea, care este melancolică, cu nuanțe cosmice, poate fi deseori asociată cu o istorioară pe care o poți revizui în timp. Totuși cel mai bine este să asculți muzica… atunci cuvintele sunt de prisos.