Proiect realizat în parteneriat cu MAIB

Andrei Mudrea, artist plastic

Interviu: octombrie 2009

E unul dintre puţinii oameni, din ultimii ani, care mi-a vorbit atât de dureros despre frumos. El crede în frumos şi trăieşte prin frumos.

Text: Rodica Trofimov • Foto: Florin Tăbîrţă

Dacă nu se năşteau Marii nebuni pe lume, arta ar fi rămas acolo unde s-a născut, în peşteră. Şi acum eram să admirăm bizoni desenaţi cu cărbune. Trebuia să se nască un Cezanne, un Monet, un Picasso, un Dali – ei au mişcat istoria, cei care au avut curaj. Marea valoare a unui artist e să facă ceea ce n-a făcut nimeni până la el.

În loc să ne uităm la porcăriile din Internet, mai bine să admirăm galeriile şi muzeele lumii! Nu îţi ajung o sută de vieţi pentru a vedea frumuseţea lumii şi toate câte s-au făcut în 20 de secole!

Îmi place culoarea albă, cred că vine de la albul casei părinteşti, cămăşuicile albe, îmbrăcate în ziua de Paşti, albul hârtiei. De mic copil mă întindeam la tot ce era alb, primul desen l-am făcut pe hornul cuptorului.

Fidelitatea e lucrul pe care îl preţuiesc cel mai mult la prietenii mei.

Nu există nimic mai întunecos şi mai dureros decât trădarea.

Femeia ideală arată exact ca soţia mea, care de o viaţă întreagă crede că Frumosul va birui.

Soţia mea este cel mai frumos lucru pe care mi l-a dăruit viaţa. Ea mi-a fost elevă la şcoala de pictură. Cea mai talentată! După ce m-am întors din armată, am simţit că avem acelaşi destin, ne plac aceleaşi lucruri şi ne-am pornit împreună pe drumul vieţii. Au fost perioade în care lăsam aripile în jos, dar Tatiana a avut mereu tărie de caracter, a rezistat şi m-a sprijinit în toate. Ea a hotărît să se lase de pictură şi să se facă medic. Pe drumul meu a pornit fiica Cătălina, care a absolvit pictura şi a studiat grafica şi calculatorul. Suntem o familie de artişti şi încercăm să facem lucruri frumoase.

Sărăcia e una din metehnele pictorilor.

Nu prea pot să mă laud cu multe tablouri vândute. Ultimul l-am vândut la expoziţia de astă-vară. Banii îi voi primi la sfârşitul anului şi atunci am să pot spune că anul acesta am făcut nişte parale. Sunt de 25 de ani la munca de creaţie şi trăiesc din norocul dacă vine cineva să cumpere o lucrare. De 30 de ani soţia este singurul sponsor al familiei noastre, care are talentul de a-şi împărţi salariul în trei şi uneori să facă nişte economii.

A lucra la comandă e ca şi cum cineva ţi-ar fura din lumea ta. Simţi că te transformi într-un instrument. Atât. Pictorii trăiesc cu visul şi lumea lor şi se bucură atunci când se găseşte un suflet care îi înţelege.

Râd zilnic când mă uit în frigider.

Îmi place să le fac ceai soţiei şi fiicei, îmi place să le alint dimineaţa, mă trezesc cu jumătate de minut înaintea lor ca să le pregătesc masa. E una din puţinele bucurii pe care pot să le ofer. Avem plăcerea să începem ziua cu o mică bucurie, care să ne ajungă apoi pe toată ziua.