Ilie Bivol, „Omul Anului 2016” pentru succesul său răsunător în vlogging

A ajuns unul dintre cei mai cunoscuți moldoveni. A devenit celebru prin intermediul canalului său de YouTube, unde răspunde celor mai ciudate provocări. Să guști un cactus sau apa din toaletă? Ei, o nimica toată pentru acest vlogger! Dar cine e, totuși, Ilie Bivol, tipul care iubește să viseze și să lucreze pentru a-și îndeplini visurile?

Vlogging pentru că întotdeauna am fost pasionat de video. Îmi place să filmez și să arăt altora munca mea. Prin intermediul platformei YouTube, am posibilitatea să arăt lumii creația mea. Nu cred că ceea ce fac eu neapărat e o chestie importantă pentru societatea noastră, dar pentru mine cel mai mult contează să fac ceea ce-mi place. Acesta e scopul inițial și așa va rămâne în continuare! Internetul mă inspiră, oamenii din el, mai exact.

>>> Peste un milion de abonați pe canalul de YouTube e cea mai mare realizare a mea de până acum. Nici până în ziua de azi nu îmi vine să cred că în curând voi atinge această cifră. De fapt, întreg anul 2016 a fost unul reușit pentru mine, pentru că mi s-au îndeplinit circa 90 % dintre dorințe.

>>> My Story este filmulețul cu cel mai mare impact de pe canalul meu de YouTube. E autobiografic, probabil de asta este atât de vizualizat. Până acum, am făcut 395 de videouri pe YouTube. Și dacă e să fiu sincer, nu am un material anumit la care să țin foarte, foarte mult. Pentru mine, orice filmuleț realizat înseamnă multă muncă și dedicație.

>>> Provocarea cu planta suculentă, cactusul, nu e așa de dramatică precum o interpretează unii. Eu am cumpărat un cactus tânăr, care avea doar puf, nu și ghimpi. Ideea e că oamenii se uită la video și critică după ceea ce văd, dar aparențele înșală. Dacă vă amintiți provocarea în care am băut apă din WC, de fapt, adevărul e că nu am gustat-o. Anterior, am lăsat o sticlă de apă acolo, iar la finalul clipului am arătat cum am făcut asta. Și pentru că nu toți se uită până la sfârșitul filmulețului, ei cred că eu chiar am băut apă din closet. Să vă mai spun un secret, nu am nevoie de timp ca să-mi revin după aceste provocări, pentru că ceea ce fac eu, pentru mine personal, nu e complicat, doar moral mă simt mai afectat, din cauza comentariilor negative.

>>> Dacă nu vlogger, aș fi fost un fotograf. Îmi place foarte mult să fotografiez ceea ce văd și cred că aș face treabă și aici. Totuși, dacă ar dispărea internetul, cel mai probabil mi-aș fi dedicat timpul tâmplăriei. De mic îmi plăcea lemnul, să îl „modelez” și să construiesc ceva din el.

>>> „Fă ceea ce-ți place să faci, pentru că oricum vei fi criticat!” e mottoul după care mă ghidez în prezent. Am decis că e mai bine să fiu criticat făcând ceea ce-mi place, cum ar fi videourile, decât să fac ceea ce nu-mi place, și oricum să fiu criticat.

>> Nu am așteptări mari de la anul ce vine! Un prieten foarte bun mi-a zis dacă vei avea așteptări mari, atunci și dezamăgirile vor fi mari. Totuși, peste cinci ani mă văd un tată cu doi-trei copii.

14711677_1021093434181_fmtFişier

Vlogger

Data și locul nașterii: 10 decembrie 1992, com. Cojușna, Strășeni

Studii: Colegiul Teologic Privat Moldova Bible Seminary, 2011

 

 

Text: Svetlana Tataru

Foto: arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin