Fiecare dintre ei a trăit, a muncit şi a văzut destul, indiferent de vârsta pe care o are. Dacă ei şi-au găsit rostul vieţii sau se află încă în căutare contează mai puţin, pentru că, prin prisma specificului public al activităţii lor, viaţa le-a devenit şi a noastră. Şi a voastră, dragii noştri cititori.

Avem de la cine să învăţăm, avem pe cine să ascultăm, urmându-le principiile. Porunci directe sau stări de spirit trăite de personajele respective, toate merită citite cel puţin. Iar, pentru a fi citite, le-am expus în faţa cititorului din 2012 încoace, aproape în fiecare lună, în cadrul rubricii „Decalog”, 13 dintre personaje fiind prezente aici, în această ediţie retrospectivă, cu ale lor idei, porunci şi principii de viaţă.

Ştefan Petrache

img_9903_optSĂ SE GÂNDEASCĂ MAI MULT

Cu regret şi cu lacrimi în ochi, trebuie să recunosc că marea majoritate a basarabenilor sunt intelectual leneşi… Eu am fost exmatriculat de nenumărate ori. Am avut de furcă cu de toate în tinereţea mea. Chiar şi biletul de comsomolişti l-am aruncat pe biroul Comitetului Raional. Eram un puşti… Pentru fiecare cuvânt rostit corect româneşte, eram blamat. Acum, după 21 de ani, putoarea asta din stradă are posibilitatea s-o facă, şi nu vrea. Nu-i mai arestează, nu-i mai tachinează, nu-i mai dă afară nimeni. Lenea intelectuală este un bici groaznic al nostru. Există şi tineret care mă bucură nespus de mult. Există şi talent. Avem şanse. Trebuie să ne apucăm de treabă doar.

SĂ IUBEŞTI INTELIGENT

Iubirea este obligată să se bazeze pe încredere, ca partenerii să nu fie minţiţi. Nu mă refer la aventurile amoroase. La suflet mă refer. Acolo unde se ascund toate trăirile noastre. Obsesia nu poate dura veşnic. Sunt nişte metamorfoze în dragoste. E vorba de momentul când dragostea se stinge încet şi se transformă în respect, când relaţiile amoroase, mă refer la nopţile alea nedormite, se transformă într-o responsabilitate. Apoi apar alte responsabilităţi, cum ar fi copiii. Ulterior, apar cele mai mari responsabilităţi, atunci când apar nepoţii. Toate lucrurile astea trebuie să fie înţelese şi simţite. Şi atunci relaţia durează. O relaţie între un bărbat şi o femeie nu se poate baza pe o obsesie bolnăvicioasă. E foarte temporară. Totul trebuie să fie bazat pe încredere. Consider că un bărbat care se respectă, chiar dacă a călcat pe bec, trebuie să o facă în aşa fel încât, până dimineaţa, să uite şi patul. Calul merge pe patru picioare şi se împiedică, dar omul… Trebuie să o faci inteligent şi cu grijă faţă de cel care te aşteaptă acasă. Noi eram tinerei, în turnee lungi. Şi, la noi în familie, foarte democrat s-au discutat aceste teorii. Eu am spus atunci: „Băi mămică, eu ştiu că eşti om viu. Eu de asta te iubesc, dar te rog foarte mult, nimeni niciodată să nu afle nimic, fiindcă dacă eu rămân convins de asta, te… Ai grijă de mine. În rest, te priveşte. Glumesc”.

Octombrie 2012

Florin Piersic

img_9751_optÎNTÂMPLAREA DERIVATĂ DIN PROPRIUL DESTIN…

Sunt foarte rănit când mă gândesc că există oameni care şi-au uitat părinţii sau îi aşază într-un azil şi îi vizitează o dată pe an sau nu-i vizitează niciodată. Recunoştinţa este cea mai frumoasă latură, dacă aş putea afirma anume aşa. Cea mai frumoasă aripă a iubirii. Vorbesc din punctul meu de vedere, fiindcă am fost şi am rămas îndrăgostit de părinţii mei… Îmi aduc aminte ca prin ceaţă că am avut o soră. Se chema Lucica. Lucia Piersic. În una din zile, sora mea, asta o ştiu din ceea ce mi s-a istorisit de mama şi tata, a plecat pe malul Prutului împreună cu elevele de la Liceul „Oltea” să culeagă plante pentru soldaţii de pe front. Era în 1942. Pentru prima oară, povestea mama, a condus-o până în colţul străzii. Parcă a avut o presimţire. Mama i-a spus: „Lucica, nu cumva să faci baie, fiindcă Prutul e foarte periculos”. Ea nu a făcut baie. Dar copiii de la Liceul „Mihai Viteazul” au început să facă baie. Una dintre fete, chiar colega ei de bancă, Doina Puha, fiica unui general din Cernăuţi, a început să ţipe că a luat-o un vârtej. Lucica, fiind şi campioană la înot, îmbrăcată cum era, a sărit în apă ca să o scoată pe Doina. Din întâmplare sau nu din întâmplare, fiindcă aşa-i destinul, pe acolo trecea un domn, Peisah se numea… L-am cunoscut, nu mai trăieşte. El, auzind ţipete, a sărit în apă, şi prima pe care a scos-o a fost Doina. Când a sărit după Lucica, nu a mai găsit-o… Au găsit-o după patru zile, la 11 km distanţă, în Basarabia.

POEZII NEÎMPĂCATE CU IUBIRILE DE AZI

O spun foarte simplu şi foarte deschis, am fost şi sunt condus de iubire. Exact ca în poezia „Scrisoare din Paris către tovarăşul Kostrov despre esenţa dragostei”, în care eu spun: „Iubeşti, asta înseamnă spre ogradă să sari din zori de zi şi până în noapte târziu ca o torţă scânteind, cu toporul lemne să tai jucându-te cu propria-ţi forţă. Înseamnă să ieşi nedormit din pat pe Coopernic foarte gelos şi nu al Mariei Ivanovna bărbat să-ţi fie rivalul primejdios. Dragostea, dragostea nu e un rai liniştit”… Eu sunt plin de poezii, poate şi din cauza că am avut o copilărie, o tinereţe, o maturitate cu multe satisfacţii. Drept să-ţi spun, nu mai sunt atât de încrezător în iubirea tinerilor, care aş dori să fie mai sentimentali, mai buni, pentru că văd cât de repede se leagă de o persoană, băieţii de fete sau fetele de băieţi. Sunt blând când spun aşa. Repede se termină acea relaţie, nici nu a început, dar ei deja afirmă că s-au despărţit. Se ceartă, se bat, se înjură. Ce poate fi mai urât decât aşa ceva. Prea uşor sunt tratate aceste relaţii de tineri.

Decembrie 2012

 

Savatie Baştovoi

img_9992_optSĂ NU UIȚI CĂ TREBUIE SĂ IUBEȘTI

Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mămica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc!”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

SĂ NU TE PUI CHEZAȘ

De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am găsit la Isus, fiul lui Sirah, sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş.” Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

SĂ NU TE RĂZBUNI DE DOUĂ ORI

Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

Ianuarie 2013

 

Leontina Vatamanu

img_9911-fotoroom_optA FI… TĂCERE…

Pentru mine, invidia e blondă şi cu ochii schimbători. Uneori poartă alte peruci şi măşti. Până a întâlni invidia, nu ştiam că prietenia, sinceritatea sau bunăvoinţa pot fi puse între ghilimele. „Prietenia”, „sinceritatea”, „bunăvoinţa” arată aparent la fel, însă înseamnă altceva. Eu nu folosesc acest semn de punctuaţie. Pot pune între paranteze unele frustrări sau resentimente, dar e altceva. Sunt ceea ce se vede. Sunt ceea ce simt. Răspunsul meu la răutăţile umane nu este răzbunarea… Este tăcerea.

A FI… ALBINĂ…

A fi albină înseamnă a munci. A roi ca să aduni picătură cu picătură, rod cu rod, rând cu rând, cadru după cadru, filă cu filă, faptă cu faptă. La ce bun atâta zbucium? Numai romanticii visează atâta zbor. Azi e primit s-o iei pe scurtătură şi să aduni direct ban cu ban. Dar banul şi succesul sunt ca mierea. E mai dulce şi mai preţioasă dacă e muncită. Ş-apoi, uneori procesul îţi oferă mai multă satisfacţie decât rezultatul. Eu cred că albinele sunt mai fericite decât trântorii. Cel puţin, adună experienţă.

Octombrie 2013

 

Vsevolod Cernei

fotoroom_img_3848_optTU EȘTI PRIMUL RESPONSABIL PENTRU TOATE PROBLEMELE TALE

Chiar dacă şi alţii contribuie la eşecurile şi chixurile pe care le înregistrezi. Dacă cineva ţi-a înşelat aşteptările, nu el e de vină, ci tu, pentru că ai cultivat aşteptările respective. Dacă cineva sau ceva te-a dezamăgit, problema e a ta, pentru că te-ai amăgit fără să te oblige nimeni s-o faci.

NU TE SUPĂRA PE OAMENI

Supărarea e un bumerang perfid care nu-l loveşte pe cel pe care te superi.

În schimb, pe cel la care se întoarce, îl pocneşte din tot sufletul lui de lemn. În plus, oamenii sunt ca şi fenomenele naturale. Chiar de nu-ţi place umezeala sau frigul, degeaba te superi pe ploaie sau pe ger. Pur şi simplu, ia-ţi umbrela sau paltonul, când e cazul.

NU TE RĂZBUNA

Nicio răzbunare nu poate fi ultima şi definitivă. Răzbunarea nu recuperează pierderile, ci generează altele. Dacă nu poţi ierta, uită. Cineva zicea că fericirea se bazează pe sănătate bună şi memorie proastă. Şi e acelaşi efect al bumerangului ca şi în cazul supărării. Marele cugetător chinez Confucius zicea că dacă ai de gând să te răzbuni pe cineva, sapă mai întâi două gropi. Una pentru cel pe care te vei răzbuna şi alta pentru tine.

TOT CE ȚI S-A ÎNTÂMPLAT TREBUIA SĂ SE ÎNTÂMPLE

Că tu voiai să se întâmple altceva sau altcumva e o chestie ce ţine de imaginaţie şi fantezie. Dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă, spune-I ce planuri îţi faci. Nu că nu e cazul să ţi le faci. Doar să nu cazi în istericale dacă iese altceva. Cică omul inteligent nu recunoaşte că a greşit, ci doar exclamă: Ia te uită ce chestie ciudată a ieşit în loc de ce-am vrut!

Martie 2014

 

Tatiana Ţîbuleac

vip3-wai_optFRICA DE SINGURĂTATE

Îi invidiez pe oamenii care în viaţă nu au fost singuri. Care nu au simţit unghia ascuţită a singurătăţii, zdrelindu-le carnea. Care nu i-au simţit gustul mai sărat decât toate mările lumii. Care nu au irosit prin staţiile vieţii zile şi nopţi în aşteptare. Ei sunt oameni fericiţi, deşi niciodată nu vor afla bucuria de a fi găsit. Omul, rostul, locul care să-i fericească. Împlinirea. Eu am dat mult singurătăţii. De la mine. Din viaţă. Ani trăiţi pe jumătate, bucurii nebucurate, zâmbete nezâmbite, visuri amânate. Din punctul meu de vedere, suntem chit. Dar frica de ea a rămas. Şi nu aş vrea să o mai văd pe aproape. Niciodată.

FRICA DE NEADEVĂR

Odată ce un om a fost minţit mârşav, el nu încetează să se teamă de minciună. Amintirea acesteia îl va urmări mereu, ca o hienă care caută hoituri proaspete. Îi va otrăvi multe zile dragi şi simţiri frumoase. Îl va împiedica să creadă, când credinţa este singurul lucru care îl poate face fericit. Îl va trage înapoi, când aripi noi i-au crescut pentru zboruri înalte. Îi va amărî mierea, îi va înăcri vinul, îi va ofili florile înrourate. Îi va scrie în suflet „nu”, când toate în jur îi vor striga „da”. Eu mă tem de minciună, pentru că în acest cuvânt dulce şi copilăros se ascund cuţite dureroase. Şi venin ucigător. Şi pentru că, după minciună, viaţa nu mai este niciodată la fel.

Octombrie 2014

 

Nicolae Dabija

img_0497_optCREZ

Perfecţiunea lumii începe de la fiecare dintre noi.

Nu aştepta de la alţii să fie corecţi, toleranţi, drepţi, curajoşi, generoşi, modeşti, înţelepţi, binevoitori. Fii tu aşa cum ai dori alţii să fie.

Fii tu bun şi lumea toată va fi mai bună.

Cum este şi scris: Salvează-te pe tine însuţi şi mulţi în jurul tău se vor salva!

MOARTEA

Moartea fiecăruia dintre noi vine atunci când omul îşi îndeplineşte misiunea pentru care a fost dat pe pământ.

Vreau să cred că mai am încă multe de făcut ca lucrarea pentru care am fost hărăzit să fie completă.

Iar moartea mi-ar părea un lucru plăcut, dacă Cel de Sus mi-ar permite să iau ceva de citit dincolo, mai multe biblioteci de cărţi pe care n-am reuşit să le citesc în această viaţă, dată omului puţină comparativ cu tomurile excepţionale care s-au scris şi care, unele dintre ele, mă mai aşteaptă risipite prin toată casa, dar şi pe rafturile unor biblioteci publice, ca măcar să le răsfoiesc.

Cu ele, cu marile cărţi ale omenirii, iadul mi-ar fi suportabil, iar raiul şi-ar merita numele.

Noiembrie 2014

 

Nata Albot

unnamed_optSĂ NU MĂ LAS RĂPUSĂ

Cu toate că am suficiente motive să îngenunchez, am şi mai multe motive să merg, uneori şi în genunghi, dar să mă mişc mai departe. Acum cinci ani nu aş fi putut spune asta. Dar tocmai pentru că mi s-au dat atâtea încercări, pot spune cu certitutdine oricărui om care suferă din anumite motive: Viaţa merge mai departe. Timpul nu poate fi dat înapoi. Şi doar de atitudinea noastră depinde dacă trăim ce ne-a mai rămas în suferinţă sau ne mai dăm o şansă pentru a fi fericiţi.

Întâlnesc multă lume răpusă. Simt nevoia acută să le dau tuturor câte un pai salvator.

Pentru unii, paiul salvator e munca, pentru alţii – creaţia sau familia. Cert e că întotdeauna acest pai salvator există.

SĂ-I CONVING PE MOLDOVENI CĂ POT FI MAI FERICIȚI

Moldovenii au cu ce, dar nu ştiu cum. Avem de toate ca să ne purtăm ca un popor fericit. Dar ceva încă ne mai împiedică. E bine că mai călătorim, mai schimbăm ţările în care locuim, mai facem studii în străinătate. A rămas să învăţăm cum să aplicăm acasă tot ce ne place la alţii. Eram în aeroport. Întârziam la avion. Mă apropiam de poartă pentru îmbarcare. După feţele oamenilor care stăteau în coadă, mi-am dat seama că stau la poarta corectă. Feţe încremenite, priviri apatice. Ştiu că în 20 de ani nu se învaţă un popor să zâmbească, dar am putea măcar începe să facem primii paşi. Şi cred că această luminare la faţă poate porni mai ales din familie, din comunicarea între părinţi şi copii. Moldovenii pot fi mai fericiţi, în pofida greutăţilor vieţii. Chiar dacă toţi cunosc zicala „banii nu aduc fericirea”, oamenii în continuare cred că zâmbetul de pe faţă şi fericirea lor depinde de grosimea portofelului. Ei nici nu îşi imaginează câte uşi li se pot deschide dacă vor face din zâmbet un obicei.

Decembrie 2014

 

Anatol Durbală

img_1833_optDESPRE RĂBDARE, UN TITLU ABSOLUT NECESAR

Ce înseamnă RĂBDARE? Chiar dacă pare o faţetă a laşităţii, cred că este, în primul rând, o victorie obţinută asupra celui mai înverşunat şi iscusit duşman: tu însuţi. Răbdarea înseamnă puterea de a nu te lăsa captivat de nerv, dominat de emoţie. Răbdarea este necruţătoare, deoarece este o aptitudine umană care poate fi învăţată, educată în tine şi atunci când conştientizezi că ar trebui să te stăpâneşti, că ai fi în stare să o faci, dar nu te poţi stăpâni şi dai cu pumnul, doare. Nu pumnul, ci stomacul şi sufletul, uneori ani de zile. E şi mai rău când sari, ca mine, nu cu pumnul, ci cu vorba. De-atâtea ori mi-au spus oamenii apropiaţi, chiar dragi: mai bine mă loveai cu pumnul decât cu vorba asta. Ce mi-a reuşit să pun la respect în mine la capitolul răbdare este pofta nesăbuită de a categorisi lucrurile. Pot să mă laud că de mult nu le mai împart doar în albe sau negre şi, cel puţin, presupun existenţa nuanţelor, chiar dacă deseori nu sunt în stare să le şi văd. Până la urmă, răbdarea este arma oamenilor puternici. Probabil sunt mulţi oameni răbdători care nu au obţinut prea multe în viaţă, dar, cu siguranţă, nimeni nu a reuşit ceva pe lumea asta fără răbdare.

DESPRE HARGOSTE CU TALENT

Nu ştiu ce este iubirea, dar ştiu ce nu este. Dragostea e una şi nu poate fi şi de patrie, şi de soră, şi de scenă, şi de soţie – aşa cred. Dragostea o dăruieşti ori patriei, ori profesiei, ori unei femei etc… De multe ori mă gândesc că ar trebui să inventăm un cuvânt aparte pentru această unică Dragoste, ca să nu o confundăm cu cealaltă. Hargoste, spre exemplu…

Păi Hargostea este, presupun eu, un sentiment, o capacitate umană cu care ne naştem şi pe care o purtăm mereu în noi. Hargostea nu apare de la zulufii sau picioarele lungi ale vreunei domnişoare. Hargostea nici măcar nu depinde de obiectul iubirii. Fata de care te-ai îndrăgostit este cheia, nu uşa. Mulţumită ei ai descoperit în tine acest sentiment pe care l-ai purtat mereu. Şi dacă iubeşti, dacă porţi Hargoste cuiva, acel cineva nu ţi-o poate lua, opri, domoli, schimba etc. În asta cred.

Şi mai consider că Hargostea este un talent de rând cu toate talentele, fie în pictură sau muzică, sau dans, sau cioplit în piatră. Iar talentul, lucru ştiut, nu se învaţă. El sau e, sau nu e. La fel şi Hargostea. Poate de aceea se prinde mai uşor de oamenii talentaţi, cum ar fi Eminescu şi Veronica Micle, Vîsoţki şi Marina Vladi.

Septembrie 2015

Igor Volniţchi

2f3a6818_optDESPRE TIPURILE DE OAMENI

A fi călău sau victimă este un blestem care ne urmăreşte pe tot parcursul vieţii, oferindu-ne ocazia şi provocându-ne să ne manifestăm periodic fie în prima, fie în cea de-a doua ipostază. Suntem călăi pentru unii şi victime pentru alţii. Fiind preocupaţi fiecare de propria viaţă, uneori nici nu observăm când devenim călăi, în schimb o resimţim din plin când ajungem victime. Uitaţi-vă atent în jur şi vă veţi convinge că toţi acei pe care-i cunoaşteţi şi chiar cei pe care nu-i cunoaşteţi se încadrează perfect în aceste două categorii. Iar cine azi e victimă, mâine, numaidecât va fi călău şi, invers. E blestemul nostru şi nimic nu se poate schimba, pentru că a fi călău sau a fi victimă e ceva ce face parte din codul nostru genetic. Până la urmă, e vorba de acel bob genetic care, în timp, se va transforma în Codul autodistrugerii umanităţii. Iar dacă nu vreţi să vă complicaţi existenţa, pur şi simplu, prefaceţi-vă că nu ştiţi şi nu vedeţi nimic din ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Şi veţi trăi fericiţi.

DESPRE LUMILE ÎN CARE TRĂIESC OAMENII

Unii oameni trăiesc întreaga viaţă în Lumină, alţii – în Întuneric. Dar există şi o a treia lume, care separă Întunericul de Lumină şi Lumina de Întuneric. Şi aceasta este Lumea Amurgului. La fel ca primele două, Lumea Amurgului îşi are propriii „locuitori”. Numai că, dacă primii ştiu care le este menirea şi ştiu ce trebuie să facă pentru a o îndeplini, cei din Lumea Amurgului sunt ostaticii propriei vieţi. Ei sunt osândiţi să penduleze între două lumi, încercând periodic să intre în una dintre ele, pentru a-şi găsi, în sfârşit, liniştea, pentru a fi siguri că de acum încolo vor exista în baza unor reguli clare, stabilite din timp. Lumea Luminii şi Lunea Întunericului îşi au propriile reguli, iar Lumea Amurgului nu le poate avea, deoarece e considerată doar ceva temporar, doar un coridor ce separă lumile de bază, chiar dacă unii oameni îşi trăiesc întreaga viaţă pământească tocmai în această lume. Doar în această lume… V-aţi întrebat vreodată în ce lume trăiţi?

Aprilie 2016

 

Dorian Furtună

fotoroom-3572-2_optVIRTUTEA

În timpurile noastre, oamenii se închină succesului şi au cam uitat că există cuvântul „virtute”. Succesul şi virtutea nu sunt antonime, dar se află pe diferite dimensiuni în sfera valorilor. Nu ştiu dacă goana după succes îţi va oferi în final fructul râvnit sau vreo consolare, însă, dacă vei alege calea virtuţii, cu siguranţă te vei simţi mai împăcat cu tine însuţi. Dacă trăieşti pentru a-i impresiona pe alţii, caută succesul, dacă vrei să te impresionezi pe tine, caută virtutea.

O condiţie a virtuţii este moderaţia sau cumpătarea, o trăsătură atât de rar întâlnită în societatea modernă, a consumului în exces. Cumpătarea e o trăsătură deficitară pentru felul nostru de a fi; noi uşor cădem ­dintr-o extremă într-alta, întrecem măsura, suntem lesne luaţi de val, modă şi trenduri, ne creăm idoli, apoi regretăm graba şi zelul cu care am procedat.

A fi cumpătat înseamnă a fi precaut în a-i judeca pe alţii, înseamnă a fi conştient de complexitatea şi varietatea naturii umane. Înseamnă a fi înţelegător faţă de cele mai diverse manifestări şi patimi omeneşti. E o dovadă de cumpătare atunci când încercăm să privim lucrurile şi din cealaltă perspectivă sau cel puţin dintr-un unghi neutru. Oamenii, uneori, nu se pot înţelege în privinţa culorilor şi noi vrem să se înţeleagă în privinţa ideilor. Să fim, deci, mai îngăduitori.

Virtutea este complexă, nu are o definire exactă, ea presupune să urmăreşti binele şi să eviţi răul, să fii integru moral. În filosofia greacă există un termen special pentru integritatea şi sănătatea cugetului – „sophrosyne”. Acest termen reprezintă armonia între emoţii şi raţiune, linia de mijloc între plăceri şi dureri. Înseamnă „a cunoaşte binele ce trebuie ales şi răul ce trebuie evitat”. Înţelegem că, într-un fel, virtutea este echivalentă cu înţelepciunea.

Mergem spre virtute prin exerciţiu moral, prin controlul stărilor noastre afective, prin atitudinea pe care o afişăm, prin modul în care ne comportăm, prin căutările noastre filosofice. Nu există o staţie terminus în dobândirea virtuţii, trebuie să exersăm în a fi mai buni şi să mergem pe această cale neîncetat. Aici e tocmai cazul când calea este la fel de importantă ca şi scopul.

August 2016

 

Viorica Nagacevschi

fotoroom-1_2_1_optVINE O ZI…

… Când gândurile se răzbună pe tine şi te lasă răvăşită, terminată şi istovită de atâtea bătăi şi căderi de ceruri peste tine. Credeam şi eu că lumea se împarte o singură dată până şi după. Dar, cu fiecare seară aşternută la picoare şi cu fiecare dimineaţă nouă, pentru mine lumea se termina interminabil şi începea la fel, necontenit. Femeile au un sens aparte atunci când se trezesc din drumul vărgat de linii albe şi negre. Linii care nu desenează trepte de urcare, ci de coborâre. Cu cât ele erau mai mărunte, cu atât mai repede cădeau. Câteodată, păşeşti peste două trepte odată, de teamă să nu pierzi ceva, câştigând timpul asupra căruia vei sta doldora de lacrimi la marginea unui hău. Şi doar atât de puţin va trebui să-ţi crape creierul, atins de un gând de neparcurs ca să-ţi dai seama că ridicatul în picioare depinde doar de aruncarea unei priviri în sus. Evrica!

IUBIRILE N-AU FOST PERFECTE NICIODATĂ…

Nici lumea nu putea fi la fel. Dar de câte ori am observat oameni care se asemănau şi voiau a fi perechea altuia, îi găseam cu braţele rezemate pe maluri diferite, cu lacăte de dor pentru alte poduri. Furam de atâtea ori poveşti despre iubiri predestinate şi despre morminte cu o singură piatră peste două inimi răpuse laolaltă, ca până la urmă să înţeleg că pietrele au fost prea grele ca să ţină o mare şi unică iubire.

Mai 2016

 

Ruslan Uskov

img_9050_optNU TREBUIE SĂ TE COMPARI CU NIMENI, ASEMENEA ACȚIUNI NU ADUC NICIO RECOMPENSĂ

Important este să-ţi doreşti să te perfecţionezi în fiecare zi, dar nu să stai locului, să plângi şi să degradezi chinuindu-te. Să încerci zilnic propria listă de priorităţi şi să le înţelegi. Să ţii la ele.

De exemplu, în Moldova avem oameni super bogaţi care se află într-un proces continuu de a achiziţiona şi mai mult. O întrebare organică: De ce? Ei oricând se pot linişti pentru a-şi savura viaţa din plin, propria lor viaţă şi a copiilor fiind deja asigurate. Dar, nu, nimeni nu face asta. Ei atât de mult s-au încleştat în cercul ăsta, că se transformă în robii propriilor vieţi.

Doar câtă linişte ascund călătoriile, de exemplu. Îţi fixezi o lună în calendar şi mergi în Spania sau în altă parte. Sau te înscrii la o şcoală de olărit ori de pictură. Poţi face orice pentru a simţi că îţi trăieşti viaţa din plin, investind în aşa mod în tine.

Precum am zis, fiecare îşi scrie propria listă de priorităţi. Punct. Olăritul se regăseşte în alte liste.

SĂ NU UITĂM CĂ EXISTĂ VALORI DE NEATINS ÎN INTERIORUL NOSTRU, PE CARE NIMENI NU LE VA SCHIMBA

Unele s-au format în noi pe parcursul vieţii, cu altele ne-am născut. Dar există şi compromisuri. Acel acord bazat pe cedări reciproce.

Bunăoară, compromisul de a face un cuplu cu cineva pe care nu-l iubeşti ce fel de compromis este? Doar există oameni care trăiesc anume aşa, devenind comozi în faţa deciziei de a schimba ceva, influenţaţi de nişte obligaţiuni faţă de societate, statut, părinţi, fraţi.

Nu există nicio filosofie în decizia de a fi în cuplu fără să iubeşti. Probabil, doar ceva deloc raţional. Probabil, teama de a provoca durere oamenilor dragi, ei fiind atât de prezenţi în formula cea de cuplu.

Foarte multe cupluri înghit asemenea relaţii găsind împlinire în meserii.

Se duc noaptea în garaj, beau bere şi pictează. Există oameni care acţionează destul de conştient când se adâncesc în asemenea relaţii.

Dacă în perioada lui Jack London oamenii care îi citeau romanele rămâneau fascinaţi de călătorii şi de impresiile lor, astăzi eroii timpului în care trăim arată altfel. Un tânăr la volanul unui cabrio… asta iubim acum. Da…

Octombrie 2016

Aducem mulțumiri pertenerului proiectului Efes Moldova.

efeslogo_md_jpg