Sunt tineri și entuziaști, creativi și echilibrați, iar în timp ce Republica Moldova se confruntă cu exodul masiv al populaţiei, ei au ales să rămână acasă și dezvoltă cu succes afaceri în diverse domenii de activitate. Proiectul special al acestei ediții, „35 sub 35. Noi mizăm pe ei!”, scoate în evidență, în pagini alăturate, 35 de persoane până-n 35 de ani, care mișcă economia țării prin afaceri mici și mijlocii, dar și oferă consumatorilor produse autohtone, servicii de autor, calitate și promptitudine. Așadar, inspirați de tradiția Forbes, trecem în revistă succesele fiecăruia.

ALIMENTAȚIE
IRINA BALICA
ADMINISTRATOR ANDIGOR SRL
VÂRSTĂ: 26 DE ANI
Se ocupă de marca Bioem, produse fără gluten. Ideea afacerii i-a venit de la academicianul Gheorghe Moraru, cel care a creat cerealele din Soriz în RM acum 50 ani. Irina le-a valorificat și le face accesibile atât pe piața locală, cât și pe altele. Chiar dacă se confruntă cu greutăți în derularea afacerii, chiar dacă încă nu poate obține de la autorități un certificat de gluten free (Republica Moldova nu are astfel de laboratoare acreditate), a înregistrat succese importante cum ar fi introducerea plantei Soriz, prima dată după destrămarea URSS, promovarea acesteia, dar și a produselor fără gluten în Moldova și România.
untitled _____________________________________________________________________________________________________________________

CONSTRUCŢII

LILIAN BLAJ
FONDATOR, DIRECTOR ROLO.MD
VÂRSTĂ: 32 DE ANI
Acum nouă ani, a hotărât să se lanseze în afaceri, optând pentru
comercializarea porților automatizate și roletelor, iar tatonând terenul, a decis să pășească și în sfera de producere, oferind astfel beneficiarilor săi un asortiment bogat de produse optimizate marca rolo.md, cu design și gamă cromatică diversă, dar și de origine autohtonă. A ținut dintotdeauna să corespundă standardelor internaționale și tendințelor actuale, iar în prezent, poate executa orice model de poartă solicitat de client. Pentru o și mai eficientă interacțiune dintre compania sa și beneficiari, de curând, Lilian Blaj a deschis și un showroom primitor în inima capitalei. Totul e posibil atunci când muncești cu dedicație și îți pasă, spune Lilian Blaj.
1_____________________________________________________________________________________________________________________

INDUSTRIA MODEI
DANA ŞI VIOLETTE BASOC
FONDATOARELE BRANDULUI „RAQUETTE”
VÂRSTA: 24 ŞI 27 DE ANISurorile Basoc au ajuns la un succes impresionant precum zborul unei rachete! Cu multă pasiune şi dorinţă de a cuceri cât mai multe pieţe, garderobe, Dana şi Violette muncesc zi de zi ca un număr cât mai mare de oameni să afle despre creaţiile „Raquette”, dar şi despre ţara noastră. Cele două tinere au fost lăudate de presa internaţională de profil, iar vedete de peste hotare le poartă ţinutele la evenimente de top. Brandul a avut peste 100 de apariţii în publicaţii internaţionale print şi online precum: „Vogue Italia”, „British Vogue”, „Harper’s Bazaar”, „S Magazine UK”, „Elle Slovenia”, „Cosmopolitan”, „Glamour” , „Who What Wear”, „The Telegraph”, „OK! magazine UK”, „Forbes Life”, „Daily Mail UK” etc.
2_____________________________________________________________________________________________________________________

ARHITECTURĂ ȘI DESIGN
ALEXANDRIN BURAGA
DIRECTOR GENERAL AB + PARTNERS, ARHITECT;
FONDATOR AL PLATFORMEI DESIGN CAFE&CLUB
VÂRSTA: 28 DE ANI
Acum doi ani, Chișinăul a auzit de Alexandrin Buraga după ce tânărul arhitect s-a regăsit în paginile „30 under 30. Forbes România.” Tot în acele timpuri, deși pășea în ascensiune profesională dincolo de Prut, Alexandrin Buraga a hotărât să revină în Moldova pentru a lansa propriul birou de arhitectură și design. AB+Partners a devenit în scurt timp un brand recunoscut, care dezvoltă proiecte de amploare, doar că Alexandrin nu s-a mulțumit cu atât… Fiind propagatorul valorilor și culturii industriilor creative, a lansat platforma Design Cafe&Club, care include școala de design, platforma online, revista, shop-ul online, dar și un șir de evenimente pe domeniu, ce culminează la început de iunie cu primul festival al industriilor creative din țară – Moldavian Design Week (MDW 2018).

3__________________________________________________________________________________________________________________

PRODUCȚIE VIDEO
ROMAN BURLACA
FONDATOR AND CEO LA BR FILMS
VÂRSTĂ: 25 DE ANI
Oare creativitatea poate avea limite? Roman Burlaca demonstrează că nu! În mai puțin de cinci ani, cu peste 100 de videoclipuri regizate pentru Carla’s Dreams, Delia, The Motans, Randi, Nicoleta Nucă, Ruby, Anda, Roman și-a lansat BR Films. Ceea de ce se apucă face furori, pentru că este inconfundabil: pești, sticlă, aripi, levitație, ciocolată ori smoală lichidă și milioane de vizualizări, unele acumulându-le chiar în primele 24 de ore de la lansare! Și da, de două ori deja a fost Omul Anului în opinia VIP magazin.

27073164_1790312531020706_8132630024993090366_n

__________________________________________________________________________________________________________________

ANALIZE DE DATE
MIHAI BOLOGAN
DIRECTOR EXECUTIV SRL DATE INTELIGENTE,
CO-PROPRIETAR SRL IMAPS EXPERT
VÂRSTA: 33 DE ANI
A decis să iasă din zona confortului care îl asigura financiar, după aproape zece ani în domeniul consultanței, experiențe într-o companie privată, de conducător al unui ONG, de lector universitar și o bursă post-universitară de studii în Statele Unite. A simțit nevoia să încerce noi provocări, respectiv, a început să se gândească la o afacere proprie în care urma să facă ceea ce știe mai bine – analize de date. Ideea a prins contur și împreună cu Veronica Ateș, sociolog cu experiență, a fondat SRL Date Inteligente, o companie nouă ce urma să realizeze studii prin sondaje și cercetări calitative, dar și să vină cu servicii de analiză de date, care nu prea se întâlnesc pe piața noastră. Dificultăţile apărute, firesc, în debutul afacerii, au fost depășite prin dezvoltarea unui nou model de business, în care a încercat să creeze noi oportunități și a identificat mulți clienți care erau bucuroși să lucreze cu noua companie în schimbul unor servicii de o calitate foarte bună.
5__________________________________________________________________________________________________________________

CONSTRUCŢII
LARISA BOTEZATU
FONDATOR LUXCONSTRUCT
VÂRSTA: 33 DE ANI Producerea pietrei și a cărămizii decorative, dar și a produselor din beton pare o afacere masculină, doar că Larisa Botezatu s-a regăsit în acest domeniu alături de soțul său Ștefan Botezatu. Acum 13 ani, au lansat pe piață compania Luxconstruct. Erau doi tineri încrezători, el – oferind afacerii strategie și know how, ea – dezvoltând buna organizare și punctualitatea, dar și inspirând prin rafinamentul feminin. Luxconstruct a devenit cel mai mare producător artizanal de produse din piatră de pe piață și un partener de încredere pentru mulți alți dezvoltatori, iar Larisa, la doar 33 de ani, fără a neglija dezvoltarea profesională, și-a asumat misiunea frumoasă de a deveni de patru ori mamă, îmbogățind familia lor cu 4 fete.
6__________________________________________________________________________________________________________________

ART MEDIA EVENTS
OLGA BUTNARU
DIRECTOR GENERAL LE BURO
VÂRSTĂ: 32 DE ANI
Nici nu știi ce să prezinți întăi – pe Olga sau LE BURO, ambele la sigur fiind extraordinare pentru că Olga Butnaru, crescând de mic copil în inima companiei ARIDON și avându-l drept model de lider pe tatăl său Mircea Butnaru, fondatorul ARIDON, dar și școală eu­ropeană, a creat intr-un timp scurt de trei ani una din cele mai moderne și vizionare agenții de design si pro­movare din țară – LE BURO și pentru că LE BURO este cartea de vizită a unei echipe neordinare. În cazul Olgăi succesul se sprijină cu încredere pe îndrăzneala de a fi altfel, pe calcul, dar și risc, pe libertatea creativă și pe a face ceea ce-ți place cu adevărat. Olga Butnaru știe să facă conexiunile – între oameni, proiecte, idei, într-o afacere care o reprezintă. În cifre, LE BURO înseamnă 15 angajați, cifră de afaceri pentru 2017 de 8 000 000 MDL și TVA pentru 2017 de 700 000 MDL.
7__________________________________________________________________________________________________________________

AGRICULTURĂ
TATIANA CEBAN
DIRECTOR FINANCIAR CEBACOT SRL
VÂRSTA: 30 DE ANI
Femeia și cifrele! De 11 ani, au o simbioză perfectă, iar asta o demonstrează afacerea de familie pe care o deține. Cebacot Agro SRL este una dintre cele mai mari ferme din Republica Moldova, cu peste 10 mii de curcani, 15 mii de iepuri și 60 de mii de prepelițe, număr ce variază în funcție de cererea de piață. Tatiana știe secretul unei afaceri de succes, iar faptul că e axată anume pe agricultură demonstrează că avem un viitor aici, acasă, în Moldova. Și anume astfel de oameni ca ea pot schimba spre bine conceptul despre femeia în afaceri.
8__________________________________________________________________________________________________________________

SERVICII
RADU CHELTUIALĂ
FONDATOR ITICKET.MD
VÂRSTA: 33 DE ANI
În 2012, prietenul său Emilian Crețu, de la TEI, l-a întrebat dacă se poate cumva de comercializat online biletele la ei la teatru. Radu ținea mult la „Eugene Ionesco” și fiind pasionat de online, a hotărât să-l ajute. Dar s-a gândit, de ce să ajute doar TEI? De ce să nu facă o platformă pe care să fie și alte teatre? Apoi și-a zis, de ce doar teatre? De ce nu concerte, festivaluri și oricare alte evenimente? A creat o piață inexistentă în RM, primii pași fiind foarte grei – a vrut să renunțe de sute de ori, în prima săptămână vânzându-se două bilete. Problema consta în a-i convinge pe organizatorii de evenimente să pună la vedere, online, biletele, dar și în a educa o țară întreagă că biletele pot fi procurate și altfel decât la case, balanța pozitivă financiară apărând abia în al treilea an de la lansare. Crede că prin perseverență, corectitudine, onestitate, bunătate, poate trece testul timpului și aduce la viață orice proiect.
9__________________________________________________________________________________________________________________

RESTAURANTE
ANDREI CIOBANU
PROPRIETAR AL UPTOWN CAFE
VÂRSTĂ: 34 DE ANI
Andrei Ciobanu este proprietarul UpTown Cafe din capitală, cu două studii superioare în economie și o viziune creativă pentru restaurantul său. E un om meticulos. Întregul concept al UpTown Cafe îi aparține – denumirea, meniul, decorul, ba chiar și selecția florilor. Știe ce oferă celor ce vin la UpTown și muncește continuu pentru a concentra elementele într-o singură percepție – bucuria de a petrece relaxant timpul și de a savura bucate de calitate. Întregul restaurant îi oglindește personalitatea artistică, Andrei fiind pasionat de muzică, fotografie, televiziune, gătit, călătorii… muzica stând în capul mesei. Se prea poate să îl țineți minte de pe când făcea parte din trupa Alternosfera, rămânând până în prezent cunoscut în gașca muzicienilor și compunând piese la chitară. Dar despre asta povestim cu altă ocazie… Cert e că-i iese bine și în afaceri, și în artă.
10__________________________________________________________________________________________________________________

INDUSTRIA FRUMUSEŢII
ANDREI COCIERU
FONDATORUL SALONULUI „ANDREI COCIERU”
VÂRSTĂ: 32 DE ANI
Îți aduci aminte ce făceai la vârsta de 22 de ani? Tânărul Andrei începea o afacere în domeniul frumuseții, iar cu anii, salonul său a devenit un nume respectat în această industrie din țara noastră. Mai bine de un deceniu, stilistul nu stă locului o clipă. Îl găsești implicat nu doar la salon, dar și la cursuri de perfecționare, la evenimente răsunătoare de beauty sau obținând vreo victorie la un concurs de coafuri.
A fost elevul multor nume grele din lumea frumuseții cum ar fi Georgy Kot, Patrick Cameron sau Serghei Zverev.
Acum Andrei știe că numele lui vinde,
și vinde bine.
11__________________________________________________________________________________________________________________

COMERȚ
SERGIU CREȚU
FONDATOR, DIRECTOR „VITRA”
VÂRSTA: 32 DE ANI
Știe să-și seteze scopuri mari și să le materializeze strategic. Acum nouă ani, pe când avea doar 23 de ani, a fondat compania ViTRA – expert în proiectarea, producerea, amenajarea și furnizarea mobilierului comercial și industrial pentru comerțul modern, centre de distribuție și diverse tipuri de depozite. Prin ViTRA, Sergiu Crețu a demonstrat că pot fi proiectate și produse rafturi în R.Moldova, conform standardelor europene. Împreună cu echipa sa a educat consumatorul să-și mobilizeze inteligent, calitativ și practic spațiile cu rafturi, scaune, mese, fotolii, dulapuri, la prețuri accesibile. Pe parcursul anilor, echipa ViTRA a amenajat 4345 de magazine, centre de distribuție și diverse tipuri de depozite în 172 de localități. Succesul lui Sergiu Crețu și al companiei pe care o conduce este confirmat și de fluxul de vizitatori – peste 200 de persoane pe zi.
12__________________________________________________________________________________________________________________

CONSULTANȚĂ
ANDREI CRIGAN
PARTENER GATEWAY & PARTNERS
VÂRSTA: 34 DE ANI
Ai avea impresia că omul acesta respiră cifrele, și orice număr are conotații nu duble, dar octuple pentru el. Fiecare e așezat pe rafturi, subrafturi, în ordine alfabetică și pe oricare alte categorii care mai pot exista. Când se apucă de vreo analiză economică îl recunoști îndată după „peniță”. Sigur că nu putem ignora și alte capacități ale lui Andrei, care îl fac unul din cei mai „utili” oameni ai prezentului! Până acum a realizat proiecte pentru circa 1000 de clienți la nivel internațional, iar în Moldova, în doar un an, pentru aproape 20! Cel mai important proiect este cel legat de educația în export a antreprenorilor mici și mijlocii implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și finanțat de Proiectul Ameliorarea Competitivității al Băncii Mondiale (PAC II).
Prin acest proiect se vrea instruirea producătorilor şi a exportatorilor moldoveni, dar și a celor cu potențial de export.
13

__________________________________________________________________________________________________________________

INDUSTRIA VINICOLĂ
ILIE GOGU
FONDATORUL „GOGU WINERY”
VÂRSTA: 35 DE ANI
Să ai o afacere în domeniul vinăriei e o provocare, inclusiv în ţara noastră. Din anul 2007, Ilie Gogu nu mai are niciun secret nedescoperit despre tot ce înseamnă licoarea lui Bahus. De exemplu, din roada anului 2017 au fost produse 10.000 de sticle. Germanii şi vecinii de peste Prut au şansa de a gusta din producţia „Gogu Winery”: în aceste ţări merg 10% din vinurile produse de compania lui Ilie.
Nu au întârziat să vină şi medaliile la diverse competiţii de profil, iar noi nu putem decât să ne bucurăm pentru succesul acestei afaceri!

14__________________________________________________________________________________________________________________

DIGITAL MEDIA

ARTUR GURĂU
ANTREPRENOR SOCIAL,
PREȘEDINTE LA WWW.DIGICOMNET.ORG
VÂRSTĂ: 32 DE ANINumele lui scrie istoria în era digitală din Republica Moldova. Din 2011 a pășit în lumea tehnologiilor și a inovațiilor și de atunci, își împărtășește cunoștințele prin intermediul celor mai așteptate evenimente pentru cei care cunosc ce inseamnă www! Granat, Metrica, TEDxChișinău sau Rockit, cel din urmă fiind și unul dintre cele mai recente și care a adunat circa 550 de persoane în același loc! Sunt doar câteva dintre proiectele în care s-a implicat Artur și care au fost mai mult decât primite de către publicul moldav. Cum îi reușește? Propunem să îl întrebați chiar voi!
15__________________________________________________________________________________________________________________

COFETĂRIE
MARINA GOSPODARENCO
PROPRIETAR CAFELINI
VÂRSTA: 34 DE ANI
Mulți o cunosc pe Marina Gospodarenco datorită colaborărilor și proiectelor din domeniul comunicării sau ideilor pe care le creează ea. Dar iată că în agenda încărcată a specialistului în comunicare s-a găsit loc și pentru o afacere de suflet, ce a materializat și un vis – o afacere frumoasă de familie cu ciocolată și despre ciocolată produsă manual – CAFELINI. Deși compania CAFELINI exista pe piață de mai bine de 10 ani, Marina și soțul său au decis să-i ofere un nou suflu și mai multă creativitate, preluând portofoliul serios de parteneri și furnizori de cafea și ciocolată din Europa, precum și o bună bază de clienți, care sunt și azi fideli companiei, pentru calitatea produselor pe care le oferă. „CAFELINI este un job solicitant și de bază pentru soțul meu, care e suflet împlicat în tot ce mișcă, iar eu în tot ce se creează. Cafeaua proaspăt prăjită și ciocolata naturală, creată și modelată manual, rămân atuurile CAFELINI. Avem planuri ambițioase și foarte multe de realizat pentru a-i oferi companiei statutul pe care îl merită”, spune Marina.
16__________________________________________________________________________________________________________________

INDUSTRIA MODEI

IRINA ILVIŢKI
MANAGERUL MAGAZINULUI „GUESS” ÎN MOLDOVA
VÂRSTĂ: 29 DE ANI
De mai bine de şapte ani, Irina gestionează în Republica Moldova franciza brandului de haine „Guess”, valorificându-şi astfel una dintre pasiunile sale dintotdeauna – cea pentru bun gust şi stil, dar şi fiind sigură de calitatea incontestabilă a brandului pe care-l reprezintă. „Guess”, marca preferată de vedetele de la Hollywood, imaginea brandului fiind Jennifer Lopez, se bucură în Moldova de apreciere şi cerere atât din partea femeilor, cât şi a bărbaţilor, prezentând şi o colecţie diversă pentru copii. Brandul are 35 de ani de existenţă, peste 40 de pieţe de desfacere şi e prezent în peste 100 de ţări. La moment, „Guess” încearcă să cucerească fanii din Rusia.
17__________________________________________________________________________________________________________________

INDUSTRIA MODEIE
EVGHENI HUDOROJCOV
FONDATOR ȘI FASHION DESIGNER AL BRANDULUI „EHO”
VÂRSTĂ: 28 DE ANI
Tânărul designer a luat prin surprindere moda autohtonă încă acum 9 ani. De atunci, a ajuns să îşi prezinte creaţiile chiar şi în îndepărtata Chină. De mai bine de 2 ani, Evgheni a lansat şi linia de pret-a-porter, nu doar couture, iar publicul tânăr l-a îndrăgit de la primele prezentări. Participă la ficare ediţie a Moldova Fashion Day, cei prezenţi aşteptând cu sufletul la gură fiecare defilare a modelelor ce poartă ţinute semnate EHO. Brandul lui Evgheni Hudorojcov a devenit rapid unul dintre cele mai iubite din ţară.
18__________________________________________________________________________________________________________________

AGRICULTURĂ
DOINA IZMAN
FONDATOARE GI „IZMAN DOINA ALEXEI”
VÂRSTĂ: 19 ANI
La doar 19 ani, are afacerea sa într-un domeniu destul de îndrăzneț – agricultură, mai exact, cunicultură. Pasiunea familiei a motivat-o să-și creeze ceva mai mult și să înțeleagă că atunci când îți place să faci ceva și îți aduce și un venit, acesta nu poate fi numit un job! Acum e studenta Facultății de Economie la Universitatea Agrară de Stat din Moldova și reușește să facă naveta Chișinău-Trebujeni ca să mai verifice cum merg treburile pe la fermă. Doina are planuri mari și știe că va reuși, pentru că ambiția ei și capacitățile pe care le are o face una dintre cele mai de succes tinere antreprenoare din Republica Moldova.
19

__________________________________________________________________________________________________________________

MASS-MEDIA
ALEX LEBEDEV
FONDATOR #DIEZ.MD
VÂRSTA: 28 DE ANI
Unul dintre cele mai accesate site-uri pentru tineri din Moldova are un „tată” mai tânăr decât mulți alți fondatori de instituții media din țară. Este un site care a crescut ca pe drojdii în ultimii cinci ani și care adună lunar până la 400.000 de vizitatori unici. Cu nici 10 membri ai echipei redacționale, #diez.md reușește să acopere practic toate domeniile sociale și mult mai mult decât atât, să fie mereu menționat la diverse concursuri specializate și alte evenimente. Fie că promovează femeile în materiale jurnalistice, fie că promovează turismul sau alte domenii, #diez.md se află mereu în topul preferinţelor!

20__________________________________________________________________________________________________________________

VINIFICAȚIE
RUXANDA LIPCAN
DIRECTOR DE VÂNZĂRI ŞI MARKETING, „FAUTOR” SRL
VÂRSTA: 35 DE ANI
Nu a pornit o afacere de la zero, dar s-a implicat în afacerea familiei sale – „Fautor” SRL, aducând o nouă viziune și idei unice. Acum nouă ani, Ruxanda Lipcan a reprofilat compania „Fautor” de la producător de vin în vrac la producător şi comerciant al vinurilor îmbuteliate de calitate, obținând reputaţia unui producător de top din Moldova, iar Fautor devenind în 2017 cel mai premiat producător de vinuri din ţară. De asemenea, Ruxanda a avut inițiativa de a aduce în Moldova, pentru prima dată, soiuri de struguri necunoscuţi, unici pentru regiunea Europei de Est, și de a lansa pe piață vinuri exclusive în ediții limitate, printre care Negre și Tempranillo, Fume Blanc ș.a. Ruxanda Lipcan și-a asumat de nenumărate ori riscurile unei schimbări, dar a mizat permanent pe punctele forte ale companiei Fautor și roadele s-au lăsat culese și la propriu, și la figurat.
21__________________________________________________________________________________________________________________

COMPANII IMOBILIARE
ALINA MADAN MOLDOVAN
PROPRIETARA ȘI FONDATOAREA COMPANIEI IMOBILIARE O’KEY IMOBIL
VÂRSTA: 30 DE ANI
A studiat finanțe și fiscalitate la Universitatea Sorbona din Franța, cu Master 1 și Master 2 la Paris, iar atunci când avea posibilitatea să se angajeze în capitala franceză, a ales să revină la Chișinău, mizând pe libertate și pe perspectiva de a contribui aici, acasă, cu tot ce a acumulat. Pe lângă faptul că și-a asumat rolul de profesoară la ASEM, pentru cursul fiscalitate în limba franceză la REI, Alina Madan Moldovan a ținut să-și valorifice cunoștințele și în afaceri, dezvoltând pasiunea sa dintotdeauna – imobiliarele. Astfel, a fost fondată compania O’Key Imobil, cu mult entuziasm și multă muncă, fapt ce i-a asigurat și ascensiunea rapidă în preferințele beneficiarilor, or O’Key Imobil știe să ofere cheile potrivite.
22__________________________________________________________________________________________________________________

INDUSTRIA ALIMENTARĂ
DORIN MEREUȚĂ
FONDATOR „BRUTĂRIA ARTIZANALĂ DORIN MEREUȚĂ”
VÂRSTA: 33 DE ANI
El coace pâine, deși a studiat Relații Economice Internaționale la București. Și o coace pentru toți cei care au grijă de alimentație și aleg pâinea sănătoasă, din făină integrală, dospită pe bază de maia. Dorin nu s-a regăsit în lumea finanțelor pe motiv că nu vedea produsul finit în fața ochilor, ceva material și util. Așa că a decis să devină util, a ales domeniul alimentației publice, panificația, apoi a petrecut zile și nopți la rând, luni chiar, citind despre pâine sau combinând preparatele în brutărie pentru a o obține așa cum și-o dorea – pâinea sănătoasă, sățioasă, fără drojdie, fără zahăr, care nu mucezește și din care poate mânca o întreagă săptămână o familie formată din 3 persoane. E real! Dorin Mereuță a demonstrat-o. Apoi, pe lângă pâine, a dezvoltat și pasiunea pentru dulciuri sănătoase, completând oferta brutăriei, iar astăzi devine din ce în ce mai împlinit când observă că numărul consumatorilor săi e în creștere, pentru că aceasta înseamnă și un mod de viață sănătos în creștere.
23

__________________________________________________________________________________________________________________

TEHNOLOGII INOVATIVE

VALERIU MEȘINA
SMARTTRONIC ENVIRONMENT – CASA INTELIGENTĂ
VÂRSTA: 34 DE ANI
L-au pasionat dintotdeauna inovațiile și tehnologiile, în special în domeniul construcțiilor… automatizarea încăperilor devenind treptat curiozitate, motiv de studiu și afacere. Valeriu Meșina a ales să aducă în Moldova dispozitive parte din conceptul Casa Inteligentă, care permit automatizarea strategică și fără fire a spațiului. Astfel, a apărut compania SmartTronic Environment, cu un catalog generos de produse inovative de la mari producători europeni, ce găsește soluții personalizate pentru orice necesitate – de a preveni scurgerile de apă și gaz, de a asigura temperatura optimă în încăpere, de a iriga de la distanță grădina, de a deschide poarta de la garaj aflându-te în bucătărie, de a monitoriza video proprietatea și multe altele. Și asta doar având la îndemână un smartphone și dispozitivele respective instalate acasă. Extrem de simplu. Dar nu mai puțin importantă este consilierea și atitudinea de care au parte beneficiarii – pentru că Valeriu Meșina e primul om care contactează cu ei și îi molipsește de pasiunea sa.
24__________________________________________________________________________________________________________________

AGRICULTURĂ
NICANOR NEGRU
FONDATOR „REGINA NATURII”
VÂRSTĂ: 28 DE ANI
La nici 30 de ani și cu o afacere mai dulce decât dulcele, Nicanor Negru a reușit să cucerească, de mai bine de patru ani, piața din Republica Moldova cu cea mai bună miere, ba mai mult, să o aducă și la „plic” pentru cei mai fideli fani ai acestui produs miraculos. Și chiar dacă in acel pliculeț se află munca de o viață a 12 albine, fiecare din noi știm că odată cu acea lingură, devenim mai sănătoși și de ce nu, mai buni! 100 de mii de euro, atât l-au costat primele investiții, dar roadele acestora se simt deja, nu doar prin magazinele din țară, dar și prin expozițiile la care participă activ tânărul antreprenor.
25__________________________________________________________________________________________________________________

EDUCAȚIE
VICTORIA NOVAC
CO-FONDATOARE EDUJOC
VÂRSTA: 27 DE ANI
De mai bine de cinci ani, Victoria aduce zâmbetul pe fețele copiilor, desigur, împreună cu părinții acestora, care aleg produsele marca Edujoc. Peste 500 de articole destinate copiilor de la 1-99 ani pot fi găsite în cele două magazine din capitală, dar și în unul online, și altul mobil. Lansată inițial ca o afacere cu produse de import, din 2014, Victoria a venit deja cu un sortiment propriu de 100 de creații și nu s-a oprit aici. Până acum, jucăriile din lemn fabricate în Moldova au ajuns până în Australia. Iar în curând, acestea vor putea fi achiziționate și pe piața din România. datorită unui atelier ce va fi deschis la Iași. Până la sfârșitul anului 2018, Victoria ne promite și alte 12 articole noi.

26__________________________________________________________________________________________________________________

FRUMUSEȚE&SĂNĂTATE
ANA PLATONOV
FONDATOARE DARIA ROOM
VÂRSTĂ: 34 DE ANI
Ana Platonov e femeia care a revoluționat în Moldova o industrie, cea a frumuseții! Are un salon care face cât un milion! Mii de femei, printre care și zeci de vedete, i-au pășit pragul și tot atâtea au ieșit de pe ușa Daria Room mai fericite decât au intrat! Și doar pentru că s-a implicat trup și suflet în această afacere! De mai bine de doi ani, Ana e cea care încearcă să dezvolte un nou concept și să educe reprezentantele sexului frumos prin faptul că femeia poate arăta perfect fără să depună mult efort. A adus pe piața din Moldova și brandul Bruno Vassari cu care vrea să lanseze o nouă etapă în lumea produselor cosmetice! Lucru ce pare să îi reușească de minune până în prezent. Soarta a înzestrat-o cu multe atuuri, iar unul din ele e și capacitatea de a-și gestiona eficient afacerea alături de o echipă profesionistă!
27__________________________________________________________________________________________________________________

EVENTS

CRISTINA POSTOLACHI
FONDATOAREA PROIECTULUI „CERERI ÎN CĂSĂTORIE”,
WEDDING PLANNER
VÂRSTĂ: 27 DE ANI
Cristina este varianta feminină a lui Cupidon! Ştim, sună metaforic, dar… adevărat. Mai bine de trei ani, ea organizează cereri în căsătorie inedite. Peste 170 de cupluri i-au încredinţat tinerei unul dintre cele mai romantice momente pentru ei.
Are în spate 18 ani de dans profesionist, 12 ani de experienţă în domeniul evenimentelor de mariaj. În cariera ei de dansatoare, Cristina a evoluat la peste 600 de nunţi – o performanţă ce nu poate fi trecută cu vederea. Ba mai mult, este şi wedding planner. Cristina ştie toate secretele unui plan pentru o nuntă de vis.
E şi firesc! A devenit un adevărat expert în cele mai tari petreceri!

28__________________________________________________________________________________________________________________

INDUSTRIA VINICOLĂ
DAN PRISĂCARU
FONDATORUL COMPANIEI „MINIS TERRIOS”
VÂRSTĂ: 28 DE ANI
Și-a lansat afacerea în anul 2013, iar de atunci investeşte zi de zi idei, suflet, dorinţa de a creşte şi de a încânta iubitorii licorilor bahice. Dan Prisăcaru a făcut un calcul rapid şi a realizat următoarele performanţe: se produc în jur de 15 mii de sticle de vin pe an, 40 la sută din producţie sunt destinate exportului, restul 60% rămân pentru consumatorii din ţară. România, Olanda, Japonia, Canada, Singapore, America de Nord şi Asia – sunt câteva dintre pieţele internaţionale unde pot fi găsite vinurile de la „Minis Terrios”. În acest an, vinul „Roşu Împărat” produs de compania lui Dan a obţinut medalia de aur la Berliner Wein Trophy din Germania.
29__________________________________________________________________________________________________________________

REABILITARE MEDICALĂ
DUMITRU SUFRAI
DIRECTOR EXECUTIV ŞI C0-FONDATOR AL CENTRULUI DE REABILITARE MEDICALĂ „NEOKINETICA”
VÂRSTĂ: 32 DE ANI
Dumitru Sufrai este o persoană empatică și dintotdeauna a ținut să ajute oamenii, iar recuperarea medicală s-a dovedit a fi un domeniu foarte potrivit pentru realizarea acestei misiuni. Atunci când un membru al familiei lui Dumitru avea nevoie de o recuperare de calitate, au decis în comun să ofere această posibilitate unui număr mai mare de oameni și au fondat Centrul de Reabilitare Medicală „Neokinetica”, împreună cu un grup de specialişti din domeniu. Neokinetica este primul centru privat, specializat în
recuperare medicală, din Republica Moldova, bazat pe metode contemporane de kinetoterapie și terapie ocupațională, dotat cu echipamente performante. „Cel mai mult mă motivează rezultatele obținute de către pacienți, care, în unele cazuri, vin în scaunele cu rotile și după un anumit timp, pleacă pe propriile picioare. Este o transformare miraculoasă”, spune Dumitru.
30_______________________________________________________________________________________________________________

CONSULTANȚĂ
VICTOR TIPA
FONDATOR VVT GROUP INC.
VÂRSTA: 31 DE ANI
Având experiență de muncă și ascensiune în companii de tip corporație, Victor Tipa și-a consolidat în peste 10 ani principiile manageriale și a adunat un volum considerabil de cunoștințe și strategii în administrarea afacerilor. Deținerea funcției de GM în mai multe companii și atingerea obiectivelor propuse, a făcut headhunterii să pornească o vânătoare pentru a-i obține timpul și implicarea. Victor Tipa a creat, reabilitat și dezvoltat multe afaceri străine și a decis că a venit timpul pentru una proprie. Oferirea de consultanță unei companii de transport din SUA și implementarea procedurilor manageriale proprii, l-a motivat să înființeze VVT Group Inc. și să presteze servicii de consultanță profesionistă dezvoltatorilor din domeniului transportului. Servicii de instruire teoretică îmbinate cu activități manageriale practice, astfel tratează Victor fiecare client, adaptând soluțiile după fiecare companie în parte. Cifrele de afaceri ale companiilor ce au beneficiat de consultanță vorbesc de la sine.

31_____________________________________________________________________________________________________________

DECOR

MARCEL VUTCARIOV
DIRECTOR AL ART-GRANIT SRL
VÂRSTĂ: 32 DE ANI
De şapte ani conduce o afacere pe care tot el a înfiinţat-o: Art-Granit SRL a reuşit să se impună în domeniul înrămării picturilor şi a obiectelor de interior, dar şi în cel de prelucrare a pietrei artificiale/compozite. De la înființare, compania s-a extins considerabil, inclusiv pe piaţa din România, formându-și un portofoliu de clienți importanți. Succesele companiei pe care o conduce se datorează abilităților sale personale dar și profesionale, pornind de la cunoștințele în economie primite la ASEM, dar și a implementării standardelor europene în ceea ce priveşte producerea și calitatea produselor.
32_____________________________________________________________________________________________________________

VINIFICAȚIE

VLADA VUTCĂRĂU
FONDATOARE ATU WINERY- 1ST URBAN WINERY
VÂRSTĂ: 30 DE ANI
Brandul ATU i-a devenit mai mult decât o simplă imagine, i-a oferit șansa de a crea și de a inspira prin frumos, fiind arta întruchipată în vin.
Ideea afacerii i-a venit de la dorința de a-și împărtăși cu alții cunoștințele în domeniul vitivinicol. A fost inspirată de afacerea soțului care constă în creșterea butaşilor de viță de vie, el fiind al 5-lea producător mondial de butași, iar întregul proces al afacerii include ciclul de producție: butași-plantații-vin. Au dorit să fie mai originali pe piață, de aceea au creat o imagine non-conformistă și se axează pe vinuri albe și rose, create după tehnologii noi.
Fiind sustinuți de programul USAID pentru industria vinicolă, în primele etape ale lansării afacerii, au început să descopere această artă în parteneriat cu cei mai buni oenologi din țară. Cele mai frumoase momente au reprezentat reacțiile consumatorilor care i-au motivat să avanseze, produsul lor fiind apreciat la nivel internațional, la concursul AWC Viena, cu medalii de argint si bronz.

33_____________________________________________________________________________________________________________

INDUSTRIA MODEI
EVELINA ZARA
PROPRIETARA „VIVI ART BOUTIQUE”
VÂRSTA: 33 DE ANI
Să creezi pentru copii e o adevărată provocare. Trebuie să le știi personalitatea, atitudinea, pasiunea, iar Evelina Zara ghicește din prima dorințele micilor clienți. Chiar dacă în 2012 a fost lansat ca un brand dedicat decorațiunilor de interior și creării pernuțelor, tânăra a decis să extindă și linia de vestimentație pentru copii. Produsele „Vivi Art Boutique” sunt realizate din stofe de top de la cei mai buni producători italieni, fiind o expresie a luxului european. Ținutele sunt dedicate fetițelor cu vârsta cuprinsă între 2 și 12 ani.

34

Texte: Marcel Toma, Svetlana Tataru, Iuliana Mămăligă, Doina Popa, Liliana Crăciun