Parcursul său profesional poate fi un model de ascensiune la orice training de dezvoltate a abilităților în management și business. Mai mult, e un exemplu de cum trebuie să storci esența din fiecare experiență de muncă. Cu o insistență neobosită în studiu și, în mod autodidactic, prin observare la multe etape, Alina Andriuță și-a format experiența și aptitudinile astfel încât, în prezent, să le poată împărtăși. Este cofondatoare, director executiv, trainer la Angry Business și o personalitate foarte interesantă de la care ai ce învăța până și într-o discuție ocazională, cu atât mai mult la un training.

>>>Este interesantă cariera mea, pentru că eu, deși absolvisem facultatea de filologie, având magistratura și jumătate de doctorantură, m-am regăsit în domeniul vânzărilor. Și am început acest parcurs la Moldtelecom, în calitate de „vânzător la bară”, cum îi zic eu, adică în centrul Unité. Acolo am înțeles pentru prima dată ce înseamnă să faci vânzări și ce abilități trebuie să ai ca să reușești. Am mai înțeles că în retail vinzi mai mult cu cât zâmbești mai mult, apoi că trebuie să „fii răbdătoare”; azi însă, acestei tehnici îi zic stress management. Răbdătoare în retail înseamnă să asculți ce are nevoie clientul, dar să nu îi vinzi ceea ce crezi tu că el are nevoie, pentru că sunt lucruri total diferite. Și am început să-mi exersez răbdarea de a asculta clientul până la urmă.

>>> În scurt timp, am devenit unul dintre cei mai buni vânzători și am avut oportunitatea să trec în vânzări corporative. Și acolo lucrurile au stat cu totul diferit, pentru că trebuia, în primul rând, să intri pe o piață în care deja concurenții erau și stăteau foarte bine. Și atunci am învățat prima tehnică din vânzările „B2B”, care s-a numit „cu cât mai mult suni, cu atât mai bun rezultat vei avea la întâlniri”. Problema nu era să stabilesc întâlniri, problema era să fac 50 de apeluri telefonice pe zi ca să pot stabili o întâlnire.

 

*Articolul integral îl poți găsi în noul număr „VIP magazin”*

Text: Doina Popa, foto: Natalia Mitereva