Daniela Burlaca, desemnată „Omul Anului 2017”, categoria Teatru

Daniela Burlaca, niciodată, nu s-ar asocia cu o piesă de teatru, deşi a reuşit în acest an să monteze vreo patru. Niciodată nu se va pierde pe sine, chiar dacă a ajuns destul de sus într-un domeniu cu foarte mulţi concurenţi. Teatrul este formula ei de a trăi, iar familia ei este doar iubire, şi ea le combină perfect.

Cred că cifra mea norocoasă este 4. În 2017 am montat la Teatrul „Geneza Art” patru spectacole care au mişcat din loc multe lucruri, au promovat nişte nume, au extins o echipă, au umplut săli cu oameni care vin la teatru pentru emoţie vie: „Cutia neagră”, „Coco Chanel”, „Invitaţia la vals” şi „Colecţionarul”. Tot în anul 2017 am luat Premiul Municipal al Tineretului în domeniul artelor, imbold promiţător pentru noi căutări profesionale. Probabil, există şi alte lucruri mărunte care sunt la fel de semnificative dacă le însumezi şi faci un bilanţ al reuşitelor cotidiene.

Lucrul cel mai important de care se ­bucură ­astăzi Teatrul „Geneza Art” este prezenţa publicului spectator care te solicită seară de seară. Iar aplauzele şi mesajele care vin în urma celor văzute sunt o valoare incontestabilă. Ne bucurăm că prin intermediul acestor aprecieri teatrul nostru a reuşit să urce câteva trepte mai sus. Hrana spirituală vindecă, or acesta este feedbackul spectatorilor care vin cu sete la teatru.

Să faci Artă în Republica Moldova necesită ­dăruire şi multe sacrificii. E important ca la pista de pornire să îţi iei avânt cu oameni care nu te vor arunca din zbor, împreună să menţineţi echilibrul. Iar tu să realizezi că nici avionul, nici pasărea, nici fluturele nu poate zbura cu o singură aripă. Mă bucură că odată cu dorinţa mea de a reuşi, reuşesc şi cei de lângă mine. Dar trebuie să recunoaştem că zi de zi învăţăm din succese şi greşeli… Arta e crudă.

O actriţă trebuie să iubească oamenii. Şi în general trebuie să IUBEASCĂ.

În timpul meu liber, merg prin taxiuri şi îmi caut activităţi. Şi, da, inspiraţia mea vine de la un suflet mare de om, dar şi din muzică.

„Orice lucru valoros necesită insistenţă, ­consacrare şi sacrificiu”. E mottoul după care mă conduc prin viaţă şi care, de multe ori, m-a făcut ceea ce sunt astăzi.

photo106-1page_189_fmtFişier

Regizoare şi Actriță Teatrul „Geneza Art”

Data și locul nașterii: 4 august 1986, s. Palanca, R-nul Ștefan Vodă

Studii: AMTAP, specialitatea „Actor teatru şi cinema”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Svetlana Tataru

Foto: arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin