Motanii se prind greu. Şi la propriu, şi la figurat. Totuşi, când îi prinzi, ehehei… câte lucruri poţi afla de la ei, că se pare că am realizat şi cel mai lung interviu făcut vreodată despre The Motans! Denis Roabeş nu-ţi va spune niciodată dacă inima îi este ocupată, dacă a încercat sau nu să fumeze vreodată. Ba chiar afirmă că nici nu se consideră simpatic. Dacă modestia ar avea un sinonim, numele lui ar fi acela. Eu, însă, am avut ocazia să cunosc un Denis în „format 5D”: înainte de un concert, pe o scenă, după o prestaţie în faţa a peste 2000 de tineri, discutând pe reţele de socializare şi chiar, aşa, un Denis simplu. Şi, nu, nu e bipolar… E cel mai simplu om-vedetă pe care îl poţi întâlni şi pe care vă îndemn să îl descoperiţi şi voi.

În presă apar tot mai multe informaţii despre tine, dar oricum răspunzi foarte discret la interviuri, ba chiar şi ziua de naştere ţi-o ascunzi de ochii lumii. De ce?

Trebuie să existe o delimitare între viaţa artistică ce face parte din mine şi viaţa mea personală. Recunosc, îmi place să fiu felicitat cu aşa ocazie, dar ziua de naştere e ceva mai specific, e ceva foarte intim pentru mine. E la fel precum e şi cu întrebarea dacă am o prietenă sau nu. Niciodată nu voi răspunde la asta. Sunt unele întrebări la care eu, pur şi simplu, nu voi da un răspuns. Uite, chiar aici îl voi cita pe Lucian Blaga când spunea că „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Consider că sunt unele chestii pe care lumea chiar nu trebuie să le afle. Căci mai apoi se pierde din feeria lor şi dispare modul în care este privit un artist.

Unde ai copilărit? Care sunt cele mai frumoase amintiri din copilăria ta? Ai fraţi, surori?

Am avut o copilărie frumoasă. Am copilărit în ochii părinţilor, dar mai mult în ochii mamei. O iubesc foarte mult pe mama. De fraţi şi surori, nu voi zice, pentru că asta face parte din întrebările la care nu vreau să răspund. Şi deja ştiţi de ce. (zâmbeşte)

Cum e să creşti în R. Moldova?

E foarte interesant. Aş putea compara această experienţă cu un film indian, pe alocuri, o comedie, o acţiune, ba chiar şi cu momente de filme de festival, care sunt aproape toate triste. Eu totuşi îi mulţumesc cumva sorţii că m-am născut şi am crescut într-un aşa mediu, deşi, da, e o medalie cu două laturi. Depinde cum o priveşti.

Care este locul tău preferat din Chişinău?

Hmm… e acea bucătărie de la Mălina Mică din apartamentul pe care îl aveam în această regiune a Capitalei. Anume acolo am compus multe chestii, anume ea mi-a dat acel vibe super plăcut în viaţă. Avea ceva special şi mereu un locşor aparte printre amintiri.

_mg_9736_opt

Cum arată o zi din viaţa lui Denis Roabeş?

Viaţa mea s-a schimbat mult în ultima perioadă. Exact cu şase ani în urmă, mi-am dat demisia de la o companie din Moldova, mi-am luat actele de la Facultatea de Inginerie şi Management de la o instituţie din Chişinău şi, cu 200 de dolari, am plecat spre Moscova.

Acum… viaţa mea… casa îmi e drumul. Duba îmi e casa. Duba, casa şi drumul, termeni ce desemnează viaţa mea momentan şi îmi aduc clipe frumoase, magice pe alocuri.

Pentru că tot ai pomenit de Moscova, se mai scrie prin presă că ai lucrat o perioadă în Rusia. Cum te-a influenţat această experienţă?

De fapt, nu e corect să afirm că am lucrat. Se creează impresia că lumea pleacă pentru a-şi asigura existenţa / supravieţuirea. Dar nu e aşa. Eu nu am plecat din cauza asta. Aveam o viaţă destul de OK şi aici. Am trăit acolo, nu am lucrat doar. Am plecat ca un prost, fără să mă asigur, dar a fost o experienţă pentru mine. E ceva unic. Acolo am cunoscut mulţi oameni şi am înţeles că cea mai mare atracţie turistică a Rusiei sunt oamenii şi într-adevăr cultura rusească, care e ceva unic în lume. Ştiu că mai sunt mici nuanţe ce ţin de unele aspecte precum politica externă, care, posibil, sunt neplăcute pentru populaţia din R. Moldova, dar eu mă străduiesc mereu să văd partea frumoasă a lucrurilor.

Ce faci în timpul liber? Îl ai?

Timp liber… (zâmbeşte). Tot timpul meu e liber, se poate spune şi aşa. Mă bucur enorm că l-am găsit în această vară şi am plecat cu Dara şi Irina la mare. A fost o escapadă de trei zile pe care le-am petrecut cu prieteni apropiaţi într-o companie frumoasă. A fost foarte bine, ceva ce aveam nevoie.

imgl0354_optCum ai defini muzica? Ce înseamnă ea pentru tine?

Muzica înseamnă muzică. Ce altceva poate să însemne pentru un om? Este o chestie în care mă regăsesc. E povestea mea pe care o redau oamenilor. Este visul meu din copilărie pe care îl trăiesc acum. Uneori am impresia că trăiesc un fel de „Truman Show”, în care lumea cumva se învârte în jurul tău. Şi e ceva mişto, şi o spun fără orgoliu sau careva mândrie. Mă simt binecuvântat cumva de Sus. Am ales să risc cumva. Şi am reuşit.

Că tot am adus în discuţie notele muzicale… dacă ai fi o piesă, care ar fi ea?

Cred că aş fi nişte valuri de mare… la 5 dimineaţa… după ploaie.

Ce fel de filme îţi place să priveşti?

În ultimii doi ani, cred că am privit maximum zece filme. Nu am timp să mă uit la ele, în schimb citesc cărţi. Am citit multe şi dacă ar fi să dau un titlu de carte preferat… aş menţiona „Un veac de singurătate”, de Gabriel Garcia Marquez. Dar o să îmi găsesc timp şi pentru filme. Îmi plac operele cinematografice care te fac să gândeşti şi te lasă cu o stare… orice fel de stare, care te duc acolo undeva… Care se termină, dar încă rămâi în ele, două-trei ore, o zi-două, nu contează, dar te fac să simţi că ai trăit şi ai fost acolo cu eroii.

Cât de des găteşti? Care este mâncarea ta preferată?

Ador bucatele făcute cu… dragoste, acel ingredient secret. Eu gătesc rar, dar îmi place să o fac dacă am pentru cine. Poate pare banal, dar, în România, când discutăm la capitolul gastronomie, mereu pomenesc de hrişcă. Colegii mei se amuză pe seama asta.

Ştim că ai o dragoste aparte pentru pisici. Ce animale îţi mai plac?

Îmi plac toate animalele, dar favorizez clasa felinelor, e adevărat. Pentru că au stil, caracter, tandreţe şi o doză aparte de frumuseţe.

Ce sport practici de ai un corp aşa sculptat?

Da, mai practic şi un pic de sport. Fac flotări şi alerg.

Care este mottoul vieţii tale?

Nu am un motto. Viaţa e ceva schimbător. Important e să ai principii şi coloană vertebrală. Atât!

Cât e de uşor pentru un artist să aibă prieteni, cei care să te accepte nu pentru succesul tău, dar pentru simplul fapt că eşti aşa cum eşti, iar tu să te simţi în apele tale atunci când ieşi cu ei la un suc sau la o bere?

În funcţie de tactul fiecărui om, acea persoană îşi găseşte prietenii. Oamenii se simt. Nimeni nu iubeşte ipocriţii sau oamenii falşi. Odată cu experienţa de viaţă, începi să îţi alegi oamenii şi să îi cunoşti. Să îi pipăi din priviri. Când eşti în centrul atenţiei, în jurul tău se învârt mulţi oameni. Dintre ei îţi alegi acel grup micuţ în care ai încredere şi cu care rămâi. Cuvântul „prieten” e foarte subiectiv. Eu am prieteni foarte apropiaţi, care îmi sunt ca fraţii, şi printre ei sunt şi femei, la care ţin foarte mult. Sunt şi dintre cei cu care nu am interese comune, dar sunt oameni în care am încredere şi ştiu că la orice oră a zilei, dacă am avea nevoie de ajutor, nu am ezita să o facem reciproc. Suntem solidari, pentru că ne simpatizăm. Şi am şi prieteni, cu care, simplu, pot să merg la o bere pentru că mi-e plăcută compania lor.

Ai zis că ai şi prieteni-femei. Totuşi, cum arată femeia ideală în viziunea ta?

Aud des această întrebare şi chiar nu fug de ea, ba mai mult, îmi voi permite să mă repet. Femeia ideală e cea care mereu te ia plăcut prin surprindere; nu trebuie să fie chiar imprevizibilă, dar e cea care te face să fii TU însuţi, cea care îţi dă încredere în tine şi te face să te simţi stăpân pe viaţă… pe toată lumea asta.

_mg_9705_optCât de uşor cucereşti o femeie?

Cred că o pot cuceri prin charismă şi atitudine, căci nu mă consider prea simpatic.

E adevărat că îţi plac blondele?

Să zicem că îmi plac şi blondele.

Ce ai mereu la tine, în geanta / rucsacul tău?

Mereu port cu mine portmoneul, telefonul (două, când sunt prin Moldova) şi cheile de la apartament. În rest, totul e ocazional.

De multe ori, fanii asociază muzica ta cu a celor din CSD. Te deranjează acest fapt? Care este relaţia ta cu băieţii de acolo?

Nu mă deranjează deloc. Avem o relaţie destul de prietenoasă. Suntem colegi, ne împăcăm bine. La început de carieră, Sergiu m-a ajutat la multe chestii… Mi-a împărtăşit experienţa sa. Am făcut cunoştinţă la Global, a fost ceva neprogramat, dar imediat am găsit limbaj comun.

Cum faci faţă situaţiilor de stres? Unii se calmează la o ţigară, alţii îşi varsă nervii ţipând. Tu?

Situaţiile de stres, da, sunt… dar mereu improvizez ceva ca să ies din ele. Şi parcă reuşesc fără să apelez la ceva anume.

Unde te refugiezi cel mai des?

În mine.

Cine te inspiră?

Mă inspiră orice. Dar, mai mult, ea… Viaţa.

Când eşti acasă în patul tău, te gândeşti la tine ca la Denis Roabeş sau ca la The Motans?

Cred că în proporţie de 99,9 (9)% mă gândesc la mine ca la Denis. Ca la The Motans mă gândesc când ies pe scenă, dar nu doar eu sunt „The Motans”. Suntem toţi. Împreună. Toată trupa face chimia pe scenă.

Ce visează nopţile „motanii”?

Când reuşesc să doarmă, nu prea visează nimic. Nu au timp să viseze. (râde)

De ce suferi în piesele tale? Te complaci în suferinţa asta? Cineva a şi zis să te lăsăm să suferi, că suferi frumos! Cine te-a făcut să suferi atât?

Ei… Nu am piese doar despre suferinţă. Dar fraza cu „suferitul frumos” a fost la o emisiune de la Bucureşti FM. Laufer Bari mi-a zis-o. Habar nu am de ce o fac. Aşa îmi vine. Vine din subconştient. Nu am un răspuns.

Dacă Denis nu ar fi fost cântăreţ, ce ar fi devenit?

Acum ce ar fi fost? E foarte greu să îţi răspund. Dar, cu siguranţă, nu ar fi fost un inginer, că tot am făcut şi facultatea asta. Apropo, am încercat să absolvesc de trei ori Universitatea. Am mai făcut Istorie şi Antropologie, Inginerie şi Management şi ultima a fost Psihologie. Cel mai mult m-am ţinut la Inginerie. Dar mi-am zis că aşa nu vreau să trăiesc.

Ce ai face dacă ai şti că azi e ultima zi din viaţa ta?

Nu ştiu. Probabil aş suna oamenii dragi şi le-aş spune că îi iubesc. Şi aş asculta muzică. Da, plictisitor, dar aşa plăcut îmi văd sfârşitul vieţii.

Cum te simţi în rol de vedetă?

Nu mă consider o vedetă. Mă simt un om ce face muzică, poezie şi o transmite oamenilor. Cuvântul „vedetă” s-a cam şifonat în ultimul timp, mai ales în Moldova.

Care sunt, după părerea ta, avantajele şi dezavantajele celebrităţii?

Cred că unicul dezavantaj e insuficienţa timpului. În ce priveşte avantajele, nu aş putea să le număr acum. E ceva plăcut când lumea te acceptă, te ascultă, savurează şi admiră ceea ce faci.

La care piese ţii cel mai mult?

Se schimbă periodic. Piesa „TU” e prima în acest sens, la care ţin foarte mult. Sunt mândru de „August”. Dar, oricum, ţin la toate ca la nişte copii. Nu poţi să iubeşti pe unul mai mult, iar pe altul mai puţin. Pur şi simplu, sunt unii „copii” care au „caracter” şi îi percepi altfel.

Dacă ai câştiga un milion de dolari, ai renunţa la ce faci acum?

În niciun caz. Din contra. Aş amplifica tot ceea ce fac acum.

Ce ţi-ai dorit dintotdeauna să faci, dar încă nu ai reuşit? Ce te opreşte?

Lipsa timpului. Dar timpul e un fenomen care nu trebuie tratat ca pe ceva negativ. Pur şi simplu, sunt unele lucruri pentru care trebuie să aştepţi ca să le faci. Şi asta e ceva natural, or eu conştientizez că trebuie să mai aştept, că trebuie să-i dau timpului timp. Şi, da, apropo… am vrut să sar cu paraşuta. Şi am să sar, cu siguranţă.

Recent ne-ai surprins printr-o colaborare cu INNA. Tot tu ziceai că în curând lansezi un album. Primul, de altfel, nu? Ne poţi da mai multe detalii?

În februarie lansăm primul album. El conţine 12 piese, printre care opt sunt deja cunoscute şi alte patru piese, noi. Urmează şi trei colaborări. Una deja aţi văzut-o, e cea realizată cu INNA în „Nota de plată”. De celelalte veţi auzi în curând. La fel, ca şi despre cel de-al doilea album, de care ne apucăm imediat după lansarea de la sfârşitul acestui an.

Că tot am menţionat colaborările tale cu artiştii, ce situaţii amuzante ai avut cu ei şi cu cine dintre interpreţii internaţionali ai vrea să mai colaborezi?

Situaţii amuzante nu prea au fost. Am avut parte doar de colaborări calde şi plăcute, cu care mă mândresc şi de care o să mai auziţi în curând. Îmi plac cei de la Major Lazer, îl admir foarte mult pe artistul rus Скриптонит (Scriptonite). Momentan, nu cred că există un artist mai talentat decât el în Rusia. Şi dacă ar mai fi vorba de o posibilă colaborare, nu aş ezita să fac una şi cu băieţii de la Son Lux sau Alt-J. Cred că ar ieşi ceva super mişto!

Ce va face Denis în următorii cinci ani?

Am să fac muzică. Da. Muzică. În primul rând.

Text: Svetlana Tataru

Foto: Alex Chitu, Nico Grigore