Atât în țara noastră, cât și în România, ea îndeplinește funcția de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar. Extraordinar, prin efortul pentru binele, viaţa, sănătatea şi frumuseţea oamenilor, depus zi de zi, noapte de noapte, şi nu sunt cuvinte goale – cine lucrează în sistemul ocrotirii sănătăţii ştie. Extraordinar, inclusiv prin felul în care arată – e un exemplu și prin ţinută, și prin port, şi prin frumuseţe. De fapt, estetica reprezintă una dintre direcţiile de bază ale Grupului Medicalpark din Istanbul.

Și, această direcție, Doina Şirikçi, împreună cu soţul său, o reprezintă în Moldova și România. Ea este responsabilă şi de toţi cei care aleg spitalele Medicalpark, dar şi de cei care urmează s-o facă spre binele lor, al copiilor sau al părinţilor. Ea le aduce oamenilor raza de soare, speranţa la o viaţă sănătoasă şi, de ce nu, frumoasă.

Ședinţa foto în care am solicitat-o, una cu mult diferită de stilul de viață al Doinei (de aceea s-a acomodat mai greu la început), cu siguranță va aduce lumină şi zâmbete pe feţele oamenilor. Dar, fie vorba între noi, n-am reuşit, în cadrul discuţiei, s-o scot din sfera profesională, legată de griji şi detalii de lucru. Astfel că lucrurile s-au împărţit exact în două: feminitatea şi frumuseţea au încăput în acest pictorial senzual, iar profesionalismul şi responsabilitatea, în articolul propriu-zis.
2f3a3660_opt

Director al Medicalpark Moldova

S-a născut şi a crescut în Sadova, Călăraşi. E dintr-un sat cu preşedintele țării… dar nu-i despre asta vorba.

Are 23 de ani. E născută sub semnul zodiacal Săgetător.

E căsătorită cu Ali Şirikçi. Crește împreună cu el un băiat, Savas.

>>> Conduc o echipă mare ce are grijă de pacienţii din Republica Moldova şi România. Anume pacienţilor încercăm să le punem la dispoziţie cele mai bune condiţii. Noi suntem puntea de legătură dintre pacient și medic, una corectă şi sigură. Până să ajungă pacientul la medic, el trebuie informat și investigat corect. Până la urmă, un tratament corect înseamnă un diagnostic corect.

>>> Istanbul este un oraş frumos şi drag sufletului meu. Soţul meu este cetăţean turc… O perioadă am locuit împreună la Chişinău, după care ne-am mutat în oraşul cu miros de mare. Nimic nu se compară cu Istanbulul noaptea…

>> Medicalpark este un grup mare de spitale: 33 de instituții Medicalpark şi două spitale LivHospital. În baza acestor spitale, am şi creat echipa pe care o coordonez, cea care are grijă ca orice pacient din Republica Moldova şi România, de la sosirea în aeroport până la plecare, să aibă parte de cele mai bune servicii medicale, de susținere psihologică, încercând să-i ajutăm, orice problemă ar avea. Suntem aproape de sufletele lor şi le înţelegem durerea.

2f3a3962_opt>>> Medicalpark oferă servicii ce ţin de toate domeniile existente în medicina modernă. Totodată, acordăm o mare atenţie măsurilor de prevenire – încercăm să informăm oamenii ca aceştia să ajungă la doctor înainte de a se îmbolnăvi. Depistând la timp maladia, aceasta este mult mai uşor de tratat.

>> Foarte multe femei din Republica Moldova şi din România vin în Istanbul, la Medicalpark şi LivHospital, pentru a face îmbunătăţiri, iar după intervenţie toate se întreabă acelaşi lucru: „De ce nu am făcut asta până acum?” Dacă persoana simte că ar îmbunătăţi prin ceva aspectul ei, trebuie să o facă. Este foarte populară şi interesantă intervenţia de liposucţie: după ce se scoate toată grăsimea în plus, aceasta este prelucrată în laborator şi injectată în posterior şi buze, astfel că avem posibilitatea să modelăm corpul așa cum ne dorim. Serviciile noastre vizează nu doar femeile, căci ajutăm şi mulţi bărbaţi să scape de complexe, graţie transplantului de păr. După doar două zile petrecute în clinicile din Istanbul, aceştia au parte de o podoabă capilară exact cum şi-au dorit.

2f3a3817_opt>>> Chirurgia estetică este partea mai plăcută a muncii noastre, cea care este extrem de populară şi aduce o mulţime de avantaje, îmbunătăţind considerabil stilul de viaţă al pacientului. Orice femeie e frumoasă, doar că timpul ne îmbătrâneşte, iar ea trebuie să aleagă să îmbătrânească frumos, or asta se poate. Operaţia de implant de silicon sau cea de rinoplastie, la noi, este deja o procedură foarte simplă şi, în funcţie de caz, necesară.

>> Chirurgia plastică, la fel ca şi însăşi medicina, se dezvoltă în fiecare zi – şi în chirurgia estetică avem cele mai noi şi eficiente metode pentru a modela corpul femeii şi al bărbatului aşa cum îşi doresc ei. Mă conving în fiecare zi de faptul că operaţia făcută pentru a arăta frumos nu este un moft, ci o metodă superbă de a-ţi schimba modul de viaţă, de a te simţi bine şi de a avea mult mai multă încredere în tine.

2f3a4582_opt>>> Tot timpul spun că moldovencele noastre sunt foarte frumoase, dar acele mici schimbări le ajută să-şi păstreze frumuseţea cât mai mult timp şi să îmbătrânească frumos. În Republica Moldova sunt destui specialişti foarte buni, doar că aceştia au nevoie şi de tehnologii noi.

> Pacienții noștri beneficiază de suficiente servicii şi condiţii. Le oferim posibilitatea de a transmite pe cale electronică actele medicale personale şi, ajungând la departamentul nostru, rapoartele sunt traduse şi transmise mai departe celor mai buni medici din grupul nostru de spitale, după care revenim la pacient cu răspunsul şi părerea doctorilor legată de cazul respectiv. Noi le oferim cazare în hotel, punându-le la dispoziție un miniapartament pe o anumită perioadă. Maşina îi ia de fiecare dată din hotel şi îi aduce la clinică atunci când au programată o consultaţie sau un tratament, fiind însoţiţi tot timpul în clinică de traducători.

2f3a4304_optServiciile noastre vizează nu doar femeile, căci ajutăm şi mulţi bărbaţi să scape de complexe, graţie transplantului de păr.

Mă conving în fiecare zi de faptul că operaţia făcută pentru a arăta frumos nu este un moft, ci o metodă superbă de a-ţi schimba modul de viaţă şi de a te simţi bine.

>>> În clinicile noastre din Istanbul, sunt tratați pacienţi de toate vârstele: de la nou-născuţi până la bătrâni. Copiii stau aici cu mămicile lor – luptăm împreună cu boala. Avem grijă ca dispoziţia lor să fie bună organizând pentru ei sărbători şi oferindu-le periodic daruri. Sărbătorim și zilele lor de naștere, în cazul în care le permit medicii. Deci, starea lor psihologică bună este foarte importantă pentru noi.

>> Fiecare operație este pentru noi ca un examen. Sunt copii din Republica Moldova care au suportat intervenţii medicale cu durate cuprinse între 10 și 18 ore. Un băieţel, Maxim, timp de cinci ani, nu a mâncat nimic şi s-a alimentat doar prin sondă. Atunci când a ajuns la noi, mămica lui era disperată şi nu mai credea că el va mai mânca vreodată pe guriţă. Operaţia a durat 18 ore, iar peste câteva zile acesta mânca plângând de fericire. Şi acum, după câteva luni de la intervenția chirurgicală, primesc poze de la mama sa în care acesta mănâncă orice își doreşte.

Text: Marcel Toma

Foto: Natalia Mitereva, arhiva personală

Loc: BERDS Hotel

MUAH: Institut Kerastase

Ţinută: F Code