De-a lungul anilor, revista ,,VIP magazin” a reușit să realizeze mai multe proiecte deosebite, în care au fost expuse laturile mai puțin cunoscute ale oamenilor importanți și faimoși din societatea moldovenească. Astfel, publicul a reușit să-i surpindă în ipostaze pe care niciodată nu și le-ar fi imaginat.
Așa se face că în anul 2009, opt eroi de la noi au trecut prin niște metamorfoze incredibile, iar partea a doua, așa cum am promis, o poți vedea mai jos.
Doina Sulac și Cleopatra
Cleopatra era o femeie frumoasă, puternică şi deşteaptă, lucru mai rar întîlnit în viaţă. Dar, poate sînt prea categorică – probabil sînt şi din astea destule. Sună ciudat să te inspiri de la un personaj istoric, dar am împrumutat cîteva calităţi de la ea. Avea un fel de duritate pe care o trădează chiar expresia feţii. Bărbaţii îşi pierdeau autoritatea în faţa ei şi asta spune multe despre puterea ei. Sau farmecul ei… Erau dominaţi, chiar, de ea, lucru pe care eu nu doresc să-l „împrumut” într-o formă atît de drastică – nu le stă lor bine neputincioşi în faţa femeii. Or, chiar dacă femeia e mereu „prima vioară”, e bine ca şi cel de alături să aibă ceva de spus, ceva de făcut şi să-şi asume o responsabilitate.
Ţigăncuşă – era rolul pe care-l jucam cel mai des de Revelion – aveam un costum respectiv, pe care mi l-a cusut taică-meu pentru că interpretam un cîntec în rusă la temă, plus că tipajul meu nu inspira lumea la alte personaje. Nu-mi puneam multe întrebări – dacă ziceau că-s negruţă şi mi se potrivea? Iar eu sînt o persoană care face ceea ce îi stă mai bine. Nu-s eu ţigancă, dar dacă-mi prindeam o floare în păr… Uite aşa, la grădiniţă şi la şcoală, pînă prin clasa a treia, îmbrăcam costumul şi cîntam piesa. Printre mulţimea de prinţese, „albe ca zăpada” şi „motani încălţaţi” era şi o ţigăncuşă, deşi acum înţeleg că personajul meu nu avea nici o treabă cu sărbătorile de iarnă. Nici nu conta, atît timp cît mă evidenţia printre ceilalţi copii. Apoi, „m-am dat cu lumea”, am mai fost şi Albă ca Zăpada, dar tot, parcă, mai bine mă reprezenta costumul de ţigancă…
Pe Moş Crăciun îl aşteptam fidelă – mereu îl întrebam pe tata cînd o să vină Moşu’. Venea el – cadourile pe care le găseam dimineaţa sub brad erau mărturie – doar că de fiecare dată eu dormeam, iar el nu îndrăznea să mă trezească, plus că îl mai aşteptau o sumedenie de copii. Cel puţin, asta îmi spunea tata. Pînă i-am făcut lui un „flagrant” – la vîrsta de patru ani l-am prins punînd cadouri sub brad şi nici nu era mascat măcar – atunci s-a dezlegat misterul. Oricum, chiar dacă eram conştientă că Moşu’ nu există cu adevărat, aşteptam să vină şi trăiam această sărbătoare. O fac şi acum, dar din postura de mamă…
Revelionul care mi-a rămas în memorie a fost în 2005 – tocmai întîlneam Anul Cocoşului – eram la restaurant, însărcinată. Trăiam o stare inexplicabilă, absolut nouă pentru mine. Am văzut că se poate serba Revelionul şi altfel decît pînă atunci – brusc am simţit că vin maturitatea şi responsabilitatea peste mine. Acum ştiu de ce era cauzată acea stare.
Nu cred în calendarul chinezesc şi nu pot să ştiu cum va fi anul viitor pentru mine din acest aspect. Soarta ţi-o faci cu mîna ta şi nu poţi să aştepţi ca Anul Taurului să-ţi aducă fericirea. Oricum, eu îl aştept ca unul promiţător în ceea ce-o priveşte pe micuţa mea, Nicoleta – am planuri de creaţie mari vizavi de ea şi o să le vedeţi realizate cît de curînd.
Natalia Gordienko și Jeanne D’Arc
Revoluţiile le fac oamenii curajoşi, idealişti. Iar Jeanne d’Arc este una dintre cele mai remarcabile femei din istoria Franţei, care nu s-a temut să lupte pentru poporul său.
Nu fiecare poate fi neînfricat şi puternic ca Jeanne d’Arc. Parţial, posibil că şi semăn cu ea, pentru că în viaţă mă străduiesc să fiu independentă şi puternică. Iubesc adevărul şi-l caut în cei din jurul meu. Sînt la fel de încăpăţînată – la caracter, principii morale şi de viaţă. Dacă am luat o decizie şi îmi doresc ceva anume, este greu să mă întorci din drum. Dacă personajul meu şi-a propus să aducă poporului ei tot ce e mai bun prin intermediul spadei şi acţiunilor sale, eu încerc să fac acest lucru prin intermediul cîntecului.
Armura, indiscutabil, nu este o ţinută pentru femei. Pentru prima dată în viaţă am îmbrăcat o cămaşă din zale şi cu mîneci de fier şi am ţinut în mîini o spadă atît de grea – cred că am intrat în pămînt cu vreo 10 centimetri. Am putut să rezist în aceste “haine” doar 20 de minute şi am avut senzaţia că am tras de fiare într-o sală de sport timp de o oră. Cinci oameni m-au îmbrăcat şi dezbrăcat.
Trădarea este unul dintre cele mai groaznice momente pe care poţi să le retrăieşti în viaţă. E ca şi o lovitură de cuţit în spate, nu ştii cum să reacţionezi şi ce să crezi despre omul apropiat. Mă străduiesc să nu port pică şi să închid ochii la răul care mi s-a făcut.
Fără minuni, viaţa noastră ar fi plictisitoare. Una dintre „minuni” este cîinele meu Masea, un york-terrier tare frumuşel, pe care l-am primit cadou la aniversarea mea de 20 de ani. O altă minune mi s-a întîmplat în vara aceasta, la Los Angeles, unde am participat la o imprimare televizată a concertului lui Mariah Carey. A fost fantastic.
Reacţionez normal atunci cînd ştiu că unii oameni au apelat la diverse operaţii plastice. Eu nu mă gîndesc la aşa ceva, sînt naturală şi îmi place aşa de mine. Dacă va fi necesar în viitor de a corecta ceva din punct de vedere estetic, cred că voi apela şi eu la serviciile chirurgului-plastician.
La ora actuală, inima mea este liberă. Nu caut prinţul pe cal alb, important e să mă iubească şi să-l iubesc. Îmi plac bărbaţii atenţi, de treabă, buni la suflet, cu simţul umorului, într-un cuvînt, caut un bărbat adevărat cu care să mă simt în siguranţă, ca după un zid.
Dacă o pisică neagră îmi trece drumul, scuip de trei ori sau fac semnul crucii. Sînt superstiţioasă. Dacă într-o zi de luni mă întreabă cineva cîţi ani am, degeaba mă întreabă. Ştiu că dacă, de exemplu, nimereşti în ziua examenului sub o ploaie, înseamnă că o să-ţi meargă bine.
În copilărie, am avut roluri de Scufiţa Roşie, Fulguşor, Zăpezica. Ţin minte că într-un an mi s-a încredinţat rolul Sofiei Rotaru şi piesa “Hutoreanca”. Numai că n-am fost prezentată ca Sofia Rotaru, ci ca Sofia Rotara.
Dacă n-aş fi lucrat la acest Revelion, cred că mi-aş dori să întîmpin Noul An undeva în Europa, sub luminile Parisului sau în Praga. 2008 m-a găsit în cabina de machiaj, iar 2007 – în taxi. Acesta-i riscul meseriei.
Adrian Ursu și Harry Potter
Harry Potter este un adevărat erou, de aceea are atît de mulţi admiratori. E înzestrat cu toate calităţile de rigoare: este cel care luptă cu răul şi care-l învinge. Este săritor la nevoie şi cu aptitudini supranaturale. Deşi de fiecare dată istoria se sfîrşeşte, fanii aşteaptă cu nerăbdare prelungirea poveştii. Cred că noi doi ne asemănăm un pic fizic. Sociabil, prietenos, îi merge creieraşul bine, doar că eu vorbesc mai mult ca el. El face magie cu bagheta, iar eu, prin muzică, transmit emoţii, gînduri, bunătate.
Cele trei părţi ale filmului te fac să-ţi doreşti să te poţi urca pe o mătură şi să zbori, iar la un moment dat – să ai şi o baghetă magică. Cred că o astfel de baghetă şi-ar dori şi copiii, şi părinţii, şi bunicii.
Uneori, mi se întîmplă lucruri pe care nu pot să le explic. Cîteodată, visez discuţii şi întîlniri ce au loc peste un oarecare timp. Unicul lucru, care cu certitudine ştiu că nu ţine de misticism, e faptul că, dacă mănînc bine şi mult înainte de somn, ştiu exact că visez urît.
Ţin cont doar de unele superstiţii. Atunci cînd ies în scenă, mă străduiesc să fiu atent la picioare, ca să nu mă împiedic cu stîngul. Nu mă întorc înapoi şi întotdeauna mă pornesc cu maşina doar înainte. Alte superstiţii mi-aş dori nici să nu le ştiu. Dacă le iei pe toate în consideraţie, ar trebui să stai numai în casă.
Sărbătorile de iarnă mi se asociază cu Harry Potter. Glumesc. Dar, după acest interviu şi această sesiune foto, cu siguranţă o să mi se asocieze. Întotdeauna mi-a plăcut să petrec sărbătorile de iarnă mascat în diferite personaje. Am fost şi iepuraş, şi haiduc, şi soldat… Părinţii aveau grijă ca la fiecare matineu să fiu „cineva”, numai nu urs. Nu ştiu care personaj mi-a fost cel mai drag, dar dacă de fiecare dată eram “altcineva” şi nu făceam mofturi, înseamnă că toate mi-au plăcut, la momentul dat.
Relaţiile de acelaşi gen mi se par anormale, deşi trăim într-un secol modern. În cazul bărbaţilor, e un absurd, cînd sînt atîtea femei frumoase în lume, mai ales în Moldova. În cazul fetelor, chiar nu mă deranjează. Deşi, dacă stau să mă gîndesc mai serios, păcat ar fi să mă îndrăgostesc de-o fată pe care n-o interesează bărbaţii.
Femeile din viaţa mea au lăsat amprente în mintea, sufletul şi inima mea. Unele – m-au făcut să iubesc, majoritatea – m-au inspirat, am fost fericit – cu cineva, am şi suferit – după altcineva şi datorită lor m-am maturizat. De la ele am aflat cum iubeşte o femeie, dar şi cum urăşte, cum minte fără să clipească măcar din ochi, pînă unde ajunge suferinţa unei femei şi unde crapă răbdarea ei, ce poate face o femeie puternică şi cît de mult se teme de singurătate.