Mereu avem în viaţa noastră evenimente sau circumstanţe la care se impune un dress code. Fie că vorbim de birou, fie că e o întâlnire de afaceri sau o zi de naştere, vom fi atenţi ce ţinute vom purta. Special pentru voi am mers alături de bloggerița Ana Irina Petrea, interpreta Natalia Gordienko și femeia de afaceri Sanda Țurcan la Shopping MallDova, în căutarea dress codeului perfect pentru diverse situaţii. Aici găseşti peste 100 de magazine cu branduri cunoscute de unde poţi să îţi inspiri garderoba și să fii în trendy oricând.

Concept, coordonare: Iuliana Mămăligă
Foto: Andrian Irimca
Loc: magazinele „Sisley”, „Benetton”, „Guess”

untitledNATALIA GORDIENKO,
MAGAZINUL „SISLEY”
Business casual
E un dress code ce combină piese casual și clasice. Caracteristicile acestuia sunt rochii cu imprimeuri jucăușe, fuste creion sau fuste în formă de A, culori vii, decolteuri cuminți și elemente fără bretele.
Unde îl porți: la birou, la un interviu de angajare, la întâlniri de afaceri, seminare sau conferințe, la evenimente ce impun un asemenea dress code. Nu dai greș dacă asortezi o fustă creion cu șliț discret, o bluză versatilă și o geacă de piele. O asortare interesantă și eclectică.

 

 

5664ANA IRINA PETREA,
MAGAZINUL „BENETTON”
Smart Casual
Se mizează pe un aer minimalist, dar stilat. Hainele sunt uşoare, prietenoase.
Domină un imprimeu uniform atât în partea de sus, cât şi de jos.
Accesorizează cu elemente puține, dar cu efect, o geantă cross body sau o bluză fără prea multe artificii.
Pantaloni evazați cu o cusătură perfectă, sacou cu aspect conservator, dar îmblânzite în culori şi imprimeuri
diferite, sandale înalte pentru a pune în valoare pantalonii şi forma corpului – sunt doar câteva
elemente specifice acestui dress code.
Unde îl porți: în oraş, la birou, la cinema, zi de naştere sau la evenimente ce impun un asemenea dress code.

 

56565
SANDA ȚURCAN,

MAGAZINUL „GUESS”
Urban Chic
Ai liber la eclectic. Urban chic e un mix de influențe clasice, sport, libertate și rebeliune, un spirit elegant ce vrea o metamorfoză grunge. Geaca de piele merge la braț cu o rochie elegantă și ghete (în cazul nostru, botine din denim cu vârful decupat), adaugi un colier luxos și o geantă mini cu efect wow și outfitul e gata!
Urban chic înseamnă anularea unor reguli rigide în materie de modă și stabilirea propriului dress code!
Unde îl porți: cluburi, petreceri nocturne, zile de naștere, în oraș cu amicii și, evident, acolo unde se impune un asemenea dress code!

6666666666