Trăiește muzica de când se știe, dar acum zece ani a dat o altă formă chemării sale interioare, a revenit la scrierea muzicii primind aripi de la maestrul Grigore Vieru, și-a dezlănțuit în cel mai frumos mod mâinile și le-a lăsat să se plimbe pe clape. De pe 07.07.2007 este cunoscut ca Elias Tadeus, a cutreierat lumea, a cercetat-o cu sufletul și a creat 20 de albume de hip-hop, jazz-rock, pop, muzică instrumentală, a scris peste 200 de cântece și a făcut coloane sonore pentru filme. În același timp, rămâne un personaj cu puține și consistente apariții în presă, modest, plin de omenie și cu mult Dumnezeu în el.

>>>Anul 2007 poate fi numit începutul lui Elias Tadeus, fiindcă m-am întors din nou cu fața spre muzică. A fost un decalaj de doi ani în care nu am compus, am învățat la Drept. O perioadă în care m-am lăsat dus de alte valuri. Dar sufeream de dorul muzicii.

>>> O întreagă zi m-am gândit la ce pseudonim să aleg. Pe final de zi a apărut Tadeus. Nu știu legenda întregii mele familii, dar auzisem de un străbunel de-al meu care venise din Croația sau Muntenegru și avea un nume interesant – Tadeus Gorcevici. Peste ani am descoperit multe alte semnificații ale acestui cuvânt – Tadeus – și toate vin de la Dumnezeu.

>> Am înțeles că nouă ni se deschid oameni foarte valoroși atunci când într-adevăr avem ce să le spunem. Aveam 19 ani și voiam să mă văd cu maestrul Grigore Vieru. Nu aveam multe de spus maestrului, dar aveam o melodie imprimată pe CD, care, pentru mine, era ca un argument, unicul pe care puteam să îl transmit. Aveam încrederea că doar el putea valorifica într-adevăr ce am trăit eu. Pentru că atunci când am compus piesa aceasta, a fost un moment foarte puternic, m-am emoționat până la lacrimi și așa ceva rar se întâmplă. Prin această melodie a început o altă etapă în cariera mea. Când am ajuns în fața lui, maestrul a întrebat: „Și cam ce text ai vrea? Despre mamă, despre patrie, despre dragoste…?”, iar eu, instinctiv, am spus „Maestre, eu vreau un text veșnic.”. Mi-a răspuns că nimeni nu i-a cerut încă așa ceva. Iar peste trei zile, la telefon, m-a lăsat fără cuvinte spunându-mi: „Tinere, să știi că ce ai scris e genial și eu am așteptat melodia aceasta de 50 de ani.” Pentru această melodie, Grigore Vieru a scris versurile „Imn neamului”, iar eu, prin ea, am atins o legendă.

bigimg-1_opt>>> Cea mai bună educație este când privești cum lucrează maeștrii. Eu am avut marea ocazie să fiu în preajma unor muzicieni foarte puternici. Îmi aminteam chiar recent că primul studio în care am intrat a fost al lui Liviu Știrbu. Când aveam nouă ani, părinții voiau să cânt cu voce și Liviu Știrbu mi-a compus două cântece. Am cântat… ar fi acesta un instrument de exprimare, dar eu voiam să compun, să fiu eu creatorul.

>>> A doua etapă de creștere personală a fost când am început să fac muzică în engleză, să scriu versuri cu Elena Buga, o fată foarte talentată, iar mesajul meu a devenit mai matur. Cu ea am scris 15-20 de texte, autentice până astăzi. Au urmat și aranjamente live cu bandul, băieți pe care i-am cunoscut în anul 2009 în studioul lui Anatol Chiriac, cel alături de care cântăm și astăzi… facem repetiții zilnice.

>>> Nu atât emoția, cât mesajul contează. Emoția, de regulă, este mai năstrușnică. Mesajul este mult mai complex, o îmbrățișare între emoție și conștiință; mesajul este și trăire, și experiență. Emoția este mai primitivă.

>>> Cred în Dumnezeu și știu că, pentru El, toate se întâmplă la timpul lor.

>>> Mesajul meu și muzica mea se maturizează odată cu mine și eu mă bucur de acest fapt. Acum sunt într-o perioadă în care nu am nicio limită ce ține de muzică. Eu, cel care niciodată nu a interpretat jazz, fac acum un proiect jazz, soul, rock și, când sunt întrebat cum de reușesc, spun că degetele singure au început a lucra. Libertatea aceasta interioară, pe care am primit-o după ce am revenit la Dumnezeu cu toată inima, este inexplicabilă. La fel s-a întâmplat și în cazul muzicii pentru film, nu știam că pot să o scriu până în momentul în care am încercat.

>> Dacă nu este încredere, eu nu lucrez… de aceea fiecare colaborare a mea începe cu o discuție, și e o discuție foarte profundă. Or, dacă nu ne înțelegem, mai bine nu facem nimic. Până și conceperea unei piese, melodii obișnuite începe cu o discuție, poate două discuții, ca eu să știu sigur ce trebuie să fac, să simt vibrațiile artistului și ce vrea el să spună – în general, caut mesajul, iar charisma și vocea sunt chestii complementare.

bigimg-3_opt
>>> Mulți muzicieni talentați mor săraci. Asta se întâmplă pentru că nu au manageri sau nu vor să devină propriii manageri. Mi-am asumat și acest rol, căci momentul interpersonal nu l-a anulat nimeni. Totul se bazează pe relațiile tale cu regizori, producători, interpreți și așa mai departe. Contează mult dacă ești prietenos.

>>> Caracterul meu îmi permite să iau decizii radicale și să fac pași foarte îndrăzneți chiar dacă nu sunt pe deplin sigur. Mă ajută credința că Domnul e aici cu mine… Inițial, Dumnezeu ne-a făcut coautori. El a făcut lumea, animalele, apoi, omul și i-a dat voie omului să dea denumiri animalelor și a văzut că s-a descurcat. El ne dă, dar trebuie și noi să facem primul pas. Să scăpăm de frică, de pereții invizibili pe care singuri ni-i creăm.

>>> Totdeauna mă bucură să lucrez cu oameni tineri și talentați și încep să le dau spiritul acesta de a lucra în mod concentrat. Așa trebuie să lucrezi. Până la împlinire.

> Chinul creației există. E o parte a blestemului nostru. Dumnezeu a zis: „Cu sudoare veți mânca pâinea voastră”, sensul acestor cuvinte este foarte profund. Și, cu cât mai mult lucrez și cu cât mai mult dau, cu atât mai mult mă simt fericit.

 

Text: Doina Popa, foto: Mihai Duca