Inspiraţie europeană în singurul restaurant panoramic din Chișinău

O călătorie oferă o multitudine de posibilităţi de explorare, dintre care fiecare călător alege la ce să își oprească privirea și emoţia. Astfel, într-un grup de oameni ce vizitează aceeași destinaţie, nu vei avea parte de impresii și stări identice. Dar, atunci când destinaţia este minunată și serviciile de nivel profesionist, este cert că toţi vor fi mulţumiţi. E un principiu valabil și pentru „călătoriile în lumea gastronomică”. Și cel mai interesant este că pentru o asemenea călătorie, nu este necesară și o deplasare fizică… în timp ce stai relaxat în faţa unui plating impresionant, sufletul și imaginaţia ta pot călători peste mări și ţări.

Continuăm „călătoria gastronomică” Gusturile lumii, pe care am iniţiat-o acum câteva ediţii, prin explorarea a trei localuri impresionante din inima Chișinăului, unde atmosfera relaxează, iar bucătăria e plină de savoare și bun-gust.

WELCOME TO View Café & Restaurant 

img_4944_1_optEste singurul restaurant panoramic din Chișinău, iar fiecare vizită aici este o adevărată reverie, pentru că View Café & Restaurant este nu doar o locaţie selectă cu bucătărie complexă, dar și una ce asigură terapia pentru suflet și inspiră artă în deplinul sens al cuvântului. Mobilier exclusiv, în combinaţii diverse, astfel încât să ofere intimitate oaspeţilor restautantului, decor unic și lumină din belșug, toate formează aici o alură aparte. Bucătăria View Café & Restaurant reprezintă un amestec senzual de reţete franceze şi italiene, dar şi cu o uşoară notă de tradiţii autohtone. Stilul rustic italian se îmbină perfect cu fineţea franceză și, aşa cum fusionul este la ordinea zilei într-un restaurant modern, nimic nu împiedică managerii localului să îmbine aceste două lumi bogate şi gustoase. Bucatele sunt preparate cu mare grijă și pasiune și aranjate pe platou cu o precizie de bijutier de bucătarul View Café & Restaurant pentru a încânta ochii și papilele gustative ale oaspeţilor.

 

Steak de foie gras cu ciuperci de pădure și creveţi în sos olandezimg_4861_opt

Rețeta: Foie Gras – 130 g/ Ghebe – 50 g/ Champignons – 50 g/ Porcinni – 20 g/ Creveţi regali – 75 g/ Sos olandez – 100 g

 

img_4903_optNatalia Gordienko, interpretă

Vin deseori aici, îmi place enorm acest restaurant, unde găsesc rafinament, subtilitate și armonie; bucătăria e nespus de gustoasă, contingentul e mereu select – oameni frumoși la mesele vecine. E ca o oază, aici poţi veni oricând ca să mănânci gustos, să te relaxezi, să te odihnești, ­delectându-te, în același timp, cu o vedere minunată a orașului iubit. E feeric să savurezi o cină romantică admirând apusul sau, de ce nu, un dejun timpuriu și energizant la primele raze de soare. De la înălţimea zborului de pasăre, să urmărești agitaţia mulţimii, arhitectura orașului, luminile de la geamuri din depărtare. Poate va suna haios, dar mâncarea mea preferată de aici sunt papanașii. Îi asociez cu papanașii pe care mi-i făcea bunica. Recomand cu încredere orice preparat din meniul acestui restaurant. Aici găsești plăcerea gastronomică.

 

Adresa:

or. Chișinău, str. Mihai Eminescu 49/1,

tel.: 0684 00 480

 

(autor: Doina Popa; Coordonator: Virginia Braga; Foto: Veaceslav Zibalo)

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin