Astăzi se încheie proiectul „Echipa de Vis a Campionatului Mondial de Fotbal”, realizat în cadrul revistei VIP magazin, dar și pe www.vipmagazin.md. Se încheie cu o petrecere incendiară de premiere a participantelor la concurs, dar și a câștigătoarelor. Și a marei câștigătoare, firesc! Cel ce va modera acest „incendiu” de frumusețe și sex-appeal, cel care va fi „pompierul” acestei manifestări este prezentatorul Iurie Nistorică, omul care se pricepe la toate: radio, TV, evenimente și, la fotbal, se pare… Despre toate, în interviul care urmează…

Există viață și după fotbal?

Eu cred în viața de apoi… de după fotbal! Numai că această viață „de după fotbal” nu mai are aceeași aromă de hamei și nici aceeași intensitate decibelică în stare să-l facă pe un „galactic” să-și uite copilul la grădiniță. Viața asta normală, de după fotbal, nu este altceva decât preludiul inevitabil înaintea următorului campionat mondial sau european de fotbal. În lipsa acestor întâmplări neîntâmplătoare cu caracter fotbalistic, o bună parte din exponenții sexului tare n-ar mai fi la fel de… tare! În concluzie, viața de după fotbal presupune un lung proces de reintegrare familială prin revenirea la cele pământești și care, din fericire, este Întrerupt de fluierul arbitrului peste exact 2 ani.

Cum va fi viața lui Iurie Nistorică după campionatul mondial?

Am încetat să mă mai gândesc cum va fi viaţa mea după campionatul mondial în clipa în care l-am văzut pe Joachim Low în căutarea unui punct de sprijin, ferm convins că Arhimede nu a fost suporterul lui Hitler. Cel mai probabil, consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov sunt cele care i-au trimis pe nemţi direct acasă şi direct din fundul clasei. În urma unei asemenea realităţi crunte ar fi mai puţin lacrimogen să declar că viaţa mea după campionatul mondial nu va mai fi la fel.

Ai avut o echipă favorită pentru care ai stricat vreun televizor, telefon mobil sau măcar ochelarii vecinului de la masă?

Calitatea mea de microbist nu presupune atacuri rider asupra mediului ambiant aflat în vecinatatea imediată. Dar asta nu înseamnă că ramân total indiferent la curajul unui arbitru de a defila cu un cartonaş roşu când inculpatul i-a lăsat totuşi un picior intact victimei. Pe urmă, fiecare microbist este ferm convins că în anumite situaţii s-ar fi descurcat mult mai bine decât un oarecare Ronaldo, care se descurcă de minune cu 5 baloane de aur în dulap, dar mai puţin cu unul simplu pe teren. Tocmai aceste momente generează tradiţional interacţiuni cu obiectele din lumea înconjurătoare cu consecinţe electrocasnice. Cu toată ruşinea mea, ar trebui să recunosc faptul că nu am pe conştiinţă niciun televizor sau telefon sacrificat înainte de termen. Deocamdată.

37400345_2193623323986041_6550969163953733632_nCe poate fi mai frumos și mai sfânt decât… un selfie cu Ronaldo sau Messi?

Deşi încă nu am ajuns la firul ierbii de pe Camp Nou, îmi imaginez că în lista de aşteptare a celor care îşi doresc un selfie cu Messi sunt şanse mari să-l regăsim şi pe Ronaldo. Asta pentru că un selfie cu Messi îţi poate rezolva toate problemele în viaţă, chiar şi pe cele pe care nu le ai. Totuşi, sunt selfiuri mai frumoase şi chiar mai sfinte decât cele cu Ronaldo sau Messi, de exemplu un selfie în beciul de la Condriţa în halat de înger.  Revenind, totuşi, la sportul rege, nu m-aş da în lături de la un selfie cu Messi dacă asta ar fi voinţa ambelor părţi. Vorba vine – Bine-i şade Messi, lui!

Tu ești nebun după fotbal?

Nu chiar tare! De cele mai dese ori uit să fiu nebun după fotbal ori de câte ori se iveşte aceată ocazie. Îi invidiez pe unii dintre colegii mei care se culcă cu nevestele lor, dar se trezesc cu Ronaldo… în cap. Or, a fi nebun înseamnă să inspiri şi să expiri fotbal, înseamnă să-i dai cartonaş galben şefului pentru simularea măririi de salariu. Nebunie înseamnă de ziua soţiei să mergi cu gaşca la Barcelona pentru un derby la faţa locului. Totuşi, dacă această nebunie generează consecinţe care afectează doar rudele de gradul întâi, atunci putem vorbi de o nebunie înşelătoare.

 Cât de atent ai urmărit proiectul „Echipa de Vis” și anume care părti ale terenului?

Frumuseţea locomotorie şi senzorială a membrelor echipei de vis nu te poate lăsa indiferent şi insensibil, chiar şi nefiind microbist. Este de remarcat capacitatea cu care acestea te fac să-ţi doreşti prelungiri la fiecare meci şi dreabling-uri care te dau pe spate. Dacă în fotbalul tradiţional golurile fac diferenţa, atunci, în Echipa de vis, mai curând plinurile pot reprezenta atuul de bază. Acum aproximativ 15 ani, Real Madrid era catalogată ca fiind deţinătoarea echipei de vis, desi, dacă mă uit la echipa noastră de vis, mă simt obligat să recunosc că 11 galactici în mişcare nu fac cât o galactică în stop-cadru. Totuşi marele avantaj îl reprezintă comunicarea sincronizată a celor două flancuri la pachet cu abilitatea de a destabiliza adversarul la cea mai mică atingere. Sigur, nu trebuie neglijat nici centrul terenului care te poate deposeda fără contact direct.

Cum este să prezinți un matinal cu un invitat serios, o nuntă la Edineț și o serată cu 100 de fete… sau 32… care ar fi diferențele?

Interesant. Intrigant. Motivant. Captivant. Invitatul serios de la radio, deşi nu-l vede nimeni, este auzit de mai mulţi oameni decât cei de la nunta din Edineţ, plus 100 de fete de fiecare, iar ăsta-i lucru serios. În cazul unei nunţi, cota de audienţă este cam cât vezi cu ochii, dar asta nu te scuteşte de dreptul de a vorbi „frumos” cu oamenii. Iar dacă la radio, tradițional, e un singur invitat serios, atunci la nuntă sunt cel puţin 100 de invitaţi serioşi şi uneori flamânzi. În schimb, serata cu 100 de fete este o contopire a utilului cu plăcutul. O asemenea serată poate genera  priviri mult mai sclipitoare decât rochia naşei.

Cred că, în branșa ta, ești printre cei mai stabili și mai norocoși, de câți ani tot spui Hai noroc și nu vorbim de vodca… Cred că ai o nevastă foarte fericită din acest aspect, cel puțin. Provocări, alte experiențe, nimic? De profesie vorbim…

În prima mea tinereţe radiofonică apucam să-mi fac valizele mai repede decât reuşeau contabilele să-mi înregistreze contractele la CNAS. Atunci îmi părea că această zburdălnicie radioactivă mă trece în categoria angajaţilor neserioşi. Şi pentru că mă obisnuişem cu acel ritm, nu-mi imaginam că voi ajunge vreodată să zăbovesc pe acelaşi şantier aproape 10 ani. Totuşi, în toţi aceşti ani am avut câteva escapade televizate şi câteva provocări de profil ziaristic în care m-am băgat cu toată curiozitatea neîndemânării mele. Asta pentru că stabilitatea este începutul regresului, iar dacă nu ieşi din zona de confort înainte să apuci să intri, rişti să fii pomenit de posteritate doar la rubrica „şi alţii”. Îmi spunea cineva odată că primul lucru pe care trebuie să-l faci în prima zi de muncă la noul serviciu este să cauţi oferte pentru un alt loc de muncă. Mult adevăr!

37397819_2193623473986026_5405973969952047104_nMulți colegi de breaslă preferă calea oficialului și devin purtători… de cuvânt, pentru început, apoi îndrăznesc în Parlament și alte posturi de răspundere… Tu ai putea fi purtător? De ce și al cui?

Deocamdată mi-ajunge să fiu purtătorul meu de cuvânt. Încă vreau să spun ce vreau în schimbul a ce trebuie. În acelaşi timp, sunt absolut convins că a fi purtătorul de cuvânt pentru cineva este mult mai dificil decât a fi propria portavoce. Calitatea de a vorbi în numele altcuiva presupune mult mai multe abiltăţi diplomatice, actoriceşti şi oratorice. Unde mai punem că, uneori, o vorbă spusă la radio poate rezona mai mult decât una spusă la ştirile de la ora 20. Am tot respectul pentru colegii care emigrează în zona instituţiilor de stat şi care îşi propun să schimbe lucrurile cel puţin prin puterea cuvântului.

Care este farmecul meseriei pe care o răsplătești cu atâta fidelitate?

N-o să fiu original. În schimb, sincer. Am devenit dependent de această zisă meserie care îmi oferă cea mai mare satisfacţie profesională. Îmi amintesc de ziua în care îi propuneam unui director de trust media să mă lase să lucrez neplătit la radio în schimbul concedierii din motive financiare. El nu a acceptat. În schimb, eu am acceptat faptul că farmecul acestei îndeletniciri pune stăpânire pe mine. E un „nu ştiu ce” şi „nu ştiu cum” care te prinde în horă fără să-ţi ceară acordul. În acelaşi timp, farmecul oricărei meserii prinde rădăcini doar pe un teren fertil, iar aici alunecăm în filosofie.

Text: Elena Țopa