Lecție despre armonie de la Sorina Obreja

După luni întregi de schițe pe hârtie, întâlniri cu designeri, vizite în centre comerciale, visuri… în ziua în care am pășit pentru prima oară pragul casei mele, am simțit un soi de fericire inexplicabilă… senzația că lumea mea interioară, asemeni unui foc de artificii, a umplut spațiul din jur. Era atât de mult EU în acea casă… Și primul gând ce mi-a venit în minte a fost să adaug în ea miros de flori abia rupte din grădină, să pregătesc cafeaua mea preferată cu vanilie, să pășesc desculță pe covorul moale din living și să mă arunc într-o nouă visare…

Pentru o femeie, acasă înseamnă emoție, ambianță, hârjoana copiilor, îmbrățișarea caldă a bărbatului iubit, confort, încredere. Astfel, a construi o casă sau a amenaja un apartament înseamnă o misiune complexă ce însumează visuri din copilărie, aspirații, viziune, gust, tradiție.

În jurul acestei idei s-a conturat proiectul „Femei și interioare” – să descoperim, în tandem, frumusețea unor livinguri amenajate în mod inspirat cu cea a patru femei împlinite, mame și soții… a căror privire șopteșe o împlinire caldă.

Sorina Obrejasorinafin_5144mod

Îmi dau seama că nu mi-am construit vreodată un vis în jurul unei case, ci, mai degrabă, în jurul sentimentelor pe care le poate trezi casa în care trăiești. Visam la libertatea pe care să mi-o poată oferi… la cea pe care am trăit-o acasă, la țară, unde am copilărit. De aceea, mă cam strângea betonul mult și rece de la bloc, mă incomodau ascensoarele, îmi erau străine scările lungi care duceau spre apartament. Și iată că ne-am mutat în casă la sol.

Locul meu preferat de acasă este leagănul din curte în care încăpem toți trei și în care ne petrecem multe dintre serile de vară, pălăvrăgind despre lucruri mărunte. Tot acolo mă găsesc și diminețile lungi în care îmi place să citesc. Iarna, fotoliul din fața căminului este cel care ia locul leagănului.

Livingul trebuie să fie spațios și luminos. Ideal ar fi să aibă un perete întreg din sticlă ca să-ți dea senzația că nu-și are punctul acolo. Dar simțul practic îl bate pe cel estetic. Pentru că e locul în care îți petreci cea mai mare parte din zi și pentru că acolo îți întâlnești oaspeții mai întâi, e bine ca livingul să te caracterizeze și să vorbească despre tine. Noi abia vara aceasta urmează să ne decorăm livingul, dar deja avem niște idei. Mi-ar plăcea să domine culorile pastelate. Aici va fi biblioteca, șemineul, vor fi plante de cameră și, cel mai important decor, micile aplicații ale Emiliei pe care ni le-a dăruit cu diferite ocazii.

sorinafinmod

În cursul săptămânii petrecem destul de puțin timp acasă. De fapt, doar noaptea suntem împreună, întrucât eu ajung acasă pe la 21.30 în fiecare seară. În schimb, profităm din plin de weekenduri și atunci gătim împreună bucatele preferate, organizăm (de voie, de nevoie) jocuri sau concursuri care mai de care mai zgomotoase, într-un cuvânt, întoarcem casa pe dos.

Mai mult decât decorul sau confortul din casă, contează armonia din familie. Iar armonia vine cu răbdare, compromisuri și înțelegere reciprocă, cu lucruri mici făcute împreună și cu discuții despre fleacuri.

*Articolul integral poate fi găsit în revista Casa Mia*

Text: Rodica Ciorănică  

Proiect foto de Diana Rudenco, AVASDESIGN

Loc: Home Italy

Ținuta Emiliei: Vivi Art Boutique

Abonează-te la articolele

Vip Magazin