Nadejda Herţa, „Omul Anului 2017” la categoria Restaurante

Să conduci afaceri mai bine de două decenii e o mare performanţă. De acest lucru ne convinge doamna Nadejda Herţa, directorul restaurantului „Capitoles Park” din Chişinău. Puternică, ambiţioasă, corectă şi, mai ales, pasionată de munca pe care o face, ştie cum e să menţii un colectiv unit şi să munceşti în fiecare zi pentru performanţe.

În anul 2017, Nadejda Herţa a devenit pentru a patra oară bunică. Acum are patru nepoţi frumoşi ca o zi de duminică însorită! „Pe 12 decembrie 2017 în familia noastră a venit pe lume Codrin, nepoţelul ce poartă numele codrilor Moldovei”, ne spune doamna Herţa cu bucurie.

Şi în domeniul afacerilor a fost înscrisă o performanţă. Tot în decembrie, anul trecut, a fost inaugurată sala cu şemineu ce poate găzdui de la patru la patruzeci de persoane.

Cele nouă săli ale restaurantului „Capitoles Park” sunt cu adevărat unice nu doar prin design şi capacitate, dar şi prin energia ce vibrează în ele, inspirată, credem noi, din murmurul lacurilor de lângă local şi spiritul urban al capitalei. „Numărul clienţilor s-a dublat, iar acest lucru se datorează colectivului profesionist şi, în primul rând, stabil al acestei afaceri”, menţionează doamna directoare. Amplasat la intersecţia calmului din parcul Valea Trandafirilor şi dinamismului din str. Melestiu, restaurantul te aşteaptă cu braţele deschise pentru a savura evenimentele tale de suflet.

Când vin clienţi noi la restaurant, dumneaei preferă să comunice direct cu aceştia, să le ofere consultanţă şi, mai ales, să le recomande cei mai de top prestatori în domeniul nunţilor. E ca un fel de ghid viu în materie de evenimente de mariaj!

Să ai o afacere cu nouă săli de restaurant, întinsă pe o suprafaţă de 4000 mp e un adevărat succes în această industrie, iar doamna Herţa ştie cum să aibă grijă de ea.

În urmă cu patru ani acest restaurant a fost ca o pasăre Phoenix ce a reînviat din propria cenuşă. „Am făcut totul de la zero. Multă muncă depusă şi multe sacrificii, dar rezultatul a meritat fiecare efort” mărturiseşte doamna Nadejda Herţa.

Într-un interviu acordat pentru ediţia din august 2017 a revistei noastre, am aflat de la dumneaei că „gustul succesului e dulce-amărui ca o gutuie, pentru care am riscat 99 % din 100 %. Cei care l-au încercat ştiu despre ce vorbesc. Dar cred că nu mai este nevoie de alte cuvinte la acest capitol”.

alex_morgoci-10-of-10_fmtFişier

Directoarea restaurantului „Capitoles Park”

Data şi locul naşterii: 4 ianuarie 1962, s.Cania, r-nul Cantemir

 

 

 

Text: Iuliana Mămăligă

Foto: Alex Morgoci

Abonează-te la articolele

Vip Magazin