Oleg Braga, deținătorul premiului „Omul Anului 2017” în management

Știe despre covoare cam totul și este într-un continuu studiu al domeniului pentru că un manager iscusit este cel care își transformă afacerea într-o pasiune, implicând pe deplin rațiunea. Iar pasiunea sa de zi cu zi poartă denumirea Floare Carpet. Țintește sus, dar calculat și strateg, fiind extrem de calm și prietenos, un manager de succes – Oleg Braga.

Anul 2017 a însemnat pentru Floare Carpet înnoirea generoasă a catalogului de produse. Am pus accent pe modele noi, colecţiile Kids, Vintage, Folk. În afară de aceasta am dedicat o jumătate de an pregătirilor pentru participarea la Domotex, Expoziţia Mondială a Covoarelor de la Hanover – expoziţie de la care am revenit curând cu impresii deosebite şi noi prieteni, a fost ca un examen pentru Floare Carpet, deoarece din anul 2009 fabrica nu a mai participat la această expoziţie şi, practic, acolo este trendul din întreaga lume.

În luna martie 2017 întreprinderea Floare Carpet a fost privatizată, acum cota statului nu mai este. Odată cu privatizarea este mult mai simplu să iei decizii. În afară de aceasta am încheiat toate creditele istorice. Întreprinderea nu are credite, acesta fiind un indicator financiar foarte bun. Priorităţilele companiei sunt calitatea, modele noi şi stabilitatea.

Ne ghidăm după principiul „întâi trebuie să devii puternic pe piaţa autohtonă ca să fii puternic şi dincolo de hotare”, astfel, în acest an, am depus efort maxim şi am ieşit în profit, facem restructurări în companie, promovăm foarte mult brandul pe piaţa internă, avem succes în licitaţii şi aproape toate structurile de stat comandă la noi covoarele. În acelaşi timp tatonăm noi terenuri în străinătate.

În 2017 ne-a reuşit să pătrundem pe noi pieţe, precum Portugalia, Franţa şi Germania, contractând companii care pentru prima dată lucrează cu noi. Au nişte depozite foarte mari, sunt angrosişti, au renunţat la producţia mongolă şi au trecut la producţia noastră. În prezent suntem în negocieri cu Japonia. Am avut întâlnire cu directorul general de la Kika, reţea foarte mare, a doua după Ikea, şi deja suntem şi cu ei în negocieri ca să ne expunem covoarele la vânzare.

Când fusese în vizită la Floare Carpet buyerul de covoare de la MobExpert ne-a spus un secret al buyerilor de covoare – ei merg la expoziţie şi dacă o fabrică nu are cel puţin 30-40 de modele noi pe an, înseamnă că îi merge prost companiei. Am luat ca o lecţie.

Activitatea în acest domeniu este foarte interesantă şi când văd că lumea revine mulţumită de producţia pe care a cumpărat-o sau când păşesc în casa unui prieten şi descopăr covoarele noastre, mă bucură mult. Când merg peste hotare şi recunosc în majoritatea ambasadelor covoarele Floare Carpet, iar ei nu ezită se ne recomande, e un motiv mare de mândrie.

Lecţia de marketing învăţată în acest an este „clientul are întotdeauna dreptate”. Am devenit mult mai flexibili şi dacă până nu demult le ofeream clienţilor strict modelele pe care le aveam expuse, acum îi ascultăm şi creăm după dorinţele lor. Foarte mulţi clienţi s-au întors înapoi la Floare Carpet datorită faptului că noi am schimbat modalitatea de a prelua comenzile şi de abordare în general.

În 2018, în cinstea celei de-a 40-a aniversări Floare Carpet, planificăm să organizăm o serie de manifestaţii care să promoveze fabrica. Mai planificăm să creăm un brand suplimentar pentru piaţa externă, pentru piaţa din SUA, din Europa pentru că nu tot timpul denumirea Floare Carpet este pe înţelesul tuturor. Pe lista obiectivelor am mai punctat să mărim cifra de afaceri, să angajăm tineri, să ne dedicăm în continuare în totalitate.

_f3a10251page_53_fmt1Fișier

Directorul general al Societății pe Acțiuni „Floare Carpet”

Data şi locul naşterii: 8 decembrie 1976, or. Bender

Studii: ASEM, magistru în economie

 

 

 

 

Text: Doina Popa

Foto: Natalia Mitereva

Abonează-te la articolele

Vip Magazin