Olga Verbițchi este Descoperirea anului, potrivit revistei „VIP magazin”

La doar 15 ani, Olga Verbițchi este deținătoarea trofeului „X Factor România”, fiind în echipa băieților de la „Carla’s Dreams”. Vocea și talentul Olgăi au propulsat-o pe primele poziții și astfel a devenit favorita publicului. Deși nu a lansat încă nici o piesă, mica artistă pare să fie starul generației sale. Putem fi siguri că povestea Olgăi Verbițchi este încă la început, tânăra urmând să ne uimească și mai tare.

În 2016 Olga s-a lăsat descoperită de către public. Așa cum afirmă interpreta, „2016 a devenit important odată cu câştigarea premiului la show-ul televizat X Factor. A fost visul meu să ajung acolo, să văd cum e şi, de ce nu, să aduc trofeul acasă, în Moldova.” Participarea la concursul „X Factor” reprezintă cea mai importantă reușită de până acum a tinerei, acesta nu doar oferindu-i șansa să ocupe locul întâi, ci și să acumuleze multă experiență care o va ajuta ulterior.

Nu ştie dacă a avut un impact direct sau indirect în lume, dar a vorbit şi a atins teme tabu pentru societate. A considerat că e bine să vorbească despre probleme cu care se confruntă oamenii, să fie mai aproape de acei care sunt puţin mai diferiţi, care percep un pic mai greu lumea înconjurătoare, dar care merită o atitudine frumoasă din partea celor din jur. „Sora mea e diferită şi în acelaşi timp e deosebită! E invalid în documente, însă în viaţa de zi cu zi e un Om care trăieşte şi merită să se facă bine! Eu nu voi renunţa şi o să fac tot posibilul ca situaţia să se schimbe în familia mea şi în societate”, a mai spus Olga.

Întrebată care este atuul său, tânăra a mărturisit: „Cred că este sinceritatea şi devotamentul pe care îl am faţă de ceea ce fac. Eu nu cânt şi nu interpretez ca să impresionez. Eu trăiesc în scenă, în muzică, în text şi ştiu ce vreau să spun prin muzică. E o modalitate prin care îmi deschid sufletul. Sunt multe despre care nu pot vorbi, însă pot cânta. Simt plăcere prin tot ceea ce fac şi dacă nu-mi iese din prima, nu renunţ, dar merg până la capăt, orice ar fi!”

Încrederea în sine, profunzimea mesajului transmis și echipa sunt detaliile fără de care Olga este de părere că nu ar fi obținut performanță la o vârstă atât de fragedă. Se consideră un om fericit pentru că o înconjoară oameni puternici din punct de vedere intelectual şi moral, care au ajutat-o să-și dezvolte atuurile şi au învăţat-o să aibă încredere în sine şi să nu îi fie frică de reuşită sau de pierdere. Știe să primească orice rezultat şi să muncescă nu pentru alţii, dar în primul rând pentru ea însăși.

Printre premiile câștigate de ea în acest an, se regăsesc Premiul Mare în cadrul concursului „The Best Voice” (Republica Moldova), Premiul Mare la Festivalul „MusicForKids” (România) și Trofeul „X Factor” (România).

olgaverbitchiFişier

Interpretă

Data și locul nașterii: 22 mai 2001, Chișinău

Studii: elevă la Liceul Teoretic „Gaudeamus” din Chișinău

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Virginia Braga

Foto: arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin