ViTRA, compania pe care o conduce, a detronat mai multe mituri. A demonstrat că pot fi proiectate și produse rafturi în R. Moldova, conform standardelor europene. Prin activitatea sa și a echipei pe care o conduce, Sergiu Crețu a educat consumatorul să-și mobilize inteligent, calitativ și practic oficiul, casa sau spațiile comerciale cu o gamă largă de produse estetice și funcționale ca: stelaje pentru magazine și depozite, utilaje HoReCa, utilaje frigorifice, echipamente de manipulare marfă, mese, scaune sau garderobe, la prețuri atât de accesibile, ca să și le poată permite oricine.

ViTRA este un expert în proiectarea, producerea, amenajarea şi furnizarea mobilierului comercial şi industrial pentru comerţul modern, centre de distribuţie şi diverse tipuri de depozite. Astfel, în cei nouă ani de când am fondat compania, am amenajat 4345 de magazine, centre de distribuţie şi diverse tipuri de depozite în 172 de localităţi.

Acum patru ani, am lansat un produs unic pe piaţa din Republica Moldova – rafturile Moduline. Lunar, cu ajutorul acestora, sunt organizate şi reamenajate peste 300 de încăperi. Produsul este popular şi pentru organizarea arhivelor şi depozitelor companiilor. Mi-am dorit un raft de calitate, produs în timp rapid şi eficient, astfel, am implementat o linie de producere sută la sută automatizată, fiind consultat de un specialist din Anglia. Rezultatul este un produs ce corespunde standardelor europene şi pe care îl numim cu mândrie – produs autohton.

Compania ViTRA activează din 2008. Timp în care am reuşit să câştigăm şi să menţinem încrederea clienţilor noştri. Numărul persoanelor care ne trec pragul zilnic – peste 200, demonstrează că ViTRA e în topul preferinţelor.

Am muncit mult în anul 2017, însă şi rezultatele sunt pe măsură. Ne-am implicat activ în dezvoltarea educaţiei în ţara noastră. Am renovat absolut gratuit nouă biblioteci din ţară, unde, anual, peste 13.000 de elevi au acces la studii în condiţii mult mai bune. Am fost primii care am participat la renovarea Arenei mari a circului din Chişinău. Am ieşit cu oferte pe piaţa românească, am participat la prima noastră expoziţie internaţională, care a rezultat cu solicitări de utilaje de la companii din peste şase ţări. Pe parcursul anului 2017, am lansat trei magazine on-line proprii (shop.vitra.md, edison.md şi practic.md).

Am dezvoltat piaţa de mobilier pentru oficii, casă, cafenele şi restaurante, venind cu o gamă de peste 800 de modele de scaune şi mese de tip scandinav, moderne şi minimaliste, elaborate de designeri italieni, aducând în Moldova ultimele trenduri mondiale. Am amenajat în total peste 756 de magazine, staţii PECO şi centre de distribuţie, arhive şi diferite tipuri de depozite.

Noi am fost primii care am avut în stoc rafturi comerciale suficiente pentru a realiza proiecte la cheie de până la 1000 mp într-o singură zi, lucru imposibil până acum în ţara noastră. De regulă, întregul proces, de la proiectarea iniţială, până la montarea finală, dura de la una până la trei luni. Şi aici vorbim despre magazine sau depozite.

ViTRA este unica companie de pe piaţa de profil care are sisteme automatizate de evidenţă şi analiză, dar şi de automatizare a proceselor, lucru confirmat şi de certificările internaţionale SRAC, ISO9001:2008, IQNET, SM. Produsele noastre sunt vândute şi on-line, fiind livrate gratuit în toată ţara timp de 24 de ore. Rata noastră de conversie anuală pentru 2017 este de 65,73 %, adică, din o sută de solicitări, 65 devin clienţii noştri.

Aplicăm cele mai bune practici (Lean, Kaizen, Theory of contraints, Six sigma ş.a.), pentru a asigura o calitate fără compromis în procesele de producţie şi management şi, ca rezultat, creştem eficienţa afacerii. Investim în dezvoltarea profesională a angajaţilor noştri, creând un mediu pentru a dezvolta potenţialul gândirii globale şi pozitive. Formăm o echipă de personalităţi ambiţioase, parteneri fiabili şi specialişti calificaţi, care se concentrează pe rezultate şi pe succesul clienţilor.

Pasiunile mele, poate, par unora excentrice. Mie nu. În timpul liber pilotez, sunt pilot la Centrul Aeronautic de Instruire, pilot şi membru la „Aeroclubul Chişinău”, joc hochei, un sport care la noi e mai mult vizionat la TV decât practicat. Fac trekking, înot, merg la sala de forţă. Îmi place foarte mult să citesc – prefer cărţile de business, bibliografie, psihologie şi aviaţie.

img_1042page_104_fmt Fişier

Fondator, director „ViTRA”, fondator și director „Moduline”

Data şi locul naşterii: 19 iulie 1985, s. Mereni, r-nul Anenii Noi

Studii: Academia de Studii Economice din Moldova, specialitatea Finanțe;
Deutsche Management Akademie Niedersachsen (Germania), specialitatea Management;
Pilot PPL la Centrul Aeronautic de Instruire Chișinău

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Marcel Toma

Foto: Mihai Duca, arhiva personală