Valentina Andreev, câștigătoarea premiului „Omul Anului 2016” în management

Ştie deja toate secretele unei afaceri frumoase, la propriu și la figurat. De mai bine de 40 de ani gestionează una dintre cele mai de succes fabrici de îmbrăcăminte din Moldova. Dar asta nu e tot. Promovează cu pasiune două branduri vestimentare autohtone: „Tricon” – stilul casual, şi „My Revival” – perfect pentru cei cu spiritul tânăr.

Orice reușită este importantă. Înţelege că pentru a excela este nevoie de multă muncă, ambiţie, perseverenţă şi o echipă de profesionişti. Anume aceşti factori au facilitate colaborare de succes cu cele mai mari branduri europene. Pe lângă aceasta, o mare atenţie a acordat brandurilor proprii, care au fost promovate prin prezentări de modă din ţară şi de peste hotare în colaborare cu proiectul USAID CEED I şi CEED 2, iar distincţiile nu au întârziat să apară: TOP 111 Branduri ale Moldovei și TOP 100 Branduri ale Moldovei, ediții realizate de „VIP magazin”, dar şi alte topuri ale revistei.

Astfel, activitatea doamnei Valentina a ajuns să fie respectată şi apreciată de parteneri şi cumpărători.

Recent a fost inaugurat un nou magazin chiar în inima capitalei, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 130. Ținute elegante, de business, casual sau pentru fashionistele tinere, toate se regăsesc în colecțiile noului showroom „Tricon & My Revival.”

Comunicarea cu diverși parteneri, menținerea relațiilor de colegialitate în echipa pe care o conduce sunt doar câteva detalii care asigură succesul afacerii conduse de doamna Valentina. Unul dintre atuurile principale ale bunului mers în companie este analiza minuțioasă a fiecărui pas ce urmează a fi realizat. Doamna Andreev face parte din acei oameni care ştiu să coordoneze, să inspire şi să gestioneze activitatea brandului în totalitate.

Dincolo de numeroasele distincții și premii, persistă efortul și dorința de a ajunge la perfecțiune.

Rețeaua de magazine cucerește orașele din țară. Sunt opt magazine mari în Cahul, Chișinău și Bălți, iar iubitorii brandurilor „Tricon & My Revival” pot alege ținute din cele 120 de modele noi, create din stofe și din fire naturale dintre cele mai originale.

„Și, dincolo de orice reușită, important e să rămâi Om – acesta este, într-un final, cel mai mare succes al unui lider”, conchide Valentina Andreev.

stefan-130_1_fmtFişier

Directorul general
al SA „Tricon”

Studii: Facultatea de economie, USM.
Tehnologia Tricotajului, Institutul Tehnologic

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Iuliana Mămăligă

Foto: Arhiva Personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin