Veronica Munteanu: „Mă inspiră oamenii frumoși la suflet, poezia, muzica, pasiunea pentru profesia de medic, bucuria și satisfacția clientelor mele.”

Veronica Munteanu a primit ca pe o provocare închiderea instituției unde își făcea meseria cu multă pasiune în calitate de medic internist și șef de secție. A căutat noi oportunități, a studiat îndelung, s-a perfecționat și, în anul 2005, a deschis un centru medical estetic cu un concept nou, din dorința de a crea ceva inedit, „Estetic-Sana”. Acesta, spune ea, este o oază unde frumusețea și sănătatea ating culmile perfecțiunii.

1.Fiecare concepe frumusețea în felul său, ea fiind diferită în ochii privitorului. Frumusețea umană nu ţine numai de estetica feței și a corpului, ci de valori ce îmbracă sufletul și chipul omului: inteligența și verticalitatea, naturalețea și simțul măsurii, licărul din privire, energia pozitivă pe care o reflecți în jurul tău, armonia ce te inspiră spre desăvârșire.

2.Sunt mândră de calitățile pe care mi le-au cultivat părinții. Ei m-au învățat să muncesc, să învăț continuu, să nu accept neputința, să nu mă las descurajată, să fiu ambițioasă, să pun mult suflet în ceea ce fac, să prețuiesc prietenia, să compătimesc și să ofer speranță celor care o așteaptă.

3.Succesul meu nu se datorează unei singure întâmplări. El e produsul unei combinații fericite dintre multă muncă cu dăruire, studii foarte îndelungate, harul de a vindeca, multă ambiție, perseverență pe măsură, puțin noroc și susținerea enormă din partea familiei.

4.Sunt o fire optimistă. Admir și prețuiesc clipa. Mă inspiră oamenii frumoși la suflet, poezia, muzica, pasiunea pentru profesia de medic, bucuria și satisfacția clientelor mele, pe care le-am ajutat să redescopere frumuseţea ascunsă, cărora le-am readus zâmbetul, uneori chiar un nou sens al vieții.

alex_morgoci-7-of-10_opt
Directorul Centrului de Medicină Estetică „Estetic-Sana” Data și locul nașterii: 22 martie 1955, s. Rediul Mare, r. Dondușeni Studii: Universitatea de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu” (1979); Multiple studii în domeniul medicinei estetice realizate în Moscova, Monaco, Paris și în țări precum Italia, Spania, Brazilia etc.

5.Omul cu cel mai frumos suflet și chip… mama mea, care a plecat demult dintre noi. Cei care încă aveţi mamele lângă voi, preţuiţi-le, spuneți-le cât de mult le iubiți, oferiţi-le tot ce se poate! Pierderea mamei lasă un gol imens. Chiar și atunci când ești cu tâmplele cărunte, ai nevoie de mama, iar chipul ei nu se poate uita niciodată.

6.Cei mai importanți oameni din viața mea sunt soțul și copiii. Ei mă iubesc necondiționat, îmi redau liniștea sufletească, puteri pentru a lupta, îmi apreciază valorile, mă consolează fără să-mi reproșeze ceva, chiar dacă am dat greș. Ei îmi încarcă bateriile și-mi cresc aripi.

7.Femeia este frumoasă la orice vârstă. Dacă iubește și este iubită, împlinită, cu suflet blând, atunci strălucește asemenea unui diamant. La 20 de ani, e frumoasă datorită darului genetic; la 30 de ani – datorită farmecului de a da o nouă viață; la 40 de ani – datorită spiritului său. La 50 de ani, femeia atinge apogeul în toate, iar după 60 de ani e cea mai dulce și frumoasă bunică.

8.Drumul spre feminitate n-a fost niciodată lin. Medicina estetică a avansat, iar chipul femeii poate evolua spectaculos în mâinile specialistului. Au avansat și posibilitățile materiale, și necesitatea de a arăta impecabil. Pentru că noi, femeile, suntem atât de puternice și avem o capacitate incredibilă de a îndura și de a depăși suferințele, merită să păstrăm aparența tinereții mereu în preajma noastră.

9.Dacă reuşim să îmbătrânim frumos şi „să dăm viaţă anilor şi ani vieţii”, putem spune că a meritat pe deplin toată străduinţa noastră.

10.O zi ideală în viziunea mea este cea pe care o trăiesc într-un mod palpitant, cea care e plină de evenimente, realizări, armonie. Regretele nu-și au locul în ea, căci nu au viitor pentru o viață atât de scurtă, dar frumoasă.

Text: Tatiana Corcebaș-Onica

Foto: Alex Morgoci

Abonează-te la articolele

Vip Magazin