Spoturile video regizate de Viorel Mardare au provocat reacții frumoase și în 2016, fiind larg distribuite și apreciate în mediul on-line din diverse colțuri ale lumii. E un fapt cu care ne-am obișnuit deja, dar tot ne minunăm de fiecare nouă lucrare a regizorului inspirat de omul de lângă el, de tipajul omului sovietic (pe alocuri), de caractere, dar și de locuri, obiecte ce ne reprezintă identitatea națională. A fost curios în 2016 să urmărim comentariile unor lucrări
de-ale lui la emisiunea românească „Apropo TV” și am fost mândri de asta.

Deși nu este om din publicitate, aceasta îi reuşeşte nemaipomenit, pentru că are talent… și mă prind la gândul că prin meticulozitatea și atitudinea de care dă dovadă, lui Viorel Mardare i-ar ieși bine orice – de la scris cărți până la conceperea unor pelicule de lungmetraj. A ales, în conformitate cu cerințele pieței din Republica Moldova, să facă totuși publicitate și nicio lucrare de-a lui Viorel Mardare nu se lasă fără un impact social și fără reacții pozitive din partea publicului… Și nu doar a celui de acasă.

>>> În 2016, nu am realizat obiectivul-cheie pe care mi l-am propus… Deci, a fost un an neimportant. Am văzut cu toţii că 2016 a fost important pentru tot felul de ticăloşi de pe întreg globul. Ei s-au manifestat din plin.

>>> Dacă am înțeles ceva nou în acest an? La ce se întâmplă în lume… nu mai înţeleg nimic.

>>> Multe lucruri pot fi generate de un concept care a fost bine gândit. De aceea analizez bine detaliile până a iniția filmările unui spot și îmi propun nu doar să promovez un produs, dar să strecor un gând. Și în acest an am realizat lucrări frumoase cu personaje care să ți se întipărească în minte și pe care să le poți asocia cu oamenii pe care îi vezi în fiecare zi pe stradă. Cred că facem o publicitate inteligentă.

>>> De la idee până la produsul final, calea unui spot video pe care-l gândesc poate fi atât de diferită… de la o lună până la niciodată.

>>> În procesul creativ mă inspiră… procesul creativ.

>>> Când văd că lucrările mele sunt comentate și apreciate dincolo de hotarele țării, mă gândesc, vorba cântecului, că m-am născut în locul potrivit.

>>> Unui regizor, pentru a menține curiozitatea publicului și a partenerilor față de produsul pe care-l realizează, trebuie să nu-i lipsească sinceritatea. Oamenii simt fake-urile de la un kilometru.

>>> În 2017 am pășit cu dreptul. Mulţumesc. Toate cele bune!

Fişier

Regizor

Data şi locul naşterii: 7 octombrie 1981, Chişinău

Studii: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism, AMTAP, Regie şi Film

Text: Doina Popa

Foto: arhiva personală