66 BESTii celebre! Topul celor mai râvniţi bărbaţi din Moldova

Acest proiect s-a „copt” mult până să-i dăm startul. A durat o perioadă mai îndelungată ca să găsim criteriile de selecție și să definitivăm această listă. A fost și mai greu să alegem anume acești bărbați, demni de a fi incluși în acest top. Astfel, cu o anumită doză de subiectivitate, am decis că notorietatea lor, succesul pe care îl au, dar și intelectul combinat perfect cu fizicul stau la baza alegerii noastre. Nu am ținut cont de starea civilă a acestora, căci nu avem scopul să-i (re)însurăm. Aici s-au regăsit deopotrivă reprezentanți din diverse domenii, precum showbiz, afaceri sau chiar modelling. Am „tăiat” din circa 200 la stânga și la dreapta, i-am inclus din nou și, voilà, ei sunt cei 66 de bărbați pe care i-am ales și pe care i-ați votat și voi și ne-ați ajutat să îl găsim pe „Best of the Best” dintre ei. Și știți de ce am optat pentru cifra 66? Pentru că 69 are altă conotație…

1. Giovanni Garaba

Model, ambasador al BPI Sports

Vârsta: 25 de ani

img_7343-editpage_40_optE Ion. Totuşi, varianta italiană sună BEST-ial. Absolvent al ASEM, are în spate un an 2016 de succes, în care a fost desemnat Mr World România 2016 şi a participat la concursul internaţional cu acelaşi nume din Manchester, UK. În prezent, locuieşte în Londra şi este ambasador al unei companii de suplimente sportive. Este dedicat în totalitate sportului, fapt ce îl ajută la menţinerea unui corp frumos şi a unei minţi sănătoase. Acesta este şi unul dintre factorii principali cărora se datorează best-ialitatea lui.

2. Mihai Stratulat

Medic-pediatru

Vârsta: 34 de ani

watermarked-sirbuphoto_optMihai Stratulat este unul dintre liderii topului nostru. Și de ce nu ar fi? A plecat din spațiul virtual ca să revină, iar comunitatea ­online îl susține din plin, nu doar pentru profesionalismul său, dar și pentru că e bărbatul care poate aduna la un loc sute de femei ca să îl asculte vorbind despre… ce știe el mai bine!

3.  Victor Tipa

Manager general la Green Card Moldova

Vârsta: 31 de ani

274a4447page_42_optSerios, atunci când e cazul, dar şi plin de fler, atunci când e vorba de un afterparty. Victor Tipa a ajuns pe podiumul acestui top prin multă, multă muncă şi încredere în sine. Simte gustul succesului şi îşi cunoaşte bine atuurile. Ştie cum să cucerească o femeie, dar şi cum să o convingă să-i… cumpere produsul, pentru că, da, a fost născut ca să vândă… tot, aproape tot.

4. Mihai Gandraman

Solist la BrioSonores

Vârsta: 27 de ani

o96a8839page_44_optVocea lui poate topi chiar şi cele mai reci inimi. E genul de bărbat care poate cuceri şi o face frumos, chiar dacă privirea lui ascunde şi… altceva. Mihai, însă, e bun-rău, ca să nu mai zicem cât îi prieşte noul look de teenager, pe care l-a adoptat recent. Totuşi, barba îi adaugă un aer de bărbat împlinit.

5. Alexandru Bordea

Business trainer

Vârstă: 33 de ani

img_4858ok-1page_44_optDacă Alex ar ţine un training despre cum să cucereşti bărbaţii frumoşi şi deştepţi, oare câte participante s-ar înscrie? Credem că ar face o serie de asemenea întâlniri. Alex, deja ne eşti dator că ţi-am vândut o idee bănoasă. Pe cuvânt de economişti! În rest, ce să spunem? Îţi dorim inspiraţie la făcut bani şi nu doar… Noi apreciem capacitatea ta de a fi descurcăreţ în viaţă. Bravo! Mai dă, Doamne, aşa bărbaţi care pot face bani inclusiv din seminare!

6. Sergiu Braga

Biker, primar de Ulmu

Vârsta: 28 de ani

_q0a9572page_46_optUn bărbat cât un munte: înalt şi cu o pasiune… ce te face să vrei să te îndrăgosteşti de „motoarele dezgolite” ale motocicletelor în timp ce îţi poate cânta cu vocea lui Bocelli sau a lui Pavarotti cele mai frumoase arii. Nu în zadar a fost ales şi primar, pentru că ştie cum să „ţină în frâu” nu doar un volan sau un microfon.

7. Serghei Abalin

Prezentator TV, prezentator radio, manager de marketing

Vârsta: 30 de ani

dsc_3065page_46_optEl pare să fi greşit profesia! Sculptat în cele mai mici detalii, Serghei totuşi a ales să facă jurnalism şi să încânte privirile celor care îl urmăresc. Şi cunoaşte succesul.

Foto: Victoria Tihonova

8. Oleg Efrim

Avocat

Vârsta: 42 de ani

_mg_5832-finpage_47_optBărbatul ăsta merită un monument… acolo în faţă la ERA lui! Profesor de excepţie, jurist lăudat, în ultimul timp s-a dat şi în „secta maratoniştilor”. Şi e plin, plin de glume pe care le scoate exact ­acolo, unde şi când trebuie. Cine l-a cunoscut pe dl Efrim, omul cu două zile de naştere pe an, ştie cum e să fii „drug cu el”!

9. Mihai Druţă

Sommelier

Vârsta: 31 de ani

_max2326page_47_optIn Mihai Druţă veritas! Tocmai am bifat un nou aforism oenologic special pentru domnul sommelier, Mihai Druţă. E o mare artă să „dezbraci” vinul de toate componentele lui, să îi descoperi sufletul şi dedesubturile. Iată că Mihai e un „hacker vinicol” (metaforic vorbind) în materie de licori bahice. Uitându-ne la el, îl asociem cu un pinoit noir. De ce? Vă lăsăm pe voi să presupuneţi. Hai noroc!

10. Alex Calancea

Producător, compozitor, aranjor, basist şi lector universitar la Conservator

Vârsta: 40 de ani

_dsc8915page_48_optAlex e bărbatul cu care trebuie să mergi la cea mai „ruptă” discotecă. Şi nu pentru că ar dansa el toată noaptea, deşi suntem siguri că şi asta ar face, dar pentru că alături de el vei fi vedeta serii, atunci când va găsi vreo chitară prin preajmă şi va urca pe vreo scenă improvizată. Parcă ar avea „foc la ghete”, exact ca un tânăr de 16 ani.

11. Carla’s Dreams

Artist

Vârsta: 33 de ani

01-carlas-dreams-la-b_optFructul interzis e dorit mereu. Acesta e cazul lui. Puţini îi cunosc adevărata faţă, dar asta nu îl face mai puţin atrăgător pentru milioanele de fane din întreaga lume. Vocea sa perfectă nu poate trece pe alături nicidecum… E prea inconfundabil, chiar dacă se crede un #antiexemplu.

12. Andrei Tostogan

Producător, compozitor, interpret

Vârstă: 27 de ani

841200_4364928277169_1_optSe ştie că Andrei este un interpret apreciat în ţara noastră. Mai nou, cucereşte şi piaţa muzicală de peste Prut. Are toată viaţa înainte să adune scene imense şi în alte ţări. Până la urmă, ce sunt 27 de ani? O introducere în studiul destinului. Mai compune omul, mai produce, mai creează tot felul de proiecte muzicale. Aşteptăm cu nerăbdare surprize frumoase. Pentru că, Se ştie, de la un om talentat speri la acţiuni inedite. Se ştie.

13. Garry Cozma

Iluzionist-magician

Vârsta: 29 de ani

image1page_50_optŞtie să facă să dispară cărţile de joc sau să facă să apară iepuraşii din pălăria de magician, dar şi să fure… inimile femeilor. E buuun-nebun de tot, pentru că aşa este el: amuzant, sincer şi plin de viaţă.

14. Guz

Interpret

img_6469page_50_optUn pachet de talent, masă, inclusiv musculară, părul lung strâns în codiţă şi barba lăsată, mai nou – ăsta este portretul unuia dintre cei mai în vogă solişti ai momentului. A „explodat” în acest an inclusiv prin proiectele sale, dar şi în cadrul bandului lui Alex Calancea, unde face pereche de solişti cu un alt bărbos masiv – Andrei Glavan. Aşa că Buburuza lui Guz a rămas în urmă departe, poate doar în memoria admiratoarelor care îl mănâncă cu ochii.

15. Gheorghe Postoronca

Muzician

Vârsta: 32 de ani

ph-6page_52_optCum îşi îmbrăţişează el chitara, nu o poate face nici cel mai senzual bărbat din lume cu corpul unei femei! Privirea lui poate „arde”, „tăia” şi chiar domina acolo unde pare că nu ar ajunge nimeni. Prezenţa sa ar eclipsa şi o voce, pentru că talentul său e înnăscut.

16. Nicu Ţurcanu

Actor

Vârsta: 29 de ani

nicu-111-1page_52_optTânărul actor are un corp de invidiat şi ştie să dea viaţă oricărui rol. Cădem în plasa şarmului său fără să ne dăm seama dacă interpretează un personaj sau este în starea lui firească. Oricum, vă îndemnăm să mergeţi la spectacolele în care joacă Nicu, unde veţi găsi şi hrană pentru suflet, şi imagini fierbinţi.

17. Denis Roabeş

Artist al „The Motans”

Vârsta: 28 de ani

imgl0290-bwpage_53_optA apărut în vizorul presei acum vreo doi ani şi, de atunci, ajunge sus, sus… şi tot mai sus… cucerind culmi noi şi mii de fani. Denis e genul bărbatului perfect. E modest, îşi cunoaşte bine limitele şi îţi poate cânta în serile ploioase de toamnă la lumina unui cămin aprins, astfel încât să îţi pară că nu mai există nimeni în Univers… doar voi doi. E, pur şi simplu, inconfundabil.

18.  Alexandru Fosa

Prezentator al emisiunii „Dimineaţa la RTR”

Vârsta: 28 de ani

386a6010page_53_optCunoscut de mai bine de şapte ani în televiziune, Alexandru nu ezită să mai lase microfoanele şi pentru… un meci de fotbal. Fanul celor de la Real Madrid şi-a demonstrat abilităţile sportive la Cupa Balcanică de Minifotbal, unde, împreună cu alţi jurnalişti, a reuşit să aducă acasă trofeul acesteia. E tânăr, e plin de viaţă şi are o personalitate greu de uitat, pentru că ne aduce spiritul Asiei mai aproape.

19. Cătălin Josan

Interpret

Vârsta: 30 de ani

catalin-josan-pianop_optVrem, nu vrem, Cătălin are dreptul să fie în acest top. Nimeni nu îl poate alunga. Nici vântul rece şi turbat, nici Zmeul de hârtie, nici Veronica Demonica. Îl iubim pe Cătălin nu doar pentru talentul său muzical, dar şi pentru acel vino-ncoace. Cătăline, bine ai venit în top! Te-am aşteptat cuminţi, mai ales partea feminină a redacţiei. Minunile există.

20. Pasha Parfeni

Interpret

Vârsta: 31 de ani

pasha-parfenipage_54_optE unul dintre cei care reprezintă „Vocile curajului”, fiind aşteptat de diasporă poate mai mult decât preşedintele ţării. Fie că e vorba de Miami, Paris sau Montreal, Pasha Parfeni este cel care a reuşit să-i adune la un loc pe toţi cei care simt dorul de casă, aducându-le Republica Moldova mai aproape.

21. Anatol Melnic

Prezentator TV, animator radio, showman

Vârsta: 33 de ani

www-dimacantemir-info-_optDevenit nume notoriu în radio, televiziune şi showbizul autohton datorită manierei personale în care prezintă evenimentele la care este invitat, Anatol este recunoscut pentru umorul său, fie el deseori negru, care îi şi este cartea de vizită. E umorul care i-a adus faima, inclusiv atenţie din partea femeilor. E şi un bărbat arătos, cu sau fără burtă, că nu degeaba îi este soţie frumoasa Tatiana, care i-a dăruit o frumuseţe de fată, Kamelia.

22. Valeriu Guţu

Model, antreprenor

Vârsta: 26 de ani

photo4-1page_55_optDe la el a început o nouă eră în Republica Moldova, el a dictat moda frumuseţii şi a sănătăţii masculine. E stabilit la New York, dar prezenţa lui este simţită deseori şi acasă. Acordă doritorilor ajutor sub forma unor sfaturi, reţete, planuri, programe de exerciţii fizice. A creat comunitatea VGFIT, o mişcare spre un mod mai sănătos de viaţă, care e şi un website despre aplicaţii ce conţin programe de antrenamente şi sfaturi de nutriţie raţional balansată.

23. Alexandrin Buraga

Arhitect, antreprenor

Vârsta: 27 de ani

6page_56_optÎşi cunoaşte limitele, dar le ignoră. Mereu la patru ace şi deja în topul Forbes, la nici 30 de ani împliniţi! Pentru că ştie ce vrea, iar încrederea lui în sine o poţi simţi chiar la primul contact vizual cu el. Tânărul a devenit, în scurt timp, unul dintre cei mai de succes ­arhitecţi din ţară – o adevărată performanţă.

24. Viorel Mardare

Regizor

Vârsta: 36 de ani

_dsc9197page_56_optEl e genul de Casanova care cucereşte cu mintea şi cârlionţii lui brevetaţi. Simplu, direct, cu idei măreţe şi realizări pe măsură, Viorel, Posmotrel cândva, în timpul liber, nu lasă fetele în pace nici în ruptul capului, chiar dacă faptul se întâmplă inconştient, fără voia regizorului devenit celebru şi peste hotarele ţării, mai ales pentru spoturile sale, comerciale sau sociale.

25. Octavian Ţîcu

Profesor universitar la USM, cercetător coordonator la AŞM

Vârsta: 45 de ani

img_6394page_58_optScriem şi oftăm. Mai scriem două cuvinte şi iar oftăm… languros. Brusc am devenit fanele boxului. De ce? Păi, domnul profesor a făcut din acest sport o carte de vizită a ţării noastre. Şi, la cum arată la anii săi, de ce să nu recunoaştem că ne place? Propunem să facem o lucrare ştiinţifică despre cum să arăţi de milioane şi la 45 de ani, iar ca obiect de studiu să îl alegem pe Octavian Ţîcu…

26. Valentin Uzun

Conducător al Orchestrei „Tharmis”

Vârsta: 31 de ani

ftl_1234page_58_optTe cucereşte prin creţii ăia năstruşnici, prin zâmbetul ce nu poate lăsa indiferent pe nimeni şi prin vocea aia ce emană o abundenţă de emoţii. Valentin e ca o furtună atunci când iese pe scenă şi demonstrează că talentul nu are limite… muzicale!

27. Sergiu Bezniţchi

Prezentator TV

Vârsta: 41 de ani

fotoroom-7993apage_60_optNu doar femeile se fac ca vinul odată cu vârsta – „perioada de maturare” îl face pe prezentatorul de televiziune şi de evenimente Sergiu Bezniţchi, pe lângă înţelept, şi mai arătos decât la prima sa tinereţe. Frumos la minte şi la trup, nu cunoaşte problema burţii, atât de comună bărbaţilor de vârste similare, nu „prieteneşte” cu viciile tipic bărbăteşti şi duce un mod sănătos de viaţă. Este mereu tânăr, copil pe alocuri, fapt datorat, se prea poate, jobului de prezentator al emisiunii „Ring Star”.

28. Dorian Furtună

Etolog, scriitor

Vârsta: 39 de ani

dorian-furtuna-bibliot_optDoriţi să ştiţi cum arată bărbatul perfect? OK, nu suntem siguri dacă perfecţiunea există în exprimarea sa de sută la sută, dar dacă lui Dorian Furtună nu-i ajung careva procente pentru a atinge cota maximă, acestea ar fi 0,01: frumos, sportiv, antrenat, cărturar, deştept, nu moare de foame, îşi împarte bagajul de cunoştinţe prin cărţile pe care le editează, are o frumuseţe de soţie, Vera Terentiev, un băiat şi o fată care recent a părăsit maternitatea. Ce poate fi mai frumos? Cine poate fi mai râvnit?

29. Cristian Perepeliuc

Actor

Vârsta: 25 de ani

13633481_1413530578674_optLasă un aer intrigant în spatele său… e genul de bărbat care joacă rolul „seducătorului perfect”. Probabil că din aceste motive a şi fost ales să apară în unul dintre cele mai vizionate videoclipuri ale CSD. Pe lângă astea, Cristian ştie cum să-şi folosească „armele”, doar privirea sa cât spune!

30. Iulian Ţurcanu

Coregraf

Vârsta: 28 de ani

iulianpage_61_optAre faţă, are corp, are talent, are succes, face ceea ce îi place şi o face bine, indiferent că a fost la Show-balet Teodor, la Dansez pentru tine sau, mai nou, la Black and White. Şi-a ales bine domeniul de activitate, unul în care poate să-şi etaleze frumuseţea şi să acapareze atenţia publicului – cine i-ar mai vedea posteriorul dacă ar lucra în calitate de laborant sau sudor, de exemplu?

31. Nicolae Camerzan

Directorul salonului auto „Mazda”

Vârsta: 39 de ani

274a2808page_113page_6_optŞtie să cucerească culmile, să urce munţii şi să-i coboare. Ştie gustul adrenalinei. Şi, pe lângă toate astea, e plin de modestie… Ar vorbi la nesfârşit despre cele mai noi tehnologii, despre console şi cutii de viteză, pentru că iubeşte maşinile, mai ales pe acele care poartă emblema „Mazda”.

32. Radu Albot

Tenismen

Vârsta: 28 de ani

2014_us_open_tennis__optBa e în SUA, ba – prin celălalt capăt al lumii: China sau Japonia. Radu e unul dintre cei mai cunoscuţi moldoveni pentru poziţia sa în clasamentul ATP, locul 87. El a reuşit să stabilească recorduri naţionale în tenisul internaţional. Hmm… şi nu putem ignora nici asemănarea sa exterioară cu Brad Pitt, prin aceiaşi ochi de culoarea cerului din Bali.

33. Dragostin Păduraru

DJ la Muz FM

Vârsta: 27 de ani

img_0048-edit3page_62_optTânăr şi neliniştit, aventuros şi cu chef de viaţă, omul care anulează stereotipurile şi trăieşte fiecare clipă din plin, cam aşa arată portretul lui Dragostin Păduraru, alias Draggy Smile.

Are o afacere „barbar” de bună, perfectă pentru iubitorii de localuri underground, iar viaţa de club şi muzica sunt în ADN-ul lui. Draggy e şef pe cele mai cool hituri de la Muz FM, alături de colega sa, Daniela Miţelea, ei făcând un tandem năzdrăvan.

34. Petru Scaleţchi

Bucătar-şef în Franţa

Vârsta: 30 de ani

28page_64_optE genul de persoană care ştie să îmblânzească muşchi. Vorbim de cei din meniurile sofisticate ale restaurantelor de fiţe, dar şi de propriii lui muşchi, pe care îi antrenează cu sfinţenie la sală. Petru Scaleţchi e un fel de arbitru între sport şi bucătărie, adică, e mare chestie cu mâncatu’ şi cu trasul fiarelor. Dar ce înţelegem noi în toată această reţetă, când şef este Petru? Hai, poftă mare la admirat un bucătar cu apucături sportive!

35. Marian Visterniceanu

Antreprenor

Vârsta: 28 de ani

img_6628page_64_optEl e tipul cu soluţiile pentru casă. E şi cu soluţiile pentru inimă. Ne-a confirmat acest lucru când i-a propus frumoasei Alexandrina să îi fie soţie. Noi am oftat în acord romantic, am şters lacrimi în ciuda rimelului ce se dizolva. Aşa e când asişti la o cerere în căsătorie, una pe care o face un bărbat frumos. Bine, Mariane, casă de piatră! Să proiectezi case din astea şi pentru alţii, altele!

36. Dan Melnic

Actor, prezentator TV

Vârsta: 28 de ani

ubu-rege-154page_64_optActor la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, face teatru serios, dar recunoaşterea publică i-a venit după parodiile la adresa liderului comunist din Moldova, Vladimir Voronin. Nu este singurul lucru cu care se laudă Dan – este animator de radio la Jurnal FM, prezintă „Cât nu-i târziu” la Jurnal TV şi, da, joacă teatru. Mai joacă şi fotbal, pe teren sau FIFA, iar modul lui sănătos de viaţă înseamnă mici şi bere. Este el însuşi, face doar ce îi place să facă şi prin asta este The best.

37. Marcel Vutcariov

Fondator al „Art Granit”

Vârsta: 32 de ani

img_8132page_66_optEl e ca şi granitul pe care îl propune numeroşilor săi clienţi: nobil, curat, arătos, dar şi puternic – presupunem că alegerea domeniului afacerii n-a fost deloc întâmplătoare. Bărbat frumos, numai bun de pictat şi de montat într-o ramă dintre cele mai elegante, pe care, de asemenea, le scoate la vânzare în salonul său.

38. Andrei Cocieru

Director al Salonului „Andrei Cocieru”

Vârsta: 32 de ani

afp_9119-printpage_66_optFiind unul dintre cei mai apreciaţi şi căutaţi specialişti în domeniul său, a pus pe picioare o afacere care numără deja peste zece ani – un salon de lux ce prestează o gamă largă de servicii, care taie respiraţia clienţilor. Atrage clientela inteligentă, cu care are ce discuta, care îl inspiră. Atrage inclusiv clientela feminină, care apelează la serviciile unui stilist tânăr şi de succes. Şi atrăgător.

39. Marco Ballerini

Designer de interior

Vârstă: 45 de ani

dsc_7530page_67_optMarco a poposit de pe meleagurile fostului Imperiu Roman şi a cucerit-o pe Diana, soţia lui. Dar ce e frumos şi nouă ne place, aşa că, draga noastră doamnă Ballerini, l-am inclus pe Marco în acest top cu „bestii” masculine pentru un strop de exotism. După ce l-am văzut promovând branduri de haine, iar imaginea lui apare mai în tot oraşul, zicem să nu discriminăm poporul italian şi să îi facem simţită prezenţa şi în paginile revistei noastre. Ciao!

40. Korneliu Vidraşco

Director General la Luxury General Group şi la Global Grand Group

Vârsta: 34 de ani

img_20140218_115450pag_optAre o afacere în domeniul comerţului internaţional agricol şi alimentar. Grupul pe care îl conduce include şi o fabrică cu trei linii tehnologice ultramoderne de prelucrare, uscare şi calibrare a nucilor, a miezului de nucă şi a migdalelor.

Totodată, nu a uitat nici de industria frumosului. Este fondatorul agenţiei Luxury Mini Model Agency şi organizatorul celor mai importante concursuri şi evenimente pentru copii, printre care: Mini Miss & Mini Mister Moldova, Top Model Moldova… Are cu ce omul…

41. Ionel Istrati

Interpret

Vârsta: 26 de ani

image-24-10-17-21-48pa_opt„Privighetoarea” nistreană a crescut şi s-a transformat într-un „şoim” al Patriei care-i duce faima prin proiectele sale. Însă procesul de creştere nu i-a diminuat sex-appealul. Este la fel de dulce, numai bun de… gustat la desert, lucru la care, probabil, se gândesc ­non-stop fetiţele, domnişoarele şi doamnele care îl savurează totalmente.

42. Alex Iordache

Fotograf

Vârsta: 27 de ani

team-13-of-16_previe_optE unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din Republica Moldova şi nu poate lipsi din topul nostru. Alex ştie unde să apară, aşa încât după el să rămână amintirea veşnică a momentului. Şi, pe lângă toate acestea, ştie ce vrea de la viaţă, ştie că poate obţine orice, dacă insistă suficient. Şi… toate astea, cu o doză bună de optimism, care îi curge prin vene.

43. Mihai Teodor

Producător TV / radio

Vârsta: 29 de ani

image2page_69_optMihai ştie care e treaba cu scenele, cu toată forfota din mass-media şi, mai ales, cum să îmblânzeşti aceste lumi. E o prezenţă charismatică, un tip cu o voce care te dă pe spate, mai ales când îl auzi la radio. Accentul lui cu influenţe uşoare de peste Prut atrage atenţia fără să vrei. În plus, pe Mihai e lesne să îl găseşti într-o mulţime mare de oameni graţie staturii lui suficient de vizibile.

44. Ion Jardan

Fundaş dreapta, FC Sheriff

Vârsta: 27 de ani

ai4b0040-1page_70_optFace nişte driblinguri nu doar pe terenul de fotbal, dar şi în viaţa de zi cu zi. Din acest an şi-a asigurat şi titlul de soţ, acum aşteptăm să îl adopte şi pe cel de tată. Îi dorim să aibă o echipă de fotbalişti juniori! Ion ştie care e treaba cu iarba… de pe terenul de fotbal. Şi că mingea e rotundă, şi că echipa adversă are exact numărul de jucători ca în echipa în care evoluează el, că şansele sunt egale pentru ambele grupări, Ion ştie tot. Suntem siguri de asta.

45. Adrian Ursu

Interpret

Vârsta: 34 de ani

ursupage_70_optUneori se lasă impresia că Adrian Ursu a avut treabă cu Eva în locul lui Adam, pentru că îl ştim în showbizul autohton de foarte mult timp. Să-i moară duşmanii, e la fel ca în prima zi şi nu are de gând să îmbătrânească, nemaivorbind să mai şi plece! Şi unde ar pleca, de fapt? Şi cu cine ar lăsa fanele care îi… cunosc toate piesele şi îl plac aşa cum e, cu tot cu soţie şi bebe?!

46. Ruslan Uskov

Managing partner la Brodsky Uskov Looper Reed & Partners, avocat

Vârsta: 46 de ani

dsc_5397_%d0%bd%d0%be%d0%b2%d1%8b%d0%b9-%d1%80%d0%b0%d0%b7%d0%bc%d0%b5%d1%80p_optPrezenţa lui în acest top nu e întâmplătoare. A fost „crescut printre fuste”, cum declara el tot pentru VIP magazin acum câţiva ani, şi este obişnuit cu prezenţa femeilor în viaţa sa. Desigur, nu îl comparăm cu celebrul Casanova. Succesul pe care l-a obţinut se datorează pe bună dreptate charismei sale şi faptului că este… un răsfăţat… al sorţii.

47. Nicu Ţărnă

Actor, solistul trupei „Gândul Mâţei”, prezentator TV

Vârsta: 40 de ani

%d0%bd%d0%b8%d0%ba%d1%832page_72_optBrunet sau blond, cu sau fără barbă, cu sau fără burtă, mai nou, cu soţie, pe scena de teatru sau pe scena de concerte, Nicu Ţărnă rămâne acelaşi bărbat frumos, înalt, cu mintea deschisă, cu replica pregătită… şi cu o droaie de admiratoare cărora „Semaforul” le arată mereu culoarea verde, chiar dacă situaţia lui familială le indică în mod clar că e de „galben” spre „roşu”. Totuşi, el este mereu pregătit să le… cânte ceva de suflet, să le ducă „La Ciocana”, unde ele trebuie să treacă „Proba credinţei”.

48. Arcady Manah

Fashion photographer

Vârsta: 31 de ani

img_1135-editpage_74_optArcady e plin de charismă şi de acel „vino-ncoa… acum şi aici”. Ştie să imortalizeze clipa aşa cum nici nu credeai că e posibil să fie văzută într-o imagine, în special în una din genul nud. Pentru că îşi iubeşte pasiunea mai mult decât ca un amator şi i se dedică trup şi suflet. Arcady poate şi chiar o face bine!

49. Cristian Pletiniuc

Actor, prezentator TV

23416182_1485148954853_opt„Piaţa” bărbaţilor arătoşi, demni de titlul de model, este cam sărăcuţă la noi, aşa că un actor cu exteriorul lui nu are cum să nu prindă şi el un loc acolo. Teatru, videoclipuri, seriale, prezentări de evenimente, televiziune – în scurt timp, Cristian s-a văzut vedetă, iar cel mai important e că în această postură l-au văzut şi alţii. Mai ales, altele…

50. Dorin Galben

Realizator / prezentator la 10TV al emisiunii „Cod Galben”

Vârsta: 26 de ani

dor-1page_75_optDorin e tipul care vrea să schimbe ceva şi această motivaţie o poţi simţi de îndată ce începi o discuţie cu el. Oare unde îşi alimentează el entuziasmul, că mereu e pus pe idei noi, fie că e vorba de emisiunile pe care le prezintă, fie – de o postare pe blogul sau pe vlogul său, recent lansat? Şi cum a ajuns un idol pentru fetele de la Facultatea de Jurnalism?!

51.  Andrei Glavan

Vocalist

Vârsta: 31 de ani

rd8_2356page_75_optE „rupt” până în măduva oaselor, şi nu pentru că ar cânta împreună cu o trupă cu acelaşi nume, dar pentru că omul ăsta chiar ştie cum să facă atmosferă. Talentat, plin de umor şi demn de o copertă pentru #Movember. Acesta e Andrei, cel care ştie nu doar să cânte, dar şi să ajungă „tot mai sus”, chiar dacă nu e „big fun of himself”.

52. Ştefan Novac

Model, antreprenor

Vârsta: 28 de ani

img_1240-%d0%ba%d0%be%d0%bf%d0%b8%d1%8fcolorpag_optDupă o carieră de peste opt ani în modelling, face direct booking. A avut ceva plecări în ultimul timp, de scurtă durată, în Europa (Milano, Barcelona, Londra), dar şi în Asia. Pe lângă modelling, dezvoltă o afacere şi duce un mod sănătos de viaţă: merge la sală cât îi permite programul încărcat, este pasionat de motociclete şi nu ratează şansa să facă o tură pe bike pentru a lăsa în spate problemele zilnice, dar şi pentru a se încărca de energie.

53. Alexei Ghiba

Model

Vârsta: 28 de ani

img_304999page_76_optOchii lui albaştri, buzele cărnoase… corpul atletic şi privirea matură nu au lăsat-o indiferentă nici pe Nicoleta Nucă, când Alexei a jucat rolul iubitului ei din videoclipul „Liniştea”. Modelul recunoscut atât prin Republica Moldova, România, cât şi prin Rusia trebuia să fie în această listă, căci altfel cum avea să fie aşa de hot acest top fără torsul lui Alexei?!

54. Dumitru Micuşa

Stilist

Vârsta: 26 de ani

thumbnailpage_78_optSurcica nu sare departe de trunchi. Chiar şi zicala despre pisică şi şoareci i se potriveşte lui Dima Micuşa, care a moştenit de la taică-său, Victor Micuşa, cele mai frumoase calităţi profesionale, dar şi personale. Iar în ce priveşte experienţele de călător, se pare că l-a şi depăşit deja. A văzut o lume întreagă şi a fost văzut de o lume întreagă, iar fetele din Chile îi sunt şi acum recunoscătoare… pentru frizurile pe care Dumitru le crea în plină stradă, experienţă ce face parte din proiectul „Frizerul lumii”, pe care l-a iniţiat şi l-a răspândit în lumea mare.

55. Alex Luca

Redactor-prezentator la CANAL 3

Vârsta: 32 de ani

alexluca_pmpage_78_optBarba de două-trei zile, umorul fin și dicția incomparabilă îl fac pe Alex Luca unul dintre bărbații care trebuie să se regăsească în acest top. Mai face și fotbal și se pricepe și la golf chiar, și, pe lângă asta, reușește zi de zi să „intre” în casele telespectatorilor la fel de fresh precum ar fi după un duș rece de vară.

56. Alexandru Arcuş

Saxofonist, compozitor, aranjor, lider de grup, producător, şef de casă de discuri

Vârsta: 31 de ani

image1page_78_optOare de ce bărbaţii chei sunt irezistibili? Iar atunci când mai au şi un saxofon printre degetele lor puternice, cum să nu le cazi pradă şi să nu te laşi vrăjită de notele senzuale ale jazzului sau ale unui alt gen de muzică? Şi nici nu vrem să aflăm răspunsul…

57. Evgheni Hudorojcov

Creatorul brandului EHO

Vârsta: 27 de ani

3page_80_optTânărul designer a ghicit de mult timp ce îşi doresc femeile în materie de ţinute. Asta o putem confirma şi noi, inclusiv datorită numeroaselor colecţii de haine pe care le lansează an de an. Suntem însă curioşi să ştim dacă Evgheni a cucerit şi inima unei domniţe, nu doar podiumuri şi garderobe. Să vedem cu ce surprize va veni creatorul pe „catwalkul” amoros. Aşteptăm cuminţi. Bine, nu prea! În rest, baftă la desenat şi cusut noi rochii!

58. Serghei Grigor

Fondatorul brandului „Florentino Delure”

Vârsta: 29 de ani

www-picpro-md-32page_8_optSerghei ştie cum să ofere o alură şic oricărui domn care păşeşte pragul showroomului său. El însuşi inspiră mister masculin şi eleganţă ori de câte ori apare în vizorul nostru. Serghei reprezintă imaginea unui domn bine îmbrăcat şi manierat, iar noi, femeile, oftăm în secret. OK, deja nu mai e un secret, recunoaştem. Dar ce este frumos şi nouă ne place. Mai ales când vorbim despre bărbaţi, de ce nu?

59. Adrian Surugiu

Fondator, director la „Casa Decori”

Vârsta: 31 de ani

app_2684page_80_optAdrian e omul cu casa – şi cea în care trăieşte, şi cea pe care o administrează. Este un estet în materie de decoruri pentru interior. După ce a schimbat cam patru joburi, şi-a găsit propria oază, unde se simte perfect. El e omul cu răspunsuri profesioniste despre tot ce înseamnă design interior. Marele nostru regret e că nu am reuşit (încă) să îl ispitim şi cu întrebări din alte domenii. Ne vom revanşa. Cel puţin, vom încerca. Până atunci, admiraţi-l în acest top bestial.

60. Daniel Racovizza

Fondator, proprietar al brandului „Daniel Racovizza”

img_1631page_81_optUnul dintre cei mai cunoscuţi designeri vestimentari de la noi şi-a câştigat faima inclusiv prin colecţiile de lenjerie prin intermediul cărora face fericită multă lume – atât femei, cât şi bărbaţi. Este înconjurat mereu de femei, care au contribuit, fără să-şi dea seama, la realizarea unui vis de-al său pe care i l-a băgat mama în cap încă de prin clasa a şaptea: să fie renumit, să fie creator de modă.

61. Serge Zănoagă

Regizor şi producător, founder şi CEO la „Umbrela Studio”

Vârsta: 36 de ani

serge-zanoagapage_81_optExistă oameni la care te uiţi şi te umpli instantaneu de energie pozitivă. Iată că de la Serge, că aşa iubeşte să se prezinte, o poţi lua cu siguranţă. Şi deşi are privirea aceea vicleană de şarpe, care te poate convinge să guşti mărul din Eden, odată ascultându-l, vei înţelege că merită să păcătuieşti..

62. Pavel Bespaliuc

Proprietarul FCP Pegas SRL

Vârsta: 35 de ani

img_7657page_82_optConduce o afacere de succes, prin care nu speră să schimbe lumea, dar prin care crede că este în stare să facă mai bună cel puţin o părticică din viaţa noastră. Pavel Bespaliuc a reuşit toate astea, nu doar datorită zâmbetului fermecător cu care l-a înzestrat forţa divină, dar şi prin ambiţia pe care a moştenit-o. Şi ar vrea să transmită tradiţiile familiei sale mai departe.

63. Dmitri Voloshin

Fondator al Simpals

Vârsta: 43 de ani

img_6523page_82_optEl ştie ce înseamnă viteza… picioarelor prin deşertul încins de soarele de vară. Şi tot el ştie cum e să-i dai jurăminte lui Poseidon ca să ajungi să înoţi Gibraltarul. Mai nou, îşi împarte experienţa despre iniţierea unui start-up, că nu în zadar e „padre la Simpals”, compania care a ajuns să ofere şi emotigrame pentru Telegram. Da, el este Dumitru Voloshin şi e un nume ce ne duce faima prin lume.

64. Igor Zaporojan

Profesor universitar la USM, Facultatea de Drept, doctor în drept

Vârsta: 44 de ani

1939781_68014675537519_optIgor Zaporojan e o prezenţă pe care nu ai cum să o ignori. Ştie să anime atmosfera oriunde s-ar afla. Serios la facultate, cu chef de glumă şi voie bună în localurile pe care le administrează, domnul Zaporojan e un bărbat de la care ai ce învăţa. Când domeniul juridic îl întâlneşte pe cel al afacerilor, domnul profesor ştie cum să calculeze formula unui potenţial succes. Să luăm aminte deci!

65. Alexandru Guţu

Manager general al Centrului de Diagnostic German

Vârsta: 46 de ani

dsc_1921_page_84_optDacă soţia sa are o afacere dulce şi ispititoare, atunci Alexandru are una care ne face sănătoşi sau, mai bine spus, previne toate relele care s-ar putea abate asupra organismului. E discret, mai rar îl vedem în presă, dar noi am decis că domnul manager general merită să apară în acest top bestial. Nu credem că sunt oameni care vor obiecta ceva împotriva hotărârii noastre. Nu au cum, dom’le! E bun.

66. Dmitry Dubina

Actor la Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret „S uliţî Roz”

Vârsta: 23 de ani

img_4370_cpage_84_optPe Dmitry îl remarci în primul rând datorită corpului său bine sculptat, dar şi umorului său, care, apropo, place femeilor. Şi dacă îl întrebi ce îşi doresc femeile, el te întreabă tacticos: Dar ce îşi doresc bărbaţii? De fapt, înainte de bărbaţi şi femei există Omul, zice el. Şi fiecare om vrea să fie auzit, ascultat, văzut şi acceptat cu toate virtuţile şi neajunsurile sale. Dincolo de teatru, Dmitry, din când în când, mai face modelling, street dance şi… trage la tir. Argint viu, nu glumă!

 

Concept și coordonare: Svetlana Tataru. Text: Iuliana Mămăligă, Marcel Toma, Svetlana Tataru. Foto: arhiva personală

 

 

 

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin