Împreună cu echipa Centrului de Investigații Jurnalistice, a reușit „să crească” platforma Anticoruptie.md, care a realizat în jur de 100 de anchete reportericeşti. Aceasta, de fapt, rămâne una dintre puținele instituții media locale unde se face jurnalism de calitate şi se păstrează integritatea, unde reporterii au toată libertatea.

Am cu ce! Am o familie – am o fetiță minunată și un soț înțelept, iar părinții… părinții sunt o binecuvântare. Îmi sunt mereu în preajmă când e nevoie de ajutor. Am alături o echipă de profesionişti care au furnizat foarte multe articole exclusive ce au devenit, pur și simplu, virale. Această echipă a creat și o hartă a corupției prin care simpli cetățeni ne-au informat despre nereguli. Credeți-mă, e un lucru uriaș care presupune nopți nedormite, mult efort și dedicație!

>>> Visul cel mare al jurnaliștilor de investigație este să miște fotolii de miniștri și deputați. În Republica Moldova, oricât s-ar scrie, demnitarii rămân imuni. Am reușit mai degrabă să tulburăm liniștea unora. În urma anchetelor noastre au fost pornite câteva controale de Centrul Național Anticorupție sau de Comisia Națională de Integritate. Deși, în mare parte, autoritățile au ignorat efortul nostru, echipa a fost premiată la câteva concursuri importante.

>>> Noi lucrăm în primul rând pentru cititorii portalului Anticoruptie.md. Le oferim informație astfel încât, atunci când au de făcut o alegere, să știe pentru cine își dau votul. Anul 2016 ne-a arătat de fapt că misiunea noastră, dar și a altor colegi care fac jurnalism corect este să ajungem la cât mai mulți cetățeni.

>>> Să faci investigaţie, uneori, este obositor, alteori e foarte obositor. Jurnalismul de investigație este, însă, genul de activitate pe care îl faci din pasiune. Ne vom odihni peste ani, când singurele probleme din țară vor fi numărul insuficient de parcuri de distracție.

>>> Ne-am dorit mai multe reacții din partea autorităților. În 2017 va trebui să depunem efort așa încât articolele noastre să ajungă la cât mai mulți cetățeni, care, prin votul lor, pot schimba aceste autorități – pe alocuri oarbe, surde și mute.

3e3e6087_fmt-anastasiananiFișier

Redactorul-șef al portalului Anticoruptie.md

Data și locul naşterii:
5 ianuarie 1986, Chişinău

Studii: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism şi Știinţe ale Comunicării

 

 

 

Text: Marcel Toma

Foto: Arhiva personală