Cinci lucruri pe care nu le știai despre Diana Brescan

De unde atâta energie vulcanică într-o făptură atât de fragilă, feminină şi sensibilă?! Îi place să-şi exprime propriul eu prin muzică. Pentru ea, muzica nu este doar un trend, culoare ori fugă nebună după nume, ci o parte din viața sa. Prima dată am auzit de ea cu opt ani în urmă, când concertase la „Două Inimi Gemene”. Au urmat „Cerbul de Aur”, „Mamaia Copiilor”, „Slavianschi Bazaar” și „X Factor”. Fata asta enigmă a izbucnit să gândească şi să pună repede în practică atâtea câte alții fac într-o viață.

>>> Se numește Diana Brescan, este din Chișinău, dar e cunoscută și în afara țării. Are aproape 120.000 de vizionări la o singură piesă pe Youtube și, mai nou, a lansat „Till The End”, creația a patru compozitori străini, dintre care trei suedezi și un german. Cu alte cuvinte, Diana vrea să vină cu ceva nou pe piața muzicală autohtonă, dar și să cucerească mapamondul cu vocea ei. Talentul de a cânta i-a fost descoperit încă de la vârsta de nouă ani, de către profesoara de clase primare și, din acel moment, muzica a devenit drumul Dianei.

img_2227_opt

>>> Întotdeauna mi-am dorit și am visat să fiu o voce către oameni, iar acum mă bucur că, prin muzica mea, pot transmite iubire lumii întregi. Îmi doresc foarte mult să inspir cât mai mulți oameni, să arăt că se poate și sper ca rezultatele mele să îi încurajeze și să-i motiveze pe alții. Până la urmă, nimic nu se compară cu gustul reușitei și cu emoțiile simțite pe scenă.

>>> Am ajuns la etapa în care lucrez asupra propriului repertoriu. Este adevărat că talentul şi orele de canto alcătuiesc verigile spre calea succesului, doar că, pe lângă asta, mai ai nevoie și de un producător, de multă promovare și de piese cu stofă care să urce în clasamente. În acest context, am acceptat colaborarea cu MS Production, împreună vom lucra asupra noilor materiale muzicale, iar pentru început este piesa „Till The End”. Sunt multe idei despre care se discută și le vom realiza pas cu pas. 3528203.jpg

> Piesa „Till The End”, pregătită pentru Eurovision, este una de dragoste, subiect care cred sincer că interesează pe toată lumea, la orice vârstă. E despre speranță și despre lupta pentru fericire și, mai presus de orice, e o piesă care transmite sentimente adevărate și care se memorează ușor.

img_2446_opt

>> Cred în bucuria lucrurilor simple, tocmai de asta mai păstrez tradiția de trimite scrisori de mână iubitului meu, de a ieși cu el la o plimbare în parc, de a savura o înghețată sau pop-corn în timp ce mergem pe stradă. Fericirea mea se află în lucruri mărunte pe care le trăiesc neplanificat zi de zi. Cel mai important lucru pentru mine este familia mea. Eu cred că, pentru orice femeie, contează în primul rând familia, apoi cariera, succesul. Orice femeie, oricât de puternică ar fi, are nevoie de cei dragi. Nicio carieră nu valorează mai mult decât cei dragi care ți-au fost mereu aproape.

Fericirea mea se află în lucruri mărunte pe care le trăiesc neplanificat zi de zi.

 

Text: Daniela Caraiman

Foto: Fotoroom.md

Machiaj, coafură: Ekaterina Atasii

Designer vestimentar: Nadya Gudumak

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin