Diana Lazăr, „Omul Anului 2018” la capitolul Proiecte de dezvoltare

Numele Dianei Lazăr ne inspiră multă speranţă în viitorul turismului din această ţară. Şi nu doar al acestui domeniu. Vinurile noastre cu tradiţii bine înrădăcinate în timp şi spaţiu ajung să fie cunoscute peste hotare şi prin aportul pe care îl are Diana la promovarea lor. Să te aventurezi într-un domeniu ce vrea să concureze cu ţări fruntaşe la acest capitol e un act de mare curaj. Performanţele nu au întârziat să apară în activitatea Dianei, fapt pentru care merită laurii acestui top select, iar noi chiar am discutat cu ea depre succesele anului trecut pe care le-a înregistrat în munca ei.

În viaţă mă ghidez după câteva principii. Sunt puţine, dar cu efect benefic pentru mine. Muncesc de parcă nu aş avea nevoie de bani, iubesc de parcă nu am fost rănită vreodată şi profit de viaţă aşa cum ar fi unica şi ultima. Admir simplitatea, înţelepciunea, mă impresionează şi caut excelenţa. Sunt în căutarea descoperirilor şi revin la sursă atunci când găsesc lucruri minunate.

Reușita profesională o consider a fi realizarea, prin implicare plenară, a reformei industriei vitivinicole, prin crearea primului parteneriat public-privat instituționalizat de implementare a politicilor în domeniu; crearea unui program de marketing strategic cu brand de țară „Wine of Moldova” și reforma legislativă și regulatorie. Am fost alături de zeci vinificatori mici și mari care au spart stereotipuri.

Realizările în 2018 au fost frumoase, cu suflet, i-au cucerit nu doar pe oamenii noştri, dar şi pe cei de peste hotare. Nu uit să menţionez campania #BeOurGuest – #FiiOaspeteleNostru, destinată promovării Republicii Moldova ca destinație turistică pe plan internațional, prima campanie socială cu o expansiune virală în mediul digital și social. Peste trei milioane de vizualizări au fost în primele trei săptămâni, fiind amplificată de o campanie integrată de marketing 360 grade în piețele țintă. În România, aceasta a câștigat premiul II pentru „Cea mai bună Campanie de Promovare a Destinației” în cadrul celei de-a VII-a ediții a „eTravel Conference” în România (cel mai mare eveniment de afaceri și promovare online dedicat industriei de turism din România). Campania de promovare a fost apreciată cu premii și în Polonia, și în Republica Moldova. Personal, am gestionat integral și în detaliu acest proiect, asigurând transpunerea unei idei creative în viață și realizarea țintelor propuse.

A sporit mândria de a ne promova țara prin destinații turistice, vinuri și produse locale pentru oaspeții noștri. Zeci de companii au devenit mai competitive, sporind cifra de afaceri, securizând locurile de muncă în regiuni rurale mai ales. Sunt încrezătoare și lupt, iar obstacolele le sparg cu soluții. Mereu învăț de la alții, nu mă mulțumesc cu „fie cum o fi”. Am făcut doar primul pas, trebuie să merg înainte pentru a nu pierde echilibrul.

Lumea se schimbă (în bine), doar prin perfecționarea fiecăruia în parte. Iar schimbarea intervine atunci când conștientizăm care e status quo-ul. Schimbarea de mentalitate e mai dificilă decât procesele de revoluție tehnico-științifică. În activitățile de dezvoltare în care mă implic țintesc renovarea accepțiunilor și ieșirea din inerție.

Personalitatea care mă inspiră e Albert EinsteinPentru simplitatea și libertatea cu care s-a ocupat ori s-a expus despre chestiuni atât de complexe, dar și pentru că încăpățânarea și curajul cu care și-a apărat opinia și viziunile. Despre genialitatea sa e de prisos să spun ceva, a demontat legități milenare.

Fişier

Vice-director al Proiectului de Competitivitate din Moldova; finanțat de USAID și Guvernul Suediei; lider în industriile vitivinicolă și turism;

Secretar General Asociația Europeană de Sommelier (ASE);

Doctor în Drept, Lector, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova

Data şi locul naşterii: 24 septembrie 1981, r. Hânceşti

Studii: Master profesional în Drept, Economie și Management în industria vitivinicolă, Universitatea Montesquieu Bordeaux IV, Franța (2005); Studii de doctorat. Universitatea de Stat din Moldova; Magistru în drept internațional

Text: Iuliana Mămăligă

Foto: Arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin