A devenit cunoscut nu doar în România, dar și în Slovacia, Cehia, Franța, SUA, Peru și, mai nou, în Polonia, acolo unde R. Moldova participă pentru prima dată la prestigiosul concurs „Poetul European al Libertăţii”, ediția 2016-2018, și se traduce „Falsul Dimitrie”. Iar la București proza „Salutări lui Troțki” a atras un public imens, fiind comentată în cele mai prestigioase reviste literare românești, deja tradusă în franceză și trimisă la o editură din Franța. Tot în 2016, romanul „Un American la Chișinău” a fost nominalizat la premiul Visegrad Eastern Partnership Literary Award, Slovacia, iar „Oameni din Chișinău” a ajuns la o editură din Praga, urmând să apară în această vară, povestirea „Bătrâna și fata” fiind deja difuzată la Radio Național din Cehia, la o oră de maximă audiență.

În martie-aprilie, „Falsul Dimitrie” va fi publicat și în limba poloneză. Ce senzații vă încearcă din cauza acestui fapt?

Sunt bucuros și surprins. Nu am crezut că voi trece de prima etapă a concursului, care a fost și cea mai grea, pentru că la ea au participat sute de poeți din toată Europa. A fi nominalizat la „Poetul European al Libertăţii” înseamnă automat să ți se publice cartea de poezii în limba poloneză și asta mă și fascinează cel mai tare. Nominalizarea la acest premiu prestigios înseamnă enorm pentru mine, cu atât mai mult că a fost câștigat de mari poeți de azi, inclusiv de Ana Blandiana.

De ce ați ales să participați la concurs cu această carte și cum ați ajuns să lucrați cu Jakub Kornhauser?

Să știți că inițial am participat doar cu un ciclu de poezii traduse în polonă de el, cu care am câștigat prima etapă, alături de alți șapte participanți. Alegerea a fost a traducătorului Jakub Kornhauser. Lui i-a plăcut această carte. Jakub m-a ales pe mine. L-am cunoscut în primăvara anului trecut, la Festivalul „Primăvara Europeană a Poeților”, organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova.

A tradus deja din avangardiști ca Gellu Naum, Gherasim Luca, Ilarie Voronca și Geo Bogza. Ce vă place la el?

Îmi place că vede avangarda ca ceva care nu s-a încheiat încă, ca ceva în mișcare, în evoluție. Știu că el însuși e un mare poet, care scrie o poezie autentică, de mare calitate, unde neliniștile sale personale se întâlnesc cu marile neliniști ale lumii.

Ce înseamnă să fii scriitor în Republica Moldova?

Să fii visător și luptător în același timp. Dar, în primul rând, luptător, iar cele mai sângeroase bătălii să le duci chiar cu tine însuți.

Are nevoie poezia de publicitate?

Din păcate, azi are nevoie. De aceea, poeții ar trebui să-și părăsească turnul lor de fildeș și să meargă ei la cititori, dacă cititorii nu vin la poeți.

Foiletoanele dvs, pentru unii cititori, sunt ca un arantil datorită căruia suportă mai ușor realitatea din Moldova. Pe dvs. în ce mod vă ajută scrierea lor?

Pentru mine, sunt foarte importante, fiind un permanent și zilnic exercițiu de creativitate. De regulă, niciodată nu știu despre ce va fi textul meu de a doua zi. Dar în fiecare zi trebuie să scriu un nou text și de foarte multe ori mi se întâmplă să mă așez la computer fără să am nimic în cap, fără să știu despre ce să scriu, și încep să-mi scormonesc mintea, îmi închid ochii sau mă ridic de pe scaun și mă învârt prin cameră ca un leu în cușcă, sau fac gimnastică, alerg, alerg o jumătate de oră, o oră, și, deodată, nici eu nu știu cum, bah, mi se naște o idee în minte, de care mă agăț ca înecații de un fir de pai și ies la mal. Când scriu aceste texte, sunt ca un copil căruia părinții i-au cumpărat o bicicletă.

Fişier

Poet, prozator,

dramaturg, columnist

Data și locul nașterii:
8 noiembrie 1967, s. Flutura, r. Ungheni

Studii: Facultatea de Filologie, Universitatea „Transilvania” din Braşov, 1996; masterat la Facultatea de Filologie, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, 1997

opere: A publicat peste 20 de volume de poezie, proză și dramaturgie, printre care „Falsul Dimitrie”, „La revedere, tată”, „Măcel în Georgia”, „Oameni din Chișinău”, „Un american la Chișinău”; „Salutări lui Troțki”, „Alegerea lui Alexandru Suțțo” etc.

Text: Tatiana Corcebaș-Onica

Foto: Fotoroom.md