Emilian Crețu, premiantul „Omul Anului 2017” pentru cea mai bună emisiune de divertisment TV

Despre cei ca el se spune că sunt persoane multilateral dezvoltate. Şi talentate, că fără a doua nu se întâmplă prima. Toţi îl cunosc „la pachet” cu personajul său, Doamna Dora, care s-a înfipt cu toată lungimea unghiilor atât în spaţiul virtual, cât şi pe sticlă, dar puţini ştiu că Emilian e şi un make-up artist şi un hair stylist profesionist.

Dora a apărut mai întâi în mediul online, pe pagina sa DaSuntRoman. Iniţial nu avea nume pentru personajul său, a încercat mai multe variante, dar nu îi păreau OK. Iar când a fost invitat (când a fost invitată Dora) în televiziune, a trebuit s-o boteze. Mulţi dintre fanii săi sunt plecaţi peste hotare şi îi scriu că datorită personajelor sale se simt mai aproape de casă, aşa că a decis să fie Dora, de la dor. Dor de Dora.

Înainte de a avea emisiunea DoraShow la Jurnal TV, era deseori întrebat de ce încă nu o are, chit că lucra ca stilist acolo. Simţea că această emisiune se va naşte, dar nu ştia când – nu-i place să bage pe gât ceva, lasă totul să se întâmple în mod firesc, aşa că la începutul lui 2017 s-a văzut cu propria emisiune. A fost un an plin cu de toate, în care a făcut paşi radicali în cariera sa de artist. A renunţat la teatru. În schimb, a avut câteva turnee – întâlniri cu oamenii care apreciază tot ceea ce face el. Dacă şi-ar da o notă pentru anul 2017, ar fi un 8 sănătos, pentru că mereu este loc până la 10. Dora şi-ar da nota 10 cu +, el – nu.

Nu-i prea place să facă planuri de viitor, vrea să fie surprins, iar toate personajele sale au apărut simplu şi firesc. Scopul lui nu era să facă ceva ca să fie deosebit – pur şi simplu, a filmat personaje pe care le-a întâlnit în societate. Nu ştie exact de ce a ales un personaj feminin – a început să parodieze o vecină şi a văzut că prinde bine la public. În plus, mulţi oameni regăsesc acest personaj în lumea reală: rude sau cunoştinţe de-ale lor. Plus, vorba ceea: dacă nu el, atunci cine?

Despre umor. Emilian este de părere că umor adevărat este acela care reprezintă o societate… fiecare ţară are un umor specific. Că nu e nici românesc, nici rusesc – ceva intermediar, aproape ca pe hartă. Cel puţin, aşa crede Emilian Creţu. Mai greu este, dar şi important pentru un umorist să ştie să traseze acea graniţă dintre umor şi penibil. Umorul este o chestiune relativă: cuiva poate să-i placă pentru că se regăseşte în el, altcuiva – nu şi nu-l înţelege. Sau se poate supăra pentru că se regăseşte în acest umor, se mai întâmplă.

Ce ţine de el însuşi, Emilian, mai degrabă, ironizează o situaţie sau o problemă, nu-i place să clasifice publicul sau fanii, să-i împartă în „ţărani” şi „intelectuali” – face umor pentru oameni şi nicidecum pentru pături sociale. Unora le este mai simplu să zică că „porcăria asta e pentru ţărani. Eu doar sunt cu un cap mai sus ba chiar cu două-trei”.

DoraShow nu înseamnă goană după exclusivitate, este o emisiune care a făcut ravagii pe piaţa media locală şi care a scos în evidenţă stilul unic al îndrăgitului actor Emilian Creţu, dar şi al ingenioasei echipe formată din actori talentaţi, ce stau bine la capitolul autoironie şi acceptă critica: Ina Colbasiuc şi Adriana Bâtcă. Şi nu în ultimul rând, reporterul Adriana Vasilcov, care nu pierde niciun eveniment monden şi ţine sub lupă imaginea vedetelor.

Pentru asemenea efort şi atitudine, caracterul nostru (ca să nu-i spunem erou, că eroii au acoperit cu pieptul ambrazura) merită şi o ceremonie de premiere, unde este obligat să vină şi cu mulţumirile de rigoare. Emilian Creţu are un mare mulţumesc pentru toţi fanii săi, care sunt foarte mulţi şi care i-au dat aripi (ca să nu zicem că l-au scos în faţă în şuturi). Acum, el este Dora, Geta, Ghena, RaisaVadilna datorită lor. Are un mare mulţumesc pentru toţi cei care apreciază munca, talentul şi nebunia sa.

img_9371page_169_fmtFişier

Actor, prezentatorul emisiunii DoraShow, stilist la Jurnal TV, lector universitar la AMTAP (predă machiajul scenic)

Data şi locul naşterii: 5 ianuarie 1987, s. Negureni, r-nul Teleneşti

Studii: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, Facultatea Teatru şi Film

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Marcel Toma

Foto: Victor Tiganciuc

Abonează-te la articolele

Vip Magazin