Natalia Barbu, de 15 ani alături de VIP magazin

S-au schimbat multe. Parcă era o altă viață. Și asta pentru că a apărut familia și un copil minunat! Sunt soție, mamă, trăiesc la București și toată activitatea mea s-a mutat acolo. Am învățat să nu pierd timpul cu oameni care nu merită, dar am înțeles că trebuie să-i apreciez și să stau mai mult cu familia, cu cei apropiați, cu mama. Să petrec timp cu mama. Nu e un regret, dar aș fi vrut să fi avut mai mult timp pentru ea.

Dacă aș avea ocazia să mă reîntorc în trecut, mi-aș sugera să nu pierd timp în relații toxice. Am avut astfel de relații lungi și proaste. Și mi-aș spune să apreciez oamenii care mă ajută în carieră. Să nu mă las influențată de părerile altora.

Acum 15 ani îmi imaginam exact viața pe care o am acum. Cu un copil, fericită, cu un soț pe care îl iubesc și mă iubește. Cu o cariera echilibrată, în așa mod ca să pot să cânt, să compun și să am timp pentru familia mea. Ceea ce mi se pare că am atins.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin