Este un nume și o autoritate în fotbalul moldovenesc, pe care și le-a câștigat atât din postura de jucător, cât și din cea de antrenor. Că a fost căpitanul Zimbrului și a selecționatei Moldovei, că a condus aceleași echipe din postura de antrenor principal, că a fost mâna dreaptă a lui Mircea Lucescu în ultimii 15 ani – peste tot a fost la locul lui și a făcut ceea ce știe el cel mai bine. Fotbal. Acum, după ce s-a încheiat „odiseea estică” a lui Mircea Lucescu și Alexandru Spiridon, ultimul a dat curs invitației venite de la FMF, dar și a provocării de a conduce echipa națională a Moldovei în preliminariile lui EURO 2020, dar, și mai important, în noul turneu lansat în această toamnă: Liga Națiunilor UEFA. În ajunul debutului echipei naționale și a lui Alexandru Spiridon, antrenorul principal al acesteia, în cadrul acestui turneu, nu am ratat ocazia să-i culegem câteva gânduri despre asta, despre alta, dar și despre ceva în plus.

Text: Marcel Toma

Foto: Federația Moldovenească de Fotbal, arhiva personală

caf_0021Reîntoarcerea la națională

În toți acești ani cât am fost plecat de acasă, și sunt vreo 14 la număr, am păstrat legătura și am fost în relații bune cu președintele FMF, Pavel Cebanu. Ne sunam destul de des, primeam de la el uneori și propuneri de a conduce echipa națională. Cum eram prins de contract, întâi cu Șahtar, apoi cu Zenit, firește, nu puteam să le dau curs. Am vorbit și când am plecat de la Zenit, dar atunci federația îl avea sub contract pe Igor Dobrovolschi, astfel că răspunsul meu a fost la fel de ferm – selecționata avea antrenor, plus că mai aveam și alte propuneri. După expirarea înțelegerii FMF cu Dobrovolschi, s-a revenit asupra discuției, plus că a apărut acest nou turneu, Liga Națiunilor UEFA – o nouă provocare, care mi-a trezit interesul profesional. Desigur, am studiat datele problemei, am examinat situația, am apreciat șansele și de aici a venit și acordul meu care a fost determinat și de perspectiva care reieșea din acest turneu. Revenirea la cârma Naționalei a fost cauzată și de faptul că trebuie să întorci datoria țării în care te-ai născut și în care te-ai format ca și fotbalist sau antrenor.

Sarcinile puse

Mi le-am stabilit eu însumi – am și declarat că vom lupta pentru primul loc în grupa Ligii Națiunilor și accederea în faza play-off. Sarcina noastră, a staff-ului naționalei, e una mai largă – odată cu rezultatele pe care le așteptăm, vrem să întoarcem înapoi spectatorul în tribune. Asta, cel puțin, mi-o doresc eu. Avem această șansă, plus că se auzeau reproșuri de ce nu joacă la Chișinău echipa națională meciurile sale de pregătire, iar cele trei meciuri de acasă din Liga Națiunilor le vom juca anume la Chișinău, pe stadionul Zimbru.

_7506270Primele amicale, primele rezultate

Știam că va fi greu la început – așa a și fost. În linii mari, cei mai buni jucători moldoveni joacă în campionate străine, așa că pentru primele meciuri amicale n-am avut posibilitatea de a convoca jucători care evoluează în afara campionatului Moldovei. Pe de-o parte, a fost bine, pentru că era necesitatea de a trece prin sită și de a analiza toți jucătorii care evoluează în competiția internă. Au fost și meciuri acceptabile, au fost și meciuri catastrofale, dar acesta e specificul partidelor de verificare în care foloseam, practic, componențe diferite meci de meci anume pentru a evalua starea reală a jucătorilor convocați.

Intrăm în detalii… În prima, în compania participantei turneului final World Cup 2018, Coreea de Sud, am avut o evoluție demnă, am pierdut la un gol diferență, primit după o fază standard, în care ne-am creat și noi ocazii. Apoi am jucat contra Azerbaidjanului – s-a încheiat 0-0, deși parcă noi am fost mai aproape de victorie. Apoi am jucat cu încă o participantă a fazei finale a Campionatului Mondial, Arabia Saudită, meci în care am avut o evoluție lamentabilă, poate și pentru că au jucat fotbaliști noi, opt din care au fost convocați pentru prima dată la Națională, pe care am fost dator să-i verific pentru că în echipele lor de club stau foarte bine, aproape lideri, dacă se acceptă o așa exprimare. Din păcate, mulți dintre ei n-au trecut testul și nu m-au convins că vor și merită să joace la Națională. Da, fiecare are dreptul la o a doua șansă, dar nu trebuie să uităm că Liga Națiunilor e un turneu de scurtă durată și nu ne lasă loc de experimente și reîncercări. Fiecare punct pierdut poate să coste calificarea mai departe, chit că avem de jucat cu doar 3 echipe.

Am mai jucat cu Coasta de Fildeș, la Paris, o echipă foarte puternică, în care pierdeam 0-2, am revenit la joc după o discuție mai bărbătească la pauză și am reușit să reducem din handicap, dar n-am reușit egalarea. De astă dată, a fost cu participarea stranierilor. Ultima partidă a fost cu Armenia, pe care am dominat-o, dar scorul a rămas alb. Din păcate, n-am reușit o victorie de moral în aceste partide, una foarte importantă pentru jucătorii noștri, care să le dea încredere.

caf_0324Antrenorul Spiridon. Atunci și acum

Am devenit antrenor principal la 34 de ani, vârstă la care am și reușit anumite rezultate cu Zimbru, câștigând campionatul intern. Au urmat alte echipe de club, postul de antrenor al selecționatei de tineret, apoi al selecționatei mari. După care a venit propunerea de a-l asista pe Mircea Lucescu la Șahtar, apoi a fost Zenit. Poate că această experiență acumulată în campionatele Ucrainei, Rusiei, dar, mai ales, în cupele europene intercluburi îmi va fi de real folos în activitatea mea de antrenor principal al selecționatei Moldovei. Mă refer la Liga Campionilor, Cupa UEFA, ultima ediție a cărei Șahtar a și câștigat-o…

În fotbalul moldovenesc s-au schimbat generații și n-aș vrea să compar generația de atunci cu cea a jucătorilor de acum. Îmi vine greu să compar campionatul de atunci cu cel de acum. Atunci era un fotbal, acum e altul, sunt epoci diferite, au crescut generații noi de fotbaliști, s-au schimbat multe în fotbal, în general…

Per ansamblu, a devenit mai rapid, mai sistematic, mai mecanic, poate, spre decepția celor care preferă stilul spectaculos, a devenit mai combativ, așa că e nedrept să comparăm anul 2004 cu 2018.

 Călătorii și monitorizări

Am mers în Italia să-l văd pe Artur Ioniță la un meci pe care echipa sa, Cagliari, îl avea cu Verona – se întâmpla tocmai când trebuia să convoc și stranierii pentru meciul cu Coasta de Fildeș. Pentru a urmări jucătorii noștri care joacă peste hotare, televiziunea și internetul oferă destule soluții. Despre campionatul intern, fiecare etapă se joacă pe durata a două zile, fapt ce-mi permite să văd mai multe partide și să cunosc, practic, complet potențialul fiecărui fotbalist al vreunei echipe. Deși, recunosc, mi-a fost greu, la început, să trec de la analiza meciurilor Barcelonei și altor echipe de top la studierea jocurilor echipelor noastre, dar omul se acomodează repede la situațiile nou create, așa că m-am adaptat rapid. Sunt la curent cu ce se întâmplă la echipele naționale Under-17 sau Under-19, echipa de tineret etc…, cunosc stilul și metodele de lucru ale antrenorilor de acolo care, de altfel, sunt foștii mei jucători, fie că e vorba de Oleg Fistican sau Sergiu Cleșcenco.

 Materialul pus la dispoziție

Aici nu e echipă de club, nu poți avea sau cere jucătorii pe care ți-i dorești. Toți trebuie să înțeleagă un singur lucru și să accepte o singură situație, în cazul echipei naționale. Avem ceea ce avem în materie de fotbaliști selecționabili – alții nu-s. Respectiv, trebuie să lucrăm cu materialul pe care îl avem la dispoziție. În primul rând, eu a trebuit să înțeleg acest lucru atunci când am trecut de la munca de antrenor de club la cel de selecționată. E o chestie foarte simplă și banală, dar foarte importantă, totodată. Acesta este fotbalul nostru și slavă Domnului că mai sunt oameni care susțin echipele din campionatul intern – la noi nu poți face afaceri, respectiv, profit, din fotbal, așa cum este în Europa, unde Juventus și-a scos banii cheltuiți pe Ronaldo timp de trei săptămâni doar din vânzări de tricouri. La noi, așa ceva este imposibil, nu că greu de imaginat. Respectiv, avem ceea ce avem și cu asta mergem înainte.

Noutăți în lot

Fără să dau nume… În toate cantonamentele organizate până acum au fost testați 45 de fotbaliști – e un număr mare, de aici și rezultatele venite ca urmare a meciurilor de verificare. Am jucat cu componențe diferite. Practic, în fiecare meci, jucătorii evoluau pe poziții mai puțin obișnuite pentru ei la echipele de club, pentru a putea vedea capacitatea lor de adaptare la posturile noi. Munca în echipă a avut de suferit pentru că băieții nu au jucat niciodată împreună și componențele se schimbau de la meci la meci. E o problemă că fiecare din ei are obișnuințe și stereotipuri de la echipele lor de club, determinate și de principiile fiecărui tehnician care îi antrenează. E dificil să reușești, în cele câteva zile de cantonament, să le schimbi mentalitatea și schemele pe care le au ei în cap și să le ceri altceva să facă. Dar am încercat, pentru că trebuie să vezi și să știi tot, cum joacă și ce are în cap fiecare.

Fotbalul, perceperea

Fiecare percepe fotbalul în felul său – eu îl percep în felul meu. Consider că fotbalul este în primul rând un joc, iar acest joc trebuie să aducă satisfacție celor care se află pe teren și celor care urmăresc din tribune și din fața dispozitivelor ceea ce se întâmplă în teren. Pentru a primi satisfacție din fotbal, după mine, trebuie să-i dictezi condițiile adversarului, să-l domini, să controlezi balonul mai mult decât adversarul și nu doar să te aperi și să joci pe contre, dacă suntem mici în plan fotbalistic. Dominând, va apărea încrederea și psihologia învingătorilor. Pentru a domina însă este nevoie de o pregătire fizică și funcțională, detalii la care noi lucrăm. Desigur, cineva va invoca cazul Greciei sau al altor echipe care au obținut succes jucând altfel decât văd eu, dar sunt cazuri și cazuri. În fotbal contează o sumedenie de factori care determină un rezultat. Regula de bază însă trebuie să fie una și eu o văd anume promovând fotbalul spectaculos, de atac.

 

img_8489Disciplina

Este primul și cel mai important aspect pe care pun preț. Și nu e vorba doar de terenul de fotbal. Dacă omul e organizat în viață, el va fi exact așa și pe teren, acolo unde disciplina e cel mai important factor. Jucătorul trebuie să execute întocmai toate indicațiile de joc, fără improvizări și abateri, așa cum vrea el. Pot ierta orice greșeală tehnică, dar nu pot ierta abaterile de la sistemul de joc. Se zice că pierde echipa sau antrenorul… Nu. Pierderea, de regulă, este determinată de o eroare a unui jucător sau a unui grup de jucători. Există niște principii în apărare sau atac pe care nu trebuie să le încalci. Chiar și dacă aluneci, trebuie să alegi altfel de crampoane… Cel care nu respectă principiile de care vorbesc, dacă, din cauza lui, echipa pierde și cade în clasamentul FIFA, trebuie să-și pună întrebări dacă locul lui este la echipa națională.

Speranțe

Nu sunt cazuri ca cineva să joace în club bine și eu să nu-l observ. Mai ales că acum a apărut o pleiadă de jucători tineri: același Reabciuk – datorită calităților pe care le are, ar putea să crească un fotbalist bun. Damașcan, Baiciuc, Nicolăiescu, la fel, dispun de toate calitățile necesare pentru a face o figură frumoasă, inclusiv la echipa națională. Șansa li se oferă, cu siguranță. Virgiliu Postolachi este și el de menționat în acest context, legitimat recent la PSG. I-am trimis încă o dată convocarea, doar că în cazul lui e o altă problemă – trebuie să decidă culorile cărei țări va apăra.

Liga Națiunilor UEFA

O decizie corectă luată de forul european. În fiecare grupă adversarii sunt de o valoare aproximativ egală, respectiv, apare și un stimulent mare pentru echipele din grupele de jos, având șansa de a crește în fiecare sezon în grupa superioară. Noi, din D în C etc… Și o șansă în plus, egalată cu o speranță de calificare la turneul final.

Șanse…

Părerea mea de acum, la fel cum era și atunci când am luat decizia revenirii, e că toate echipele din subgrupa noastră sunt aproximativ de un nivel. Chiar dacă, formal, suntem cotați cu șansa a treia, după Belarus și Luxemburg, net superioare nouă și conform clasamentului FIFA – după noi e doar San-Marino. Sper să dăm peste cap aceste cotații.

Noi suntem în stare să mergem mai departe. Mereu îmi stă în gând exemplul Letonei care s-a calificat în faza finală EURO 2004. Noi nu eram mai slabi decât ei, nici la nivelul selecționatei, nici la nivel de cluburi.

Omul dincolo de fotbal, Alexandru Spiridon

…Are parte de o susținere necondiționată din parte familiei, în persoana soției Lilia și a fiicei Nelly. Cealaltă fiică, Daria, la fel, îi aduce momente frumoase împreună cu nepoții care sunt mari și au obținut deja primele rezultate în sport – Mari face tenis, la ai săi 17 ani, iar nepotul Lado este fotbalist.

Familia este totul pentru mine, pe lângă fotbal. Poate chiar în fața fotbalului, care îmi ia, totuși, mult timp. De aceea, tot timpul rămas liber de fotbal îl acord în exclusivitate familiei. Nu am pasiuni de genul pescuitului sau sărituri cu parașuta și cred că familia mea este fericită și din acest considerent.

cvm_0507