Sergiu Niculiță, cel mai bun reporter TV al anului 2017

A reușit să iasă în evidență, împreună cu postul TV la care activează, grație independenței, imparțialității și profesionalismului. De ce nu, și datorită papionului său, care a apărut încă la TV7 și a trecut împreună cu Sergiu la TV8 și fără de care unii oameni nici nu-l mai recunosc. Nebunia lui l-a dus pe linia frontului din Ucraina de est, în cel mai important proiect al anului.

Prin ce anul 2017 a devenit un an important în viaţa ta de om şi în activitatea ta de reporter?

A fost un an al schimbărilor, cu noi începuturi, emoţii şi foarte mult stres, dar şi un an al împlinirii dorinţelor. Totul a început atunci când a fost sistată activitatea postului TV7. A fost o perioadă de câteva luni în care nu mai vedeam „lumina de la capătul tunelului” şi chiar mă gândeam să mă retrag din jurnalism. Chiar şi aşa, am profitat de acea „vacanţă” ca să fiu mai aproape de părinţi, prieteni şi colegii de muncă. Alături de colegii de la TV7 am trecut peste acele mici greutăţi. Apropo, atunci când am văzut noile culori, logoul, studioul şi am aflat şi ziua lansării, tot ce a fost până atunci parcă s-a şters din memorie.

Ce ai făcut pe front?

După lansarea TV8, deplasarea în Ucraina a fost cel important moment pentru reporterul Sergiu Niculiţă. În zonele de conflict am avut ocazia să discut cu militarii ucraineni şi cu locuitorii din satele din regiunea Luhansk, aflate în imediata apropiere de linia frontului.

Crezi că ceea ce faci tu în TV şi la TV8, în speţă, a avut şi un impact direct asupra societăţii? Care ar fi fost acesta?

O ştire care cred că a schimbat lucrurile în societate, în special în sistemul justiţiei, este cazul tânărului Andrei Brăguţa, care a decedat în penitenciar. Acest dosar a fost urmărit şi mediatizat de toată redacţia TV8. Şi faptul că mai mulţi poliţişti au ajuns pe banca acuzaţilor, iar procurorul şi judecătorul care se fac vinovaţi de faptul că tânărul a ajuns în penitenciar au fost eliberaţi din funcţii, cred că este o dovadă că nu ne facem munca în zadar.

Fişier

Reporter TV8

Data şi locul naşterii: 25 martie 1992, Or. Chişinău

Studii: medii de specialitate în alimentaţie publică; licenţă în jurnalism şi ştiinţe ale comunicării la USM

 

Text: Marcel Toma

Foto: arhiva personală

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin