Tudor Ceaicovschi, câștigătorul „Omul Anului 2017” în domeniul Business

Misiunea lui este nobilă, dar și ingrată totodată, aparatajul de diagnosticare și tratament pe care îl livrează în Republica Moldova grupul de companii condus de el fiind de ultimă generație. Tudor simplifică și eficientizează la maximum procedurile de diagnosticare, chiar dacă pentru aceasta are de înfruntat mentalitatea unui sistem mai puțin flexibil.

Global Biomarketing Group-Moldova (GBG), al cărui fondator sunt şi pe care îl conduc, a fost fondat pe 6 ianuarie 1995 şi păşeşte în al 23-lea an de activitate, perioadă în care a suferit unele schimbări de statut, dar şi-a păstrat obiectivele propuse iniţial. Fiind lider pe segmentul său de piaţă, GBG are scopul să aprovizioneze instituţiile medicale, toate laboratoarele clinic-diagnostice şi instituţiile ştiinţifice cu utilaj pentru diagnostic şi tratament de cea mai înaltă calitate.

Cu o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de lei anual, GBG a deservit peste 400 de instituţii medicale de diferit profil din republică. Grupul de companii este lider şi după numărul de contracte realizate prin licitaţii publice. Noi livrăm echipament spre toate subdomeniile medicale, de la cercetare ştiinţifică până la neurochirurgie, cardiologie, stomatologie, chiar şi segment veterinar. Noi aducem aparataj foarte sofisticat de la branduri mondiale – rezonanţă magnetică, computer tomograf, ultrasonografie, amplificatoare pentru genetica moleculară, aparate radiologice digitale ş.a.

Noi am schimbat totalmente conceptul diagnosticului de laborator din Moldova. Anume prin noile echipamente, dar, mai ales, prin tehnologii. Am determinat mulţi medici să se perfecţioneze şi să treacă la metode mult mai eficiente decât cele cu care erau obişnuiţi, bazate pe metode grele şi volume mari de reactive, inclusiv dintre cele mai toxice. Noi am adus în R. Moldova cele mai avantajoase şi sigure concepte de diagnostic, cu cel mai scăzut nivel al nocivităţii, identice cu cele utilizate în ţările Comunităţii Europene.

De noi ţin toate detaliile privind instalarea şi instruirea personalului medical, ca şi deservirea ulterioară a aparatajului – este şi acesta un rol important pe care îl are compania noastră în domeniul diagnosticului. Chiar dacă tendinţa domeniului este automatizarea totală a procesului, factorul uman este important în instalarea şi asigurarea funcţionalităţii sistemelor automate, dar şi în pregătirea personalului în ce priveşte utilizarea lui corectă. Echipa noastră de ingineri se află zilnic la lucrări de instalări şi pregătire a personalului medical. Ce ţine de personalul companiei, în general, aceştia sunt medici pregătiţi, cu grade ştiinţifice, ingineri şcoliţi, manageri, iar investiţiile în personal sunt permanente.

2017 a fost şi el un an plin de realizări frumoase pentru noi, cum ar fi instalarea, la Catedra de Stomatologie a Universităţii de Medicină, a tocmai 93 de cabinete stomatologice, plus două tomografe dentare 3D. Un alt proiect reuşit a constat în livrarea în 28 de raioane a aparatelor radiologice digitale. Tot de raioanele republicii ţine un alt proiect, realizat împreună cu Ministerul Sănătăţii – am intervenit în domeniul ortopediei, pentru endoprotezarea pacienţilor care aşteaptă ani de zile într-un rând enorm. Am dotat spitalele raionale cu echipament medical, am pregătit specialişti pentru aceste intervenţii de endoprotezare.

Nu putem fi într-un pas cu cele mai noi tehnologii, la nivel global, pentru că acestea se schimbă foarte repede, iar sistemul nostru, mai ales la nivelul instituţiilor de stat, este mult mai greoi. Tărăgănarea privind luarea deciziilor şi aprovizionarea reprezintă o problemă mare a sistemului nostru medical, determinată de obicei de posibilităţile reduse de achitare. Unele instituţii, care au dorit să ţină pasul cu modernitatea, au mers pe metoda de creditare, s-au dotat aşa cum şi-au dorit şi dispun de unele echipamente performante, ca să facă faţă concurenţei din partea domeniului privat, care se dezvoltă foarte rapid.

Timp de şase ani am făcut ştiinţă serioasă în domeniul alergologiei şi al imunologiei. Am activat pe durata a şase ani în cadrul Universităţii de Medicină în calitate de colaborator ştiinţific, iar în 1994 am decis să fondez această companie şi să mă orientez spre afaceri, tot de medicină însă legate. Am doi copii, cel mai mare este student la Economie în Marea Britanie, o realizare pe care, într-un fel, mi-o atribui şi mie. Timpul liber îl petrec în mod activ: ador schiatul, iar când se iveşte vreo ocazie, îmi amintesc de experienţa de baterist pe care o am încă din şcoala muzicală.

_f3a9127page_76_fmtFişier

Fondator al Global Biomarketing Group-Moldova (GBG)

Data şi locul naşterii: 4 noiembrie 1966, or. Nisporeni

Studii: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Marcel Toma

Foto: Natalia Mitereva

Abonează-te la articolele

Vip Magazin