Un sfert de veac alături de „Mihai Viteazul”

Nelly Berezovschi, de aproape 15 ani, se află la cârma unuia dintre cele mai râvnite licee din capitală, iar de atunci istoria acestuia a avut parte doar de momente plăcute. A crescut generaţii de copii, dar şi pedagogi care s-au manifestat şi au evoluat odată cu trecerea anilor. În acest an, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” celebrează un sfert de veac alături de discipolii şi dascălii săi. Şi, că tot se spune că toamna se numără bobocii, noi am decis să aflăm chiar de la dna directoare prin ce a cucerit acest liceu inimile celor care l-au ales.

De când sunteţi la cârma liceului? Care au fost cele mai mari provocări ale dvs şi cum le-aţi depăşit? Cine v-a fost alături?

Din martie 2003 am preluat conducerea Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” de la regretatul Ştefan Moroşanu. Din prima zi am apreciat echipa de profesori competenţi, inclusiv pe cei care deja de 25 ani (de la deschiderea liceului, din anul 1992) activează într-un stil inovator: Iulia Botezatu, Rodica Curmei, Lucia Gaibu, Eleonora Lupaşcu, Olga Starţun, Vera Bucătaru, Lidia Perev, Lidia Dogaru, Elena Harea-Ababii, Carolina Cojocaru, Tatiana Palamarciuc, Svetlana Negru, Ecaterina Laur, Vera Gramarciuc. Ei sunt şi membrii Comitetului Organizatoric pentru organizarea şi desfăşurarea serbării dedicate aniversării liceului: „25 de ani de zbor spre Lumină!” va avea loc la Teatrul „Ginta Latină” la 21 noiembrie 2017.

Cum vă simţiţi în postura de director al Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”?

Mă simt într-o atmosferă vie a creşterii, cu intenţie sănătoasă de afirmare pe tărâmul educaţiei.

20353827_4931214210276_optFiind vorba de dificultăţi şi succese, care consideraţi că au fost cele mai mari realizări de până acum ale dvs în calitate de director?

Cea mai mare realizare cred că a fost să obţinem titlul de „Şcoală prietenoasă Copilului”. Tot aici, menţionăm cu siguranţă Ordinul de Onoare al Instituţiei Publice Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, oferit de preşedintele Republicii Moldova în decembrie 2010. Şi, nu în ultimul rând, iniţierea unui management al schimbării în educaţie în anul 2014.

Ce obiective v-aţi propus la începutul mandatului?

Cu toţii cunoaştem mottoul „Per aspera ad astra”. Anume el ne îndeamnă spre calea cunoaşterii. Din el a rezultat şi obiectivul prin care ne spunem: „Cea mai frumoasă zi din viaţă este astăzi.”

Ce nume cunoscute din societatea noastră au absolvit Liceul „Mihai Viteazul”?

Toţi absolvenţii sunt personalităţi deosebite pentru noi. Printre ei sunt şi Anişoara Loghin, Serj Kuzenkoff, Karisma, Daniel Vodă, Regina Mogorean, Valeria Gamarţ, Cătălina Dondiuc, Jana Rusu, Ion Jalbă, Nicolae Şandrovschi, Ion Bargan, Ion Donica, Alexandru Cuşmir, dar şi mulţi alţii.

11919125_8846103016086_optCum arată portretul elevului de la Liceul „Mihai Viteazul”?

Elevii noştri sunt fericiţi şi inspiraţi. Iar aceasta doar ne bucură.

Foarte mulţi părinţi îşi doresc extrem de tare să-şi înscrie copiii la Liceul „Mihai Viteazul”. Ce ar trebui să ştie înainte de a lua decizia de a-şi da copiii la această şcoală?

Să vină cu multă încredere în potenţialul pedagogilor. Acesta este succesul prin care vom reuşi împreună să atingem culmile înţelepciunii.

Ce colaborări cu alte şcoli / licee locale / internaţionale aveţi?

Liceul nostru încearcă să colaboreze cu toate instituţiile de învăţământ din ţară. O atenţie aparte o acordăm problemei asupra căreia liceul nostru lucrează momentan – „Instituţia modernă şi pedagogul: potenţial, tehnologii şi parteneriat cu alţi factori sociali” – , relatată în Programul de dezvoltare a instituţiei. O colaborare mai specială o avem cu preşedintele Asociaţiei Literaţiei din România, doamna Liliana Romaniuc. Şi este un nou început cu multă insistenţă pentru reducerea analfabetismului funcţional prin dezvoltarea competenţelor de literaţie.

11057351_9285216238841_optCâţi discipoli studiază în prezent în acest liceu? Câţi profesori activează în echipa lui? Şi câţi dintre ei sunt tineri profesionişti?

În prezent, aici studiază 1 647 de elevi, în 48 de colective de clase. Contează că cei mai buni chimişti sunt de la „Mihai Viteazul”, graţie unui Profesor cu Literă Mare, Zinaida Ungureanu. Tot aici aş menţiona şi un mentor deosebit pentru copii, pe Maria Buruiană, învăţătoare de clasele primare, şefă de catedră, care ştie să motiveze fiecare profesor spre creativitate şi calitate în procesul educaţional. Cât priveşte numărul de profesori, avem un colectiv format din 124 de persoane, dintre care 94 posedă grade didactice: superior, gradul I şi al II-lea. Avem şi 21 de tineri specialişti cu o experienţă de doi-şapte ani.

Cât de mult se implică părinţii în procesul educaţional al copiilor? Cât de activ participă ei?

Un rol aparte îl are Asociaţia Obştească a Părinţilor, fondată în anul 1993 de regretatul Gheorghe Diaconu. Activitatea a fost preluată oficial de dna Ana Sârbu, în anul 2003, fiind membru activ al formaţiunii. În baza unui Acord de Parteneriat, părinţii elevilor noştri, antrenaţi în diferite domenii de activitate de bază, au susţinut obiectivele educaţionale ale liceului, inclusiv înzestrarea instituţiei cu materiale didactice pentru fiecare copil (ceea ce era foarte important într-o perioadă grea de dezvoltare a liceului). În toţi aceşti ani, părinţii ne-au fost parteneri în asigurarea drepturilor şi a obligaţiunilor elevilor şi ale părinţilor lor şi aici aş menţiona aşa nume ca: Tamara Drozdova, Raisa Vasilache, Iurie Pânzaru, Vasile Gorgos, Didina Petraşco, Adam Marcela, Tatiana Tintiuc, Doina Mogorean, Liubovi Plângău.

21744925_2361168470775_optCare este rolul unei şcoli în educaţia unui elev? Îl lăsăm doar cu cei „7 ani de acasă” sau şi profesorii îşi au partea lor de „vină” în acest proces?

În instituţia noastră, toţi angajaţii sunt parte componentă importantă în asigurarea serviciilor educaţionale de calitate. Lipsesc uneori şi cei 7 ani… nu doar la copii… În baza unei ciclograme bine structurate, sunt prevăzute diverse servicii educaţionale (cercuri pe interese, ore opţionale, servicii de recuperare (şi psihologice), diverse activităţi de conlucrare individuală cu copiii şi părinţii lor. Nu în ultimul rând, părinţii participă sistematic la evaluarea în procesul didactic, fiind informaţi din timp despre conceptul de evaluare, din perspectiva înţelegerii naturii acestui proces şi a modului de realizare.

Cum aţi caracteriza relaţia elevi – profesori la Liceul „Mihai Viteazul”?

Este una foarte prietenoasă. Cu siguranţă, dacă ne cunoaştem şi respectăm obligaţiunile care ne aparţin. În instituţia noastră, a devenit o prioritate etica şi eficienţa profesională. În toate.

Majoritatea elevilor consideră că unii profesori au o mentalitate comunistă. Vi se pare un lucru normal?

Consider că toţi au dreptul la opinie. Cu copiii noştri, noi comunicăm permanent cu respect. Important este că în comunitatea noastră şcolară am ajuns la un numitor comun: şcoala trebuie să fie centrată pe învăţare, cu strategii bune de lectură, pe asigurarea predării pentru înţelegere. Şi doar prin comun acord ne vom concentra pe rezultatul dorit pentru a identifica mai multe opţiuni de soluţionare.

img_6879page_73_optConsideraţi că între generaţiile ce vin în liceu sunt diferenţe mari?

Nu. La programul de dezvoltare a IPLT „Mihai Viteazul” participă activ elevii şi părinţii. Revizuirea Programului de dezvoltare a instituţiei, care are loc anual, prevede şi noi aspecte, care contribuie la învăţare, la „cimentarea” relaţiilor de sprijin profesor – elev, la dezvoltarea obiectivelor-cheie ale instituţiei, la elaborarea şi implementarea strategiilor de evitare a eşecului.

Cum staţi la capitolul dotarea liceului cu cabinete multimedia, echipamente tehnice performante, Wi-Fi, televizoare LED? Se observă o diferenţă în utilizarea acestora în timpul orelor?

img_2189page_73_optLe avem pe toate. Dar prioritară a devenit cultura organizaţională a liceului. Mă refer la lecţii bine structurate, descoperirea modului potrivit de predare, diversitate, profunzime, dinamism şi determinarea sarcinilor interdisciplinare.

Cum veţi sărbători cei 25 de ani ai liceului? Veţi realiza un program special / festiv? Cine îl va organiza? Veţi avea şi invitaţi speciali?

În primul rând, o să aduc sincere mulţumiri tuturor angajaţilor pentru că fiecare dintre ei îşi conştientizează bine rolul la locul de muncă. O să trecem în revistă toate succesele şi eşecurile noastre. Şi îmi voi manifesta încă o dată consideraţia faţă de echipa managerială a şcolii, menţionându-i pe Nadejda Iabanji, Valentina Demerji, Svetlana Negru, Epistemia Drenţa, Galina Guţu, Ana Meriacre, Maria Gaburea. Aceşti oameni muncesc asiduu, cu mult suflet zi de zi. La 21 noiembrie, am să le spun cu toată certitudinea că sunt cei mai buni manageri. Şi merită apreciere ÎNALTĂ! Aşa este.

Ce evenimente organizaţi în mod tradiţional în liceu? Aveţi Ziua Uşilor Deschise sau ziua în care elevii conduc liceul?

O, da! Doar că ei, copiii, nu-şi dau seama că, de fapt, noi toţi activăm corespunzător aşteptărilor lor. Important e că elevii noştri corespund statutului de elev modern al sec. XXI.

11046872_4527285115952_optCe planuri aveţi pentru viitorul acestui liceu?

Pornind de la gândul că „nu îi educăm pe elevi, ci facem educaţie cu ei”, mi-aş dori ca procesul de creativitate (şi nu numai) să prindă viaţă în tot sistemul educaţional din R. Moldova, cu o putere vizibilă şi clară a educaţiei spre împlinirea personală a fiecărui copil. Doar suntem implicaţi în educaţie în orice fel şi putem lua parte la schimbare: elevi, pedagogi, părinţi, funcţionari publici sau politicieni. Este o necesitate iminentă a timpului să schimbăm lucrurile. „Civilizaţia este o cursă între educaţie şi catastrofă”, zicea H. G. Wels. Evident, educaţia, fiind o problemă globală, este şi una profund personală… Este pentru noi toţi! Cu toţii avem un spectru bogat de aptitudini înnăscute şi, în cazul fiecăruia, toate sunt diferite. Personalizarea ne obligă să ţinem cont de aceste diferenţe în felul în care predăm diferiţilor elevi. Este un proiect nou al IPLT ,,Mihai Viteazul” pentru viitor prin prezentul creativ al colectivului.

 

 

Text: Svetlana Tataru, Foto: Dmitrii Alexeev

Abonează-te la articolele

Vip Magazin