Zyna merge în sferturi

Acolo unde o va întâlni pe Nastea. Cu care se va bate pe durata a aproape două ore, după care o va învinge la lovituri… de departajare. Sau, poate, invers, Anastasia îi va arăta puterea ursului siberian, iar lucrurile se vor încheia mult mai repede…

croatia_siteNu vă speriați – e o abordare a evenimentelor care au loc la Campionatul Mondial din Rusia prin prisma proiectului „Echipa de Vis”, în persoana fetelor care reprezintă acolo tările partticipante. Astfel, Zyna Vechiu, „croata” noastră, experimentată și luptătoare, la fel ca și echipa de fotbal a Croației, s-a văzut fericită după încheierea loviturilor de departajare din meciul din optimi cu Danemarca. Croația așteaptă în sferturi Rusia, cea care s-a calificat tot la lovituri de departajare în meciul cu favorita, chiar și dacă doar pe hârtie, Spania. Deci, Anastasia Ivașcevnco, „rusoaica” noastră, abia așteaptă confruntarea directă, ca să-i explice Zynei care-i treaba cu ursul care cântă la balalaică…

rusia_sitePână una alta, nu uitați să le votați și AICI!

Abonează-te la articolele

Vip Magazin