Recunosc că de mai bine de o lună nu prea am avut timp să privesc un film. Dar e o „absenţă” motivată, pentru că m-am pregătit intens de Campionatul Naţional, dar și de cel European. Totuşi, în clipele libere nu ezit să privesc nişte filme de genul unor aventuri. Îmi place suspansul pe care îl trezesc acestea, poate că de asta „Adrenalina” este şi filmul meu preferat şi îl revăd ori de câte ori găsesc acel timp liber. Îmi place cum joacă la ecrane Jason Statham şi Tom Hardy şi încerc să nu ratez nicio premieră în care apar aceşti actori. Au o charismă care te face să vrei să priveşti filmul cu ei până la final, pentru că într-adevăr fac o treabă bună acolo, pe platoul de filmare, iar rezultatul muncii lor se vede atunci când ajungi pe scaunul din cinematograf sau când stai acasă în faţa televizorului.
Din unele filme poţi învăţa multe. Bine, nu mai multe decât din cărţile de la medicină, dar, totuşi, te pot face să vezi cum ar trebui să reacţionezi în unele situaţii şi de ce, să ştii cum să o faci şi tu. Aşa sau altfel, oricum, operele cinematografice, fie ele de Oscar, fie nu, sunt o metodă tare plăcută de a te relaxa uneori şi de a mai scăpa de rutină.
Topul filmelor lunii aprilie-mai oferite de către Cinematograful Patria
TAXI 5
Regie: Franck Gastambide
Distribuţie: Franck Gastambide, Malik Bentalha, Bernard Farcy
Cui nu îi era dor de comisarul Gibert? Iată că revine pe ecranele mari într-o nouă producţie semnată de către Franck Gastambide. Ne despărţim de îndrăgiţii Samy Naceri şi Frédéric Diefenthal, dar, în schimb, facem cunoştinţă cu un alt ofiţer de poliţie care s-a transferat la un comisariat din Marseille şi trebuie să prindă un grup de tâlhari italieni care conduc un Ferrari.
PLOEY. YOU NEVER FLY ALONE
Regie: Árni Ásgeirsson
Distribuţie: Jamie Oram, Harriet Perring, Iain Stuart Robertson
Ploye e un pui care nu a învăţat să zboare la timp şi toamna, când a ajuns să emigreze, familia lui a fost nevoită să îl părăsească. El însă e pus acum în faţa unei provocări: trebuie să supravieţuiască iernii arctice şi duşmanilor vicioşi, pentru a se reuni cu iubita lui în primăvara viitoare.
RAMPAGE
Regie: Brad Peyton
Distribuţie: Dwayne Johnson
Davis Okoye vrea să îşi salveze prietenul, George, o gorilă care a căzut pradă unui experiment genetic, alături de un lup şi un crocodil. Cele trei animale s-au transformat radical, nu doar în dimensiuni, ci şi în putere, dar şi au devenit extrem de agresivi. Acum, Davis, împreună cu un genetecian, caută antidotul ca să pună punct acestei fărădelegi. Oare le va reuşi?
ISLE OF DOGS
Regie: Wes Anderson
Distribuţie: F. Murray Abraham, Bob Balaban, Bryan Cranston, Greta Gerwig
Primarul unui oraş din Japonia decide să deporteze toţi câinii la o groapă de gunoi de pe o insulă în timpul unei epidemii de gripă canină. Însă Atari, fiul de 12 ani al primarului, nu e de acord cu această decizie şi zboară către insulă pentru a-şi salva iubitul său câine Spots.
Lasă un răspuns