Patru zile de distracție la cel mai RETRO festival din Moldova sunt, într-adevăr, o metodă bună de a te umple de energie pozitivă și de a uita de rutina zilnică. M-am convins personal de acest fapt și am adunat impresii pe care le împărtășesc tuturor curioșilor.

Festivalul „Mai Retro” s-a desfășurat la Complexul Etno-Cultural VATRA, intrarea fiind în baza unui bilet sau a unei invitații din partea organizatorilor. Muzica la maxim, dansurile și voia bună au oferit farmec tuturor celor patru zile. Atmosfera se făcea simțită chiar din parcare, iar oamenii se arătau nerăbdători să se cufunde în euforia evenimentului. Festivalul „Mai Retro” a reînviat în sufletele oamenilor dorința de a admira și a contacta cu frumusețea naturii, de a se relaxa într-un loc pitoresc, de a gusta din bucate pregătite la iarbă verde. Mulți dintre participanți și-au luat cu ei o păturică, alții savurau ambianța rustică țopăind pe ritmurile muzicii de altădată. Oamenii se minunau de stilul tradițional implantat în acea zonă, de mașinile retro prezente la expoziție, de copiii talentați și frumoși care ne-au surprins prin prestațiile lor. Cireașa de pe tort a fost, totuși, prezentarea de modă organizată de Privé Fashion Events, în cadrul căreia șase designerii autohtoni au avut posibilitatea de a arăta tuturor rodul unei munci intense. Nikita Rinadi, Șotropa, Irina Kroitor, Top Coat by Olga Tovstenco, Mini Lady, Lidia Selici și Bobbin au fost brandurile reprezentativep ale prezentării. Privirile celor adunați în jurul podiumului frumos ornamentat cu flori, nu se puteau despărți de hăinuțele atrăgătoare și originale prezentate de modele. De asemenea, cei prezenți la festival nu au putut rezista în fața bucatelor delicioase care le făceau din ochi. Nu am fost o excepție. Plăcintele pregătite pe tigaie trezeau amintirea copilăriei la bunici, iar limonada a fost cel mai bun răcoritor. Pe teritoriul complexului, oricine își găsea ocupație, pe lângă cei care se odihneau pe iarbă sau contemplau împrejurimile și programul, copiii săreau în bătută, tinerii energici jucau tenis, fotografii surprindeau momentele.
Zâmbetele nu dispăreau de pe fețele oamenilor. În asemenea momente, când ieși din rutină, într-adevăr simți că trăiești. Festivalul „Mai Retro” a reînviat tradițiile de care mulți moldoveni au și uitat, ne-a amintit de originea neamului nostru și de toate lucrurile frumoase pe care trebuie să le păstrăm.


img-106-of-359-1024x1024img-100-of-359img-111-of-359img-335-of-359img-345-of-359img-350-of-359

 

 

 

Text: Liliana Crăciun
Foto: Arhivă personală