CONFESIUNILE SVETLANEI SAINSUS

DURERE STRĂINĂ NU EXISTĂ…

ÎN ZECE ANI AM VĂZUT MULTĂ SĂRĂCIE ȘI DURERE

Cu vârsta, este tot mai conștientă de propria-i valoare, frumusețe și de fericirea ei, care,
așa cum știți, iubește liniștea. În acest interviu însă nu a vrut să vorbim despre ea și am
decis să nu insistăm pe confesiunile pe care le așteptați. Acest interviu este foarte puțin
despre Svetlana și mult mai mult despre copiii și bătrânii pe care i-a ajutat prin intermediulcaritate.md, ajunsă în această primăvară la aniversarea de zece ani. Caritate.md este visulcare o împlinește, pentru că prin el a învățat că poate face ceea ce foarte puțini ar putea – să împrăștie durerea și să lumineze ochii celor foarte triști

Să începem cu cea mai „complicată” întrebare, cine este Svetlana Sainsus?
Sunt un om simplu, o femeie ambițio asă, o mamă iubitoare și un copil visător. Provin dintr-o familie unde dragostea și afecțiunea față de copii au fost pilonii de bază. Suntem mulți, prietenoși, cu părinți care ne-au insuflat mie și fraților mei cele mai frumoase valori.

Cum erai în copilărie, cum au fost cei șapte ani de acasă?
Am fost un copil cuminte și plin de talente. Mereu făceam ceva, mereu mă băgam pe unde nu era voie, participam la tot ce se putea de participat în școală și apoi la colegiu. Am fost fiica care își făcea părinții mândri la adunările de la școală. Am avut o educație unde nu a fost nevoie de țipete sau bătaie, de mici ne înțelegeam părinții din priviri și aveam acea rușine când făceam ceva greșit. Am fost educați, probabil, ca și mulți alți copii din generația mea, cu respectul față de cei mai mari. Iar asta era sfânt.

Cum te-ai autodefini astăzi? Cine e femeia pe care o cunoști cel mai bine – Svetlana care, poate, nici Instagramului nu i se afișează în acest format intim?
Sincer, sunt exact ca pe Instagram, nu am ce ascunde, nu am timp să mă prefac și nici dorință să joc teatru. Vorbesc simplu, așa cum vorbesc și acasă, în familie. Arăt cum trăiesc, ce mănânc, cum gătesc, cum mă joc cu copiii, totul exact ca în viața mea reală, așa cum este, imperfectă ca la toți.

Faci caritate de exact zece ani. Crezi că asta este misiunea ta? Ți-ai explicat vreodată de ce lumea are încredere în tine?
Da, simt că am fost născută pentru asta, de mică îmi plăcea să-i ajut pe cei aflați în dificultate și să fac surprize. Simt o mare împlinire, de nedescris, când pot contribui la realizarea
dorințelor oamenilor.

Cred că ai fost cea mai fidelă misiunii tale. Nu te-ai oprit aproape niciodată, nici chiar atunci când s-a clătinat amenințător numele caritate.md și a avut de suferit imaginea ta și credibilitatea…
Da, în acești zece ani am trecut peste multe și chiar dacă uneori simțeam că dau mâinile în jos, găseam, undeva, puterea să continui. E o permanentă provocare pentru mine să con
tinui să fac bine, chiar dacă uneori primesc în schimb, răul.

De ce crezi că Moldova are nevoie de acțiuni de caritate și de oameni cu astfel de inițiative?
Din păcate, avem multă lume care necesită ajutor, nu avem spitale performante ca în străinătate și asta îi impune pe mulți să se trateze peste hotare, unde sumele ajung și la sute de mii
de euro. Evident, cu salariile noastre nimeni nu și-ar permite să achite astfel de tratamente și aici vin în ajutor fundațiile de caritate și oamenii de bună credință. De-ai ști câți bătrâni nea
jutorați îndură foamea și îngheață iarna în case, la propriu! În zece ani am văzut foarte multă sărăcie și durere, imagini care mi s-au întipărit pe suflet, pentru totdeauna.

Ce cazuri rezolvate îți aduc cea mai mare satisfacție sufletească?
Când primesc mesaje de la părinții care îmi mulțumesc pentru că am salvat viața copilului lor, simt o împlinire care nu se compară cu nimic. Mă impresionează cazurile în care reușim să renovăm spitale, case de copii, terenuri de joacă, aziluri de bătrâni. Acestea sunt cele mai grele cazuri unde se colectează bani, dar pentru mine sunt cele mai aproape de suflet, pentru că facem ceva pentru cei de acasă.

14 MILIOANE DE EURO ÎN ZECE ANI!

La ce rezultate ai ajuns cu caritate.md? Ai putea să ne aduci niște cifre?
Suntem extrem de mândri de ce am reușit în acești ani. E vorba de aproximativ un milion și patru sute de mii de donatori unici, de când există oficial platforma. Câțiva ani am activat ca persoană fizică, așa că numărul este mult mai mare. Și dacă vorbim de donații, ar fi aproximativ 14.000.000 de euro. Dar adevăratele cifre sunt numărul cazurilor rezolvate și aici numărăm mii de bătrâni ajutați cu lemne, hrană, sute de copii salvați din gura bolii secolului – cancerul, miile de familii care au primit cele necesare în campaniile noastre prin toată țara. Acestea sunt
adevăratele cifre, sufletele recunoscătoare, care astăzi cred în minuni datorită donatorilor noștri.

Caritatea ne ajută să fim mai buni sau ne spală de niște „păcate”?
Caritatea ne ajută să fim mai buni și să realizăm cât de fericiți suntem. Pe mine caritatea m-a adus cu picioarele pe pământ și m-a învățat să mă bucur de lucrurile simple pe care le am. Am înțeles că alții nici nu visează la ce avem noi și, atât eu, cât și copiii mei, am învățat să-i mulțumim lui Dumnezeu că avem o casă, avem ce pune pe masă și, cel mai important, că suntem sănătoși.

Cine sunt cei mai generoși donatori? Ai putea să ne clasifici donatorii pe criterii de gen, vârstă, categorie socială?
În general, vreau să spun că moldovenii noștri sunt foarte generoși. Sunt mândră că am reușit să adun în jurul meu o familie mare care este mereu gata să ajute. Sigur că donațiile mai mari vin de la moldovenii noștri din diaspora, e și normal, pentru că avem salarii diferite. Însă cât privește numărul donatorilor, dacă și el excela până nu demult în diasporă, anul 2023 ne-a
uimit – moldovenii care au donat de acasă i-au întrecut pe cei din afară. Asta mă face enorm de fericită, pentru că era mult mai greu să conving un moldovean din țară să doneze ca unul de peste hotare. Străinătatea și dorul de casă îi fac mai sensibili și dornici să-i ajute pe cei rămași, dar iată că anul acesta și ai noștri de acasă au demonstrat că suntem o putere mare. Eu mă înclin în fața lor și le sunt recunoscătoare tuturor pentru asta. Uneori nu pot să cred că am reușit să adun o comunitate atât de mare și îi sunt mulțumitoare lui Dumnezeu pentru acești oameni din viața mea.

Cine sunt cei care te critică sau te tratează sceptic? Un profil.
Cine sunt? De obicei, oameni care nu mă cunosc, care nu donează pe platformă, oameni cu profil fals, care nu au curaj să-mi zică ceva în față, oameni inhibați și nefericiți care nu mă critică doar pe mine, ci pe toți. Noi, persoanele publice, în general, nu putem fi iubite, indiferent cu ce ne ocupăm. Oamenii nu înțeleg și nu realizează cât de amare le sunt cuvintele împroșcate la nimereală și cât de mult dor. Aici, la tema urii și a comentariilor negative pe online, aș putea scrie volume întregi. Nu știu dacă am întâlnit în altă parte atâta ură ca la noi, lumea comentează dur și rănește fără motiv, doar pentru simplul fapt că suntem mai vizibile. Ei uită că și noi avem suflet, avem părinți care citesc asta și suferă. Ei ne urăsc doar pentru că existăm și asta nu e o exagerare, e boala secolului – ura și invidia. În loc să-și petreacă timpul prețios cu cei dragi, lumea trăiește cu viața noastră și aruncă cu noroi doar așa, pentru a-și consola nefericirea, probabil, și complexele interioare.

Ești una dintre cele mai discutate persoane publice, pe rețelele de socializare. Cum faci față comentariilor grosolane?
Eu sunt imună la ele, dar părinții se mai mâhnesc uneori și asta mă doare. Dar, între timp, și ei deja încep să realizeze că nu doar eu sunt țintă, ci toate persoanele publice.

Care e momentul în care ți-a bătut la ușa depresia? Ce te-a învățat depresia?
Ah, cea mai mare depresie a venit din acel scandal,din media, când am fost ponegrită. Acele momente m-au învățat un lucru dur – că nu am prieteni adevărați și nu am avut vreodată. M-au învățat să nu am așteptări, să îmi fac iluzii că oamenii vor face pentru mine ceea ce fac eu pentru ei. Atât. Așteptările acestea mi-au adus doar dezamăgiri și astăzi înțeleg că nici măcar nu a fost vina lor, ci a mea – nimeni nu mi-a promis că îmi va fi alături la greu. Au fost doar așteptările mele. Depresia m-a învățat că până nu mă ridic eu de jos, nimeni nu o va face în locul meu. Ai vrea să transmiți ceva publicului răutăcios? Da, vreau să le doresc sănătate și fericire și activități interesante în viață, ca să nu le ajungă timp să arunce cu venin. Să devină un exemplu bun pentru copiii lor, asta le doresc.

INIMA MEA A MURIT DE FIECARE DATĂ CÂND S-AU ÎNCHIS O PERECHE
DE OCHI…

Ai văzut cum arată moartea în fața unui copil? Cum s-a simțit inima ta?
Da, am văzut mulți oameni care aveau zile numărate și m-au învățat un lucru – să trăiesc aici și acum, să fac ce mi place, să aleg cu inima și sufletul, să nu trăiesc de gura lumii, să nu mă tem de schimbări, să nu mă tem să o iau de la început. Cât despre consolare, niciodată nu am arătat că știu situația, chiar dacă medicii îmi spuneau că acest copil sau tânăr este deja pe moar
te. Eu îi încurajam până în ultima secundă, trăind împreună cu ei speranța că și medicii se pot înșela, iar minunile există.
…Inima mea a murit de fiecare dată când s-au închis o pereche de ochi. Pentru mine nu sunt doar cazuri de pe platformă, eu am ținut acei copii în brațe, m-am jucat cu ei, i-am îndrăgit, am plâns și suferit împreună cu părinții lor… E greu, nu e ușor, nimeni nu a spus că va fi ușor.
Eu mi-am asumat asta și știu că nu pot să renunț. Dacă renunț și eu, cine va avea grijă de ei?

Care este cazul care te-a afectat cel mai mult?
Mereu îmi va rămâne în suflet Marseli, tânărul de 30 ani care a decedat după accidentul în Bali. El a demonstrat tuturor cât de uniți putem fi noi, moldovenii! Marseli a spart stereotipurile și toate recordurile fundației noastre, pentru că în decurs de 12 ore oamenii au donat pentru el peste 200.000 de euro, iar noi am reușit să găsim și o echipă de medici cardiologi gata să zboare în
Bali pentru operația pe cord. A fost maximă implicare și efort din partea unei comunități puternice și cu suflet. Din păcate, tânărul nu a rezistat și chiar în secunda în care mă pregăteam să merg la aeroport să petrec medicii și să transmit această veste tuturor, el a decedat. M-a marcat enorm cazul, Marseli a fost un băiat ca un soare, iar un număr atât de mare de donatori unici în 12 ore, 16,500, nu am mai avut. Au căzut serverele platformei noastre, am întrecut limita de transferuri pe zi și banca ne-a făcut pentru prima dată o excepție, anulând această limită.
Băiatul ăsta a adunat o lume întreagă, un univers, în câteva ore, și ne-a demonstrat că există atâta bunătate în noi, moldovenii, și atâta speranță încât nici noi nu realizăm de ce suntem în stare. El îmi va rămâne în suflet ca întruchiparea bunătății și speranței, m-am rugat până în ultima clipă să reziste și să supraviețuiască… Mi-ar fi plăcut enorm să îl întâlnesc la aeroport acasă sănătos, dar Dumnezeu, din păcate, are planurile lui.

Ce-ți dorești de la viață acum? Svetlana Sainsus, cât de sus ar vrea să ajungă?
Nu am avut niciodată scopul să ajung sus, or, astăzi am tot ce mi-am dorit cândva și ar fi păcat și prea îndrăzneț în fața lui Dumnezeu să mai cer ceva. Unicul lucru pentru care mă rog zi de zi este să mi se dea sănătate, să mă bucur de tot ce am și să mi văd copiii mari.


Cât de apropiați sunt cei 250.000 de urmăritori de pe Instagram? Cine sunt ei?
Dacă la început simțeam că sunt oameni străini, acum pe unii îi simt mai aproape și mai prieteni decât pe cei cărora le atribuiam acest calificativ. Sunt oameni cu care adorm și mă trezesc dimineața. Râdem, glumim, plângem împreună. Sunt o armată de care sunt sigură că, având un caz urgent, ei vor sări în ajutor. Simt o mare responsabilitate față de ei, îmi cer voie și scuze când dispar pentru câteva zile de pe online și ei nu mă văd. Cu mulți dintre ei vorbesc zilnic, mereu mă străduiesc să le răspund. Și lupt pentru ei, să le ofer la rândul meu ce pot – reduceri, surprize, cadouri. Când vine vorba de promovări, lupt la cuțite pentru reduceri maxime pentru urmăritorii mei. Am o comunitate mare, când ne întâlnim pe stradă ne îmbrățișăm de parcă ne cunoaștem de-o viață.

Apropo, ți-ai făcut prieteni printre persoanele pe care le-ai ajutat? Cine-s ei?
Păstrez o legătură amicală cu toți, dar aproape de suflet sau în casă mea eu oameni noi accept cu greu. Cumva, dezamăgirile în oameni și relații nu mă lasă să-mi mai creez prietenii noi, din păcate.


Urmărești viața, succesele celor care și-au rezolvat problemele prin intermediul tău? Cine te-a impresionat cel mai mult? Da! Asta e împlinirea mea cea mai mare. Urmăresc totul, părinții ne trimit poze cu copilașii în clasa întâi sau la universitate. Vedem cum se bucură de viață datorită nouă. Chiar recent m-a impresionat cazul lui Eugen. Un bărbat tânăr care a învins de două ori cancerul și COVID-ul în formă gravă. Chiar și medicii au rămas uimiți că trăiește.
M-am văzut cu el și cu drag i-am promovat noua sa ocupație, noul job în turism – o invenție de-a lui. Am rugat toți urmăritorii să-l susțină și să cumpere ghiduri turistice de la el.


Visai să fii iubită ca prințesa Diana. În ce măsură ți s-a împlinit visul?
Ah, nu cred! Abia acum am înțeles că nici ea nu a fost iubită și apreciată de toți, citind mai multe despre viața ei. M-am maturizat și accept deja că doar ai tăi, familia, sora, frații, copii și omul drag te iubesc cu adevărat. Pentru restul ești doar un om trecător prin viață.

NU AȘ STA NICIO ZI LÂNGĂ UN BĂRBAT NEIUBIT

Cum ești la capitolul iubire, viață personală? Cine este bărbatul despre care se vorbește doar în șoaptă?
Sunt fericită și împlinită, asta pot să zic. Atât aș vrea să las aici doar pentru că s-a speculat suficient și deja a devenit obsedantă tema asta. Vreau să fiu apreciată pentru ce fac și să am puțin respect și intimitate când vine vorba de viața personală. Oamenii sunt răi și, sincer, cred că e momentul cel mai nepotrivit să vorbesc despre asta. Dar vreau să-i liniștesc pe toți care
își fac griji – iubesc, sunt iubită și sunt cea mai fericită și recunoscătoare Domnului, pentru tot.


Lucrurile sunt clare și fără comentarii?
Da, eu cred că pentru toți totul e clar și fără comentarii. Oamenii înțelepți au înțeles deja totul demult, restul le vom comenta noi în ziua în care vom simți, nu când vom fi intimidați sau “obligați” de societate.

Cum îți imaginezi viața alături de el, peste 10 ani? Unde?
Ca cel mai fericit, frumos și armonios cuplu. O văd aici, în Moldova, evident. Văd un viitor frumos și plin de iubire și pasiune ca acum, alături de fetița noastră.

Cum ai defini dragostea acum, la maturitate? Se deosebește de cea din adolescență?
Eu am mai spus asta, dragostea pe care o simt acum nu se compară cu nimic, am impresia că iubesc pentru prima dată în viață. E o dragoste matură, asumată, mai sigură, mai pasională, mai fierbinte. Omul acesta m-a învățat să mă iubesc în primul rând pe mine și
pentru asta îl iubesc necondiționat și îi mulțumesc lui Dumnezeu că l-a adus în viața mea. Fericirea adevărată, de femeie, am simțit-o anume lângă el.

Îți imaginezi cum ar fi fost viața ta acum fără Lia?
Nu, nu-mi imaginez viața fără Lia și fără omul meu drag. Nu înțeleg cum trăiam fără ei… Viața mea e altfel, eu îmi trăiesc cei mai frumoși, fericiți și deosebiți ani alături de el și prințesa noastră.

Ce înseamnă fericirea lângă copiii tăi?
Eu sunt ca o mămăligă. Pentru mine copiii mei sunt totul și pentru ei aș face orice. Sunt extrem de fericită că îi am, băiatul meu e mândria mea, fetița e gingășia și liniștea mea. Sincer, mereu știam că voi avea copii, chiar dacă mulți medici mă descurajau. Eu îi vizualizam și mă vedeam cu ei în brațe, iar astăzi îmi trăiesc visul.

Cum îți imaginezi acea zi în care veți sta patru la masă?
Foarte simplu. Băiatul meu deja e atât de matur și înțelept… S-a schimbat enorm în ultimii ani, deja îmi repetă tot mai des cât de fericit este să mă vadă fericită și chiar abia aștept să avem această ocazie.

Prima ta căsnicie, a rămas în altă viață sau te mai urmăresc himerele?
A rămas în altă viață. Sincer vorbind, parcă nici n-a existat… Nu păstrăm legătura cu fostul soț și probabil asta mult contează…

Dacă ai putea întoarce timpul, ai schimba ceva?
Da, multe aș schimba, dar niciodată nu m-aș mai sacrifica pentru nimeni, aș îndrăzni să trăiesc și pentru mine, în ciuda tuturor. Nu aș sta o zi lângă cineva neiubit. Nu aș asculta nici o secundă de gura lumii, aș trăi cum vreau. Regret că am înțeles asta cam târziu. Am renunțat la prea multe în ceea ce privește fericirea mea, pentru alții…

Abonează-te la articolele

Vip Magazin