Aurelia Salicov e cea care își face meseria cu plăcere. De mai bine de nouă ani, numele ei este alături de cel al brandului „StarNet”, pe care îl promovează cu succes. Astăzi, nu își imaginează să facă altceva, pentru că sectorul IT este Viitorul.

1.Femeile moderne se afirmă cu brio și obţin succes atât pe plan profesional, cât și în viața socială. Astăzi, femeia are un rol important în societate, este preocupată de dezvoltarea personală continuă, de construirea unei cariere de succes şi a unei familii fericite, se implică în activități sociale. Bărbații au un stil mai autoritar de conducere, pe când femeile adoptă un stil de administrare mai diplomat și echilibrat. Aplicate împreună, aceste stiluri de management pot aduce rezultate frumoase în administrarea afacerilor. Femeile și bărbații trebuie să coopereze și să nu concureze, pentru că doar în echipă poți obține rezultate frumoase.

2.StarNet, pentru mine, a devenit cea de-a doua familie cu care îmi petrec marea majoritatea a timpului. Avem o echipă minunată cu peste 550 de angajați, oameni harnici şi profesioniști care, prin munca şi dedicația lor, au plasat compania printre liderii pieţei de comunicații electronice.

3.Având o experienţă vastă în domeniul relaţiilor internaţionale în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, în 2008 am decis să activez în mediul privat. A fost stresant pentru mine, deoarece am început să explorez o lume nouă, cu ritmuri mult mai alerte. Am avut foarte multe de învățat: management în afaceri, finanțe, comunicare şi PR, marketing – şi toate acestea, într-o perioadă foarte scurtă. Sunt mulțumită că am avut norocul să fiu parte a unei echipe care m-a motivat să mă dezvolt continuu.

4.O influență majoră în viața și dezvoltarea mea au avut-o părinții, care m-au învățat să muncesc, să fiu responsabilă, onestă și diplomată, la fel l-au avut profesorii de școală și de la universitate, care mi-au cultivat dragostea față de cunoștințe și mi-au dezvoltat abilitățile manageriale. Totodată, am învățat mult de la colegii mei, atât de la cei din sectorul public, cât și de la cei din mediul privat. Pentru asta, îi mulțumesc sincer fiecăruia în parte.

274a5473-mare_opt

Vicedirector al StarNet Management Grup Data şi locul nașterii: 5 decembrie 1971, s. Mășcăuți, r. Criuleni Studii: Facultatea de Limbi Străine a Universităţii de Stat din Moldova; Facultatea de Relații Internaționale a Academiei de Administrare Publică de pe lângă Guvernul Republicii Moldova

5.Apreciez mult bărbații sinceri, echilibrați, puternici, care își asumă responsabilitatea pentru tot ceea ce fac. Îmi plac femeile charismatice, diplomate, ambițioase, care știu să-și argumenteze bine punctul de vedere și să-și atingă scopurile propuse. Admir femeile îngrijite, elegante, rafinate. Cred că aceste calificative le putem adresa mai tuturor femeilor din Moldova. Nu întâlnești în alte țări ale lumii atât de multe femei frumoase și deosebite ca în țara noastră.

6.Ziua mea de muncă începe cu joggingul obligatoriu, care îmi oferă energia și inspirația necesare. Îmi beau cafeaua în compania copiilor mei și discutăm ultimele evenimente politice, economice, culturale. Programul de muncă începe cu planificarea activităților curente, organizarea ședințelor, continuând cu diverse întruniri, evenimente și activități protocolare.

7.Dragostea de carte mi-au cultivat-o tot părinții mei. De aceea, în timpul liber, îmi place să citesc. Savurez clipele de răgaz în care îmi pot permite să citesc o carte bună. Împreună cu copiii mei, călătoresc prin diferite țări, cunoscând cultura, civilizația, istoria și tradițiile acestora.

8.Sunt norocoasă că am o familie mare și frumoasă, care mă ajută și mă susține în toate. Clipele petrecute cu familia sunt cele mai frumoase și fericite. Părinții ne-au crescut în multă dragoste și înțelegere și ne-au învățat să fim uniți. Mă mândresc mult cu familia, pentru că toți membrii ei sunt harnici și au succese frumoase în domeniile lor profesionale. Familia este bogăția mea!

9.Fiind o fire creativă și artistică, mi-am dorit să devin actriță. Îmi imaginam cum voi cuceri săli de teatru și voi juca roluri centrale în filme. Prin anii ΄90, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” a fost montat spectacolul „Frunze de dor” de Ion Druță. Actorii l-au jucat atât de profund, au redat atât de bine realitatea dorului de casă, de familie, de sat, de oamenii dragi… Și acum îmi amintesc de sentimentele trăite la acel spectacol. Dacă aş fi ajuns să fiu actriță, mi-ar fi plăcut să joc un rol în acest spectacol. Destinul a făcut însă să ajung să joc un alt rol – de manager.

10.„Imposibilul poate fi împărțit oricând în posibilități” – ăsta este mottoul care mă motivează să ating culmi care par de neatins.

Text: Svetlana Tataru

Foto: Andrian Irimca