Ea cunoaște întreaga viață a vinului, formula lui magică. Și mai știe cum trebuie să fie un vin ca să obțină succesul comercial, ea reușind să-l obțină pentru vinurile Gitana Winery nu doar acasă, dar și dincolo de Prut. Prin perseverență, corectitudine, strategie. Lilia Dulgher este o femeie cu caracter, femeia care poate să găsească dreptatea de la fundul mării.

1.Pasiunea pentru vinificaţie am descoperit-o astfel cum descoperi aromele unei prăjituri delicioase… întâi vezi – mama mea e vinificator, asta însemnând că de mic copil am ştiut ce savoare musteşte în struguri; apoi guşti – din 1999, de când părinţii mei au achiziţionat vinăria Ţiganca, inevitabil, am devenit parte din viaţa ei – şi, într-un final, savurezi, descoperi – asta am trăit din ziua în care, deşi aveam deja studii juridice şi perspectivă în domeniu, am simţit că vreau şi pot să mă dedic pe deplin vinificaţiei, vinăriei Gitana şi culturii vinului.

2.Pentru că am crescut printre întinderi de viță-de-vie, iar mirosul strugurilor proaspăt zdrobiți îl asociez cu cel mai aromat parfum, timpul petrecut în inima naturii îmi aduce cel mai rezistent echilibru interior. Chiar și atunci când petrec un timp îndelungat la București gestionând afacerea, de îndată ce revin în țară, îmi îndrept pașii spre crama Gitana Winery.

3.Nu fac diferențe între o femeie și un bărbat când ne referim la mediul de afaceri… or aici contează mai mult pregătirea, caracterul și temperamentul, inteligența, strategia și flexibilitatea, nu apartenența la gen.

4.Noi înmulțim ceea ce fac părinții noștri și dăm copiilor pârghiile pentru a dezvolta și mai mult reușitele noastre. Moștenirea nu este neapărat palpabilă, iar ceea ce nu se vede are o importanță enormă. A munci alături de întreaga mea familie la dezvoltarea afacerii Gitana Winery și la nașterea vinurilor cu echilibru perfect este, prin urmare, un mod prin care pot, împreună cu sora mea, să înmulțesc succesul părinților mei.

img_9947_opt

Managerul de vânzări al companiei „Gitana Winery” Data și locul nașterii: 8 octombrie 1979, or. Cantemir Studii: Facultatea de Drept a USM

5.Un vin bun îți lasă o poveste. Fiecare vin Gitana Winery conturează o poveste în care te invită prin fiecare strop aromat. De la lumea micuței Sophie sau de la fâșiile de vie în care locuia o familie de lupi, până la mănăstiri istorice care nu mai sunt sau până la semnături durabile.

6.În orice început am pășit punându-mi o întrebare: „Ce să fac?”. Sunt omul faptelor. Am analizat întâi spre ce merg, pe unde, cum, de ce și am mers ca să acționez și să obțin.

7.Apreciez mult curiozitatea în oameni, îndrăzneala de a ieși din tipare, de a accepta provocări, de a fi inovator, de a degusta. Iar fiecare asemenea experiență cu siguranță se alege cu o concluzie, cu o lecție.

8.Prin copiii noștri suntem mai aproape de Divinitate. Sinceritatea lor, bucuria veritabilă, puritatea… dar și dragostea necondiționată pe care le-o purtăm ne amintesc să ne întoarcem cât mai des cu fața spre Cer. Puterea este în familie. Dacă ai o familie unită, ai succes pretutindeni.

9.Citesc cărți, dar și mai mult sunt atrasă să citesc oameni-cărți, oamenii integri, inteligenți, speciali. Activitatea mea profesională îmi oferă multe ocazii să cunosc acești oameni într-o ambianță în care domină cultura vinului și a vinificației, care se extinde dincolo de acest domeniu.

10.Încrederea în sine va deschide multe uși și va convinge mulți oameni. Să nu uităm însă că este foarte important că această încredere trebuie să fie meritată, construită pe fapte demne, păstrată și să nască la rândul său încredere din partea celorlalți.

Text: Doina Popa

foto: arhiva personală